Cazare Deva Archives - Conacul Archia Skip to main content

Experiente cadou: 5 cele mai îndrăgite camere tematice la conacul Archia

conacul Archia

Vine vara bine-mi pare! În gră…ăăă planul de vacanță avem pe listă de oferit experiente cadou! 

Și cum s-a dat startul sezonului concediilor….ce-ați spune de o vacanță cu iz boieresc? Cu activități, peisaje și locuri de vizitat pe măsură. Este momentul  ideal pentru a oferi experiente cadou familiei și celor apropiați fie ei prieteni, colegi, bunici, părinti, copii.

Vacanțele ne încarcă atât “bateriile” cât și sufletul  cu amintiri  memorabile,  iar la noi la conac te așteaptă camere cu povești în spate, menite să-ți creeze o stare de împlinire, mulțumire. 

Iunie, este cea de-a șasea lună a anului și luna care marchează oficial începutul verii. Își datorează numele zeței Junona, soția lui Jupiter, dar și cuvântului latinesc “juvenis”, care înseamnă tinerețe. În calendarul popular românesc, ea se numește cu mult mai frumos: Cireșar, luna cireșelor coapte, a livezilor încărcate cu rodul lor purpuriu.

Calendarul lunii iunie

Și la noi, la conacul Archia, fiecare nume de cameră e inspirat de domeniul conacului. Iar ca să amplificăm nota de ”special”, de ”diferit”, am decis ca în funcție de specificul zonei, de povestea noastră și de materialele pe care le aveam la dispoziție, să dăm o temă fiecărei camere. O poveste care să se regăsească în design-ul fiecărui colțișor din conac. Care să se simtă ca o experienta cadou. 

Poate fi un cadou inedit pentru tine și familia extinsă. Știm că de cele mai multe ori concediile cu copii necesită some extra help și dacă nu deții bunici la purtător, avem noi un serviciu de babysitting. 

 

cazari inedite România @Conacul Archia

Ce este atât de neobișnuit într-o zi din iunie? În această lună, mai mult ca niciodată, se ivesc niște zile perfecte.” James Russell Lowel 

Cele 15 camere pe care le găsiți la noi la conacul Archia sunt decorate tematic, iar fiecare dintre ele are imprimată o poveste: vă puteți caza în Camera de Vânătoare destinată aventurierilor, în camera Floarea Soarelui sau în Camera Macilor. Această din urmă este cea mai frumoasă din conac. Am fost inspirați de dealurile pline de maci din zonă și ne-am gândit că: așa cum macii dăinuie pe dealurile din jur, așa va dăinui și Conacul. Camerele sunt spațioase și luminate de soarele care răsare și apune cu fața la acestea.

În cele ce urmează am făcut un top 5 cele mai îndrăgite camere tematice de la conacul Archia ce pot fi priv(m)ite ca experiente cadou.

  1. Camera Maci  – roșu, viață, începuturi, lumina, solar, trăinicie

Când am ajuns prima dată la Archia era luna mai. Și  toate dealurile din faţa conacului erau pline de maci. Irezistibili. Le-am luat roşul şi l-am adus în perdele, paturi, oglindă, marmura din băi. Se gătesc miresele şi dorm lin copiii aici. Prealăudata cameră are și un articol dedicat. Îl găsești aici

  1. Camera Levănțică lila, prospețime, regăsire, curățenie, curaj, viață  

O adiere de Provence. O promisiune de relaxare. O confirmare a prospeţimii. Lila şi lemn. Iar baia dusă în vibraţia mediteraneană. Ca şi cum, după o zi în infinitul mov, nuanţa se lipeşte pentru totdeauna de faianţă, de pereţi, de haine, de tine. Aici e un nou început. Precum conacul. Mereu prezent.

  1. Camera Pădurepovești, planuri, perfecțiune, bogăție, rafinament, eleganță 

Păduri și copaci. Sunt în jurul conacului. Păduri şi copaci fermecaţi sunt în amintirile fiecăruia. Undeva, cândva, cineva ne citea o poveste despre o frumoasă care dormea într-un pat strălucitor baroc. Aşa ne sunt paturile din Camera Pădure. Cu vise ce vă dorim să aibă final fericit. Ce începe aici e simbolul perfecţiunii. Precum conacul. Mereu prezent.

„Când călărim un cal, împrumutăm libertatea.” Helen Thomson

  1. Camera Cai maro, libertate, noblețe, elegantă, pământ, evoluție

Archia a pornit de un cal. Larava. Pentru ea am construit grajdurile, manejul, conacul. Pentru ea am făcut camera cailor. Elegantă şi confortabilă, întocmai ca vestimentaţia jocheului. Puternică dar caldă, întocmai ca bidivii pur-sânge. Memorabilă, întocmai ca o oră de călărie. Elegantă ca o cursă la hipodrom. Marmură cu miriade şi cai stilizaţi învăluie lemnul cald, bejuliu închis. Ce începe aici prinde aripi. Sare peste orice obstacol. Precum conacul. Mereu prezent.

   Camera Echitatierisc, aventură, eliberare, goana, noblețe, măiestrie 

Cu paturi ca desprinse dintr-un Abecedar din anii 1930, maro-uri mature, şanţuri fine în blocurile ce acoperă podeaua şi pereţii băii. Totul ca şi cum aşteaptă ca omul să vină, să îşi arunce pe pat geanta, să ia vesta de piele şi cizmele şi să plece. Unde? Doar el ştie. Ce începe aici e neplănuit, asumat şi matur. Precum conacul. Mereu prezent.

  1. Camera Transilvantrăinicie, tradiție, familie, rădăcini, identitate, dragoste

E perla coroanei și e profund ancorat în spaţiul geografic. Zona Hunedoarei şi descendenţa pe linie paternă a lui Sorin. E un interior specific săsesc. Şi e o istorie cumulată a familiei. Laviţa lui Iosif, godinul, ştergarele, legănuţul de copil puse în valoare de către designerii din Deva. Ce începe aici e trainic. Precum conacul. Mereu prezent.

cazari inedite România @Conacul Archia

Hiuh! Cu greu am reușit să facem acest top 5 camere îndrăgite pentru că fiecare cameră este deosebită în felul ei. Și camerele pot fi oferite drept experiente cadou care vor deveni cu siguranță memorabile.

Nu am amintit despre  serviciile și activitățile pe care le desfășurăm la noi la conacul Archia. Care, bineințeles, sunt pe măsura camerelor 🙂  Biliard, teren de joacă pentru copii, cameră pentru jocuri, piscină în aer liber, saună, masaj, drumeţii, călărie, mini Golf si terasa. De asemenea, oaspeții pot savura o serie de mâncăruri tradiționale românești, ungurești și internaționale în cadrul Restaurantului CAROL. Si el are un articol dedicat, aici

experiente cadou@Conacul Archia

V-am convins să trăiți preț de o vacanță, așa cum numai ardelenii știu, pe ritmul încet, să descoperiți viața “slow”?

Dacă te hotărăști pentru aceste experiente cadou, te așteptăm cu drag la Conacul Archia. Uite o variantă de vacanță la conac, aici!

La dispoziția dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

9 lucruri pe care le sărbătorim, după 9 ani de Conacul Archia!

Familia Szabo Conacul Archia

Reading time: 4 min

Frumos şi pe-ndelete. În ritm de bun gust. Aşa începe… povestea noastră!

A fost odată ca niciodată…Conacul Archia! Pe 8 noiembrie 2008,  frumoasa pensiune în stil boutique îşi deschidea porţile, în satul Archia (Deva) pentru iubitorii de frumos, de valori ale trecutului, de stilul de viaţă al boierilor  de la început se secol XX.

Anii au trecut, iar  zeci de mii de oameni ne-au călcat pragul şi au gustat din viaţa pe domeniul conacului, slow life ardelenesc, cum ne place să-i spunem…

Pe 8 noiembrie 2017 s-au  împlinit fix nouă ani de când am lansat proiectul nostru de suflet-Conacul Archia.

Am sărbătorit această zi specială, în echipă sau mai bine spus, în familie.  La un pahar de prosecco am depănat amintiri şi ne-am gândit la ce anume sărbătorim de fapt.

9 idei au ţâşnit din inimile noastre, lucruri care ni s-au întâmplat în toţi aceşti ani. Despre ele îţi povestim mai departe, în articolul de azi!

9 lucruri pe care le sărbătorim la Conacul Archia după 9 ani de existenţă:

1. Rezultatele

Am pornit de la zero, fără experienţă în turism, în 2008, până la a primi în 2017, premiul de „Cea mai bună pensiune în stil boutique”, la gala Top Hotel Awards România.

2. Familia

familia szabo conacul archia

Virginia şi Sorin Szabo!
Noi am început în 2008 acest proiect drag. Fiul nostru, Horia a venit la Deva şi în business-ul conacului în 2013. De atunci construim împreună, iar alături de noi îi avem şi pe părinţii noştri.
Ne place să spunem adesea că suntem 3 generaţii unite de acelaşi fir roşu.

3. Conacul

Conacul Archia

L-am crescut organic, cu răbdare şi multă implicare. După 9 ani, domeniul de la Archia a ajuns la 10 ha, camere tematice, piscină, restaurant, 3 pavilioane pentru evenimente şi grajduri cu nouă cai, doi ponei şi un mânz.
L-am gândit ca un mix între recuperarea valorilor trecute (obiecte, mobilier,principii, servicii etc) şi milenism (comunicare, marketing, tehnologie).

Dacă iniţial numele nostru în acte a fost Pensiunea Archia, anul acesta am obţinut şi numele final de la Ministerul Turismului: Conacul Archia.

4. Echipa

Conacul Archia Echipa

Suntem 26 de oameni asemenea conacului, un mix de vârste şi stiluri. Dar împreună lucrăm pentru acelaşi scop!
Avem colegi care sunt de 8 ani cu noi, de 7, de 6, 4, 3, 2 ani şi de aproape un an.

5. Comunitatea

Conacul Archia Community

Oamenii care ne vizitează, care ne urmăresc pe Facebook, Instagram, email sau blog sunt comunitatea noastră dragă de boieri contemporani.
Îţi mărturisim că voi ne-aţi ajutat foarte mult să luăm decizii, să ne alegem direcţia şi să o susţinem prin fapte, în timp.

6. Rebranding-ul

Conacul Archia

Spuneam mai sus că voi ne-aţi oferit mult feedback de-alungul timpului.
Tot voi ne-aţi inspirat să facem rebranding-ul în 2015- Pentru boieri contemporani, care întăreşte şi mai mult ceea ce începusem deja să construim la conac.

7. Moments Not Things

Conacul Archia

Mantra sau motto-ul nostru care ne-a călăuzit în tot acest timp.
Momentele frumoase pe care le-am creat de-a lungul timpului la toate nivelele… Camerele tematice atât de îndrăgite, caii, petrecerile tematice (white parties, petreceri aniversare, degustari de vin, petreceri de revelion), excursiile organizate prin judeţul Hunedoara…Toate acestea au creat amintiri de neuitat pentru oaspeţii noştri şi pentru noi implicit.
Mesajele de mulţumire primite de inspiră şi ne încurajează să facem lucrurile şi cu mai mult drag, la conac!

8. Prietenii

Conacul Archia Lorand

Conacul Archia ne-a oferit oportunitatea de a întâlni o mulţime de oameni frumoşi cu care am legat prietenii durabile. Ne place să păstrăm legătura şi să învăţăm de la oamenii pe care îi cunoaştem!

9. Viitorul

Dăruirea faţă de prezent ne aduce în faţă frânturi de viitor.
Anul 2017 a fost cel mai plin şi mai productiv an al nostru, dar în acelaşi timp ne-a inspirat să avem planuri noi.
Primul este organizarea Revelionului cu ştaif pentru boieri contemporani, unde am inclus multe experienţe interesante.

Apoi urmează să transformăm grajdurile într-o nouă pensiune cu 10-12 camere, cu noi teme şi poveşti.

Va fi un proces nu foarte simplu, dar în care ne vom implica cu ardoare.

Vom continua să inovăm la nivel de evenimente organizate, dar şi în ceea ce priveşte turismul. Recomandăm în continuare turismul cu ghizi în judeţul Hunedoara pentru că astfel vei înţelege şi savura mai bine darurile acestei zone. Noi vom organiza noi excursii tematice prin judeţ, în diverse perioade ale anului.

Iar poate unul dintre cele mai importante planuri este să menţinem şi să creştem calitatea serviciilor pe care le oferim per total.

9 ani de Conacul Archia!

Acestea sunt lucruri pe care am vrut să ţi le împărtăşim, cu ocazia sărbătorii noastre.

Îţi mulţumim pentru că faci parte din comunitatea noastră, pentru că ne vizitezi şi pentru că ne oferi feedback preţios care ne ajută să evoluăm.

Îţi mai putem spune că ce am făcut până acum în privinţa conacului este aproximativ 2/3 din proiectul la care noi ne-am gândit. Urmează încă o treime,  plină de provocări frumoase, iar noi vom fi aici să-ţi povestim despre ele!

Te aşteptăm cu drag la conac, să creăm tot mai multe momente de neuitat! 🙂

Dacă vrei să petreci câteva zile pe domeniul de la Archia, uite propunerea noastră aici!

 

PS: De cât timp ai auzit de Conacul Archia? Ce îţi place cel mai mult la acest concept?

Ai o sugestie de viitor pentru noi?

Scrie-ne un comentariu mai jos! Ne-am bucura să aflăm părerea ta!

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

Familia Szabo-Sorin, Virginia şi Horia

Redactare articol: Radu Dascălul, blogger şi content marketer la Dar Media Marketing.

 

 

3 obiective turistice din judeţul Hunedoara, musai de vizitat în august!

Lacul Bucura

Reading time: 5 minutes

[dropcap] August. [/dropcap]

Luna concediilor, a 8-a din 2017 vine cu temperaturi caniculare, dar şi cu multe oportunităţi de a călători, de a te relaxa şi de a te bucura de roadele seminţelor plantate în lunile anterioare.

Nu degeaba august este cunoscută în tradiţia populară ca Măselar, Gustar sau Secerar. 🙂

Foto: www.pinterest.com

Astfel în articolul de azi vei descoperi 3 astfel de oportunităţi de vacanţă, în judeţul Hunedoara.

Le-am prezentat în aşa fel încât să le poţi „gusta” separat. Iar dacă vrei să creezi un sejur de neuita, suficient de divers îţi sugerăm să le încerci pe toate.

Vei vedea că fiecare din cele 3 obiective merge pe o anumită latură a sufletului tău şi vizează câte o zonă turistică diferită din judeţul Hunedoara ( din cele 6 pe care le are) .

Să nu mai zăbovim!

1.Palatul Magna Curia/Castelul Bethleen: cultură, istorie şi artă.

Palatul Magna Curia
Palatul Magna Curia
Sursa foto: www.mcdr.ro

Locaţie: Deva

Zona turistică: Valea Mureşului

Sigur, prima opţiune care ne-a venit în minte a fost Castelul Corvinilor, simbolul judeţului Hunedoara.

Sunt multe motive pentru care merită să-l vizitezi, unul la îndemână fiind faptul că a intrat în top 10 castele de basm din lume. Cu siguranţă merită să-l incluzi în planurile tale de călătorie!

Ne-am gândit totuşi că Palatul Magna Curia-sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane îţi va oferi şi o altă perspectivă asupra comorilor culturale din judeţul nostru.

 

Ce merită să ştii despre Palatul Magna Curia?

-Se află la poalele Cetăţii Devei, în Parcul Cetăţii.

-Este cea mai veche clădire monument istoric din Deva.

-Numele Magna Curia vine din limba latină şi înseamnă Curtea Mare.

-Povestea lui începe în 1582 când căpitanul garnizoanei Cetăţii Devei, Francisc Geszty construieşte pe locul edificiului actual o casă folosită ca reşedinţă de Sigismund Bathory, George Basta, Gabriel Bathory etc.

-În 1621 principele Transilvaniei Gabriel Bethleen transformă radical construcţia iniţială şi rezultă Magna Curia, în stil renascentist, modificată în timp până ce a ajuns la stilul baroc, pe care îl poţi vedea şi astăzi.

-Este sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Palatul Magna Curia
Palatul Magna Curia
Sursa foto: www.mcdr.ro

Ce vei descoperi aici?

-o superbă construcţie în stil baroc.

– colecţii de arheologie din preistorie, epoca daco-romană, Evul Mediu, perioada modernă şi contemporană.

-colecţii de numismatică , artă decorativă, echipament militar, arme albe şi de foc.

-o bibliotecă ce numără 40 000 de volume.

-colecţii de ştiinţe ale naturii.

-un muzeu interactiv, aranjat într-un mod care îţi trezeşte interesul de a cunoaşte şi înţelege mai multe despre fiecare exponat.

 

Când îl vei vizita muzeografii vor strecura numeroase poveşti şi mici secrete despre castel, oraşul Deva şi Transilvania.

Pe scurt, îţi vei bucura sufletul cu diversitatea culturală, istorică şi artistică pe care o vei găsi aici. 🙂

Ce mai poţi vizita în zonă?

Cetatea Devei, Teatrul, Aqualand Deva, Pădurea Bejan, Casa Dr. Petru Groza.

Distanţa până la Conacul Archia: 6 km

 

Dar dacă sufletul tău vrea să-şi exploreze altă latură?

Atunci judeţul Hunedoara are ce să îţi ofere!

2. Arsenal Park Orăştie- agrement, relaxare

Arsenal Park Orastie
Arsenal Park Orastie
Sursa foto: www.arsenalpark,ro

Locaţie: Orăştie

Zona turistică: Geoagiu-Orăştie

Pentru acest obiectiv îţi recomandăm de la bun început să aloci mai mult timp dat fiind diversitatea mare a activităţilor pe care ţi le oferă.

Ce merită să ştii despre Arsenal Park?

-pe teritoriul lui, în Al Doilea Război Mondial a funcţionat al doilea producător de muniţie din Europa.

-în perioada comunistă era cel mai bine păzit loc din ţară.

-după Revoluţia din 1989 a devenit singurul parc de distracţie cu tematică militară din Europa.

-se întinde pe o suprafaţă de 88 de ha şi are 12 km de alei.

Iată video-ul lor de prezentare, care îţi va oferi mai multe detalii.

Ce vei  descoperi aici?

-cel mai mare muzeu militar în aer liber, din România.

Pe aleile sale vei găsi peste 150 exponate militare diverse: mitraliere, tunuri, tancuri, camioane militare, lansatoare de rachete, avion, elicoper, locomotivă etc.

-spaţii de cazare, relaxare, restaurante, bazine de înot, terenuri de joacă etc.

-activităţile de agrement sunt foarte diverse

Te poţi bucura de escaladă, zborul cu parapanta, aquapark, aventurapark, spa, ciclism, golf cars, treasure hunt, tir cu arcul şi cu arme de foc,instrucţie militară,airsoft, tiroliană, paintball, plimbare cu şenilatele, skate park, mini-golf, terenuri de sport multifuncţionale sau un entertainment center.

Ce mai poţi vizita în zonă?

Sica dacică, Cetatea Orăştiei, Muzeul de etnografie

Distanţa până la Conacul Archia: 24 km.

 

Ce a mai rămas de vizitat în august în judeţul Hunedoara?

Dacă după toată această diversitate sufletul tău caută liniştea şi conexiunea cu natura atunci ultimul obiectiv propus de noi îţi va plăcea!

3. Lacul Bucura, Munţii Retezat- natură şi spiritualitate

cerere în căsătorie Lacul Bucura
Lacul Bucura.
Foto: Zig Zag prin România

Cel mai întins lac glaciar din România te îndeamnă să te bucuri de drumul până la el, la 2040 m altitudine şi  de peisajele unice pe care le oferă atât ziua, cât şi noaptea.

Locaţie: Munţii Retezat

Zona turistică: Ţara Haţegului

Ce trebuie să ştii despre Lacul Bucura?

-are 8,9 ha suprafaţă şi 15,5 m.

-se află în Parcul Naţional Retezat, care cuprinde peste 80 de lacuri glaciare.

– îl găseşti în Căldarea Bucurei, sub Vârful Peleaga (cel mai înalt din Munţii Retezat).

-spaţiul din jurul  lui este suficient pentru a-ţi campa cortul.

Lacul Bucura. Drumeţii montane.
Lacul Bucura. Munţii Retezat.
Foto: Zig Zag prin România

Ce poţi face aici?

-drumul în sine este o aventură în natură, o evadare din cotidian.

Aici ai mai multe propuneri de trasee montane către Lacul Bucura.

-admiri peisajele

-te bucuri de linişte şi reflectezi la ceea ce e important pentru tine

-petreci noaptea la cort, sub cerul înstelat de august.

-îţi hrăneşti pasiunea pentru fotografie (dacă nu o ai peisajele te vor împinge să o dobândeşti)

-observi fauna şi flora sălbatică, de munte.

 

Ce mai poţi vedea în zonă?

Vârful Peleaga, lacurile glaciare din Retezat, Rezervaţia de Zimbri de lângă oraşul Haţeg, Castelul Kendeffy din Sântămarie Orlea etc.

Distanţa până la Conacul Archia: 105 km, cu maşina până în Poiana Pelegii.  Apoi vei merge pe jos încă 3 km.

 

3 obiective turistice din 3 zone turistice diferite= 3 experienţe inedite pentru tine, în august.

Din tolba mare de obiective turistice ale judeţului Hunedoara, le-am ales pe acestea trei, pentru un sejur de august care să răspundă câtorva dorinţe sufleteşti foarte importante:

-cultură, artă, istorie, frumos.

– aventură, distracţie, voie bună, creativitate.

-natură, linişte, meditaţie, spiritualitate.

Notă: Dacă vrei să vezi cele mai importante 30 de obiective turistice din toate cele 6 zone turistice din judeţul Hunedoara intră aici!

În august Conacul Archia poate fi un bun punct de plecare către toate aceste obiective şi celelalte atracţii turistice ale judetului. Ţi-am pregătit câteva oferte de sejur, în funcţie de preferinţele tale.

 

 

Până la articolul cu obiective turistice potrivite pentru luna septembrie îţi dorim să te bucuri din plin de august, de călătorii frumoase, de momente de neuitat alături de cei dragi şi de roadele muncii tale de până acum. 🙂

Ah, înainte de a încheia!

Pe care dintre aceste 3 obiective turistice hunedorene le-ai vizitat?

Dacă nu ai vizitat niciunul cu ce ai începe întâi?

Ce alte obiective din judeţul Hunedoara sau din împrejurimile sale ai înclude în acest top?

 

Feedback-ul tău ne bucură şi ne ajută în acelaşi timp să îmbunătăţim calitatea articolelor pe care ţi le oferim.  🙂

 

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

familia szabo conacul archia

Articol redactat de Radu Dascălul, blogger, digital marketer şi co-fondator Dar Media Marketing.

 

Camera Maci. Locul potrivit pentru o fire romantică!

Reading Time: 5 minutes.

„Romantismul este frumuseţe fără limite – frumuseţea infinită. ” ~Jean Paul

Astăzi îţi vom povesti despre o vedetă a Conacului Archia- Camera Maci.

Este vorba despre o cameră mare, care te invită în atmosfera romatismului sălbatic a câmpurilor întinse de maci.

A fost odată ca niciodată, conacul Archia…

În 2008, proiectul conacul Archia era în derulare. Urma să stabilim exact numărul de camere de la etajul întâi şi temele acestora. Ştiam că avem nouă camere standard şi o cameră deosebită – camera pe colţ.

Ce face această cameră de pe colţ să fie aşa deosebită?

Ei bine, era astfel pentru că arhitectural i s-a alocat o suprafaţă mai mare de patruzeci de metri pătraţi. În prelungirea camerei un balconaş jucăuş îţi lărgeşte orizontul.

Camera Maci

Vitrată pe două părţi, are vedere atât spre piscină, cât şi spre intrare. Asta este singura cameră cu balcon. Celelalte au balcoane franţuzeşti. Iar un alt element care îi conturează atmosfera intimă este baia spaţioasă, decorată în aceeaşi tematică specifică camerei – câmpul de maci.

Există o întreagă poveste legată de cum am găsit, am pierdut şi am cumpărat din nou piatra verde din baie, singura care se potrivea aici. Nici un detaliu nu a fost omis. Astfel, ne-am dat seama: arhitectural vorbind, aceasta va fi camera noastră vedetă.

Baie Camera Maci

Această cameră avea premisa unei camere vedetă. Nu ştiam atunci că şi la etajul doi, vom face o cameră la fel de amplă, arhitectural vorbind.

De ce Camera Maci? Povestea din spatele numelui…

Când am ajuns la Conacul Archia, pe acest pământ, era primăvară. Undeva prin luna lui mai.

Primul gând, lucrul care mi s-a lipit de inimă şi care a dat naştere primelor mele amintiri plăcute din acest loc, a fost inspirat de aceşti maci fragili, aşezaţi în linie, de o parte şi de alta a drumului. Mi-am zis:

„Uau, dar ce maci frumoşi sunt aici la Archia!” Nu că nu ar fi peste tot, dar aceia mi-au rămas mie în drum spre Archia. Şi asta am împărtăşit cu Delia când am început să alegem temele de cameră.

Am zis: „Ok, camera vedetă va fi Camera Maci.” Astfel, acest spaţiu mare de la etajul unu a devenit o cameră romantică, fragilă, plină de puterea culorii roşie.

Delia a contribuit la conturarea acestei poveşti prin găsirea unei fete la fel de sensibile, care era în acel moment studentă la Arte, în Bucureşti. Prima cameră pictată manual de la conacul Archia a fost aceasta: Camera Maci.

Au lucrat trei zile şi trei nopţi, fără încetare, închise în acest areal. Au desenat maci în diferite ipostaze, în care codiţele lor fragile ies de undeva, din aşa-zisul pământ – podea acoperită numai cu parchet natural, maro, din stejar auriu, uşor învechit, vintage.

„Parcă iasă din pământ” aceste codiţe fragile ale macilor.

Pictate la diferite dimensiuni, într-o uşoară disproporţionare a elementelor, în care petalele fragile, lipsite de greutate, sunt susţinute de o tulpină mult mai înaltă decât ar părea necesar. Ele reproduc acel câmp de maci, aşa cum l-am văzut eu prima dată când am ajuns la Archia.

Asta a făcut Delia: a preluat elementele spontan, sălbatic, uşor imperfect, parcă dezordonat, pe care le are natura şi a stilizat, prin pictură manuală, frumuseţea acestor flori ce inspiră spre romantism, visare şi simplitate.

Descoperă vedeta camerei vedetă!

Avem un mac principal, pe care întotdeauna îl dorim poziţionat la mijlocul de îmbinare al celor două paturi. Acest mac principal devine elementul central al camerei.

Curiozitate: Ce vedeţi în alte hoteluri deasupra paturilor? Vedeţi un tablou pentru că aşa sunt cutumele în hotelurile standardizate.

Noi am preferat acest mac principal care, ajutat de familia de maci, reprezintă tabloul viu, manual pictat, personalitatea acestei camere.

Aşadar ne-am propus ca din spatele fiecărui colţişor al camerei să răsară maci – din spatele caloriferului răsar maci fragili, poate nu atât de dezvoltaţi, pentru că nu sunt într-un loc propice.

Dar şi aici avem bobocii timizi în întunericul mai pronunţat din acest colţ al camerei.

Nimic nu e la întâmplare. Totul este gândit.

Mobilierul pe care l-am propus atunci era în perfect acord cu aspectele principale şi importante ale acestei picturi murale. Nici un detaliu esenţial nu avea să fie acoperit. În acest video puteţi vedea şi camera în întregime.

Camera Maci este o vedetă recunoscută de turişti

Camera Maci a prins foarte mult. Nu pentru că i-am facut noi promovare în mod special, ci pentru că o doreşte foarte multă lume, mai ales celor romantici. Aceasta este eminamente o cameră cu multă personalitate, dar care merge în zona romantică a vieţii conacului.

Ne-a placut să stăm numai în cele două culori de roşu şi verde potolit. Apoi, le-am accentuat pe acestea două cu oglinda ovală, în nuanţe de bronz. Este unică. O vei vedea doar în această cameră. Ne-a plăcut maxim să aşezăm aici oglinda ovala, care ponderează liniile drepte din cameră şi aduce o undă de început de secol douăzeci. Am adus şi un suport gri de mobilier, de o supleţe foarte frumoasă, o mobilă între nou şi vechi.

Elementul între nou şi vechi ne reprezintă. Suntem un conac nou, cu o interpretare a atmosferei de viaţă de la început de secol douăzeci; o transpunere în anii noştri, cu valorile de atunci. Aceasta este şi intenţia noastră: să oferim un model generaţiilor noi, un lifestyle de îmbinare între valorile vechi şi valorile noi, estetice.

***

Am dorit să creăm mai degrabă atmosfera unei case de familie, decât un loc care să impresioneze doar pentru o noapte şi atât. Turiştii noştri vin la complexul conacului Archia, nu într-un spaţiu de cazare şi atât. Cine vine aici, profită atât de interior, cât şi de toate cele 10 hectare.

Dacă doriţi să rezervaţi această cameră, întraţi pe link-ul următor: https://www.conacularchia.ro/camera-maci/

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

Familia Szabo-Sorin, Virginia şi Horia

Suport audio: Virginia şi Horia George Szabo, fondatori Conacul Archia

Redactare articol: Laura Chihaia, blogger şi antrenor de bunăstare

Camera superioara dubla

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 73,00 €
Double : 81,50 €

Vineri - Duminica

Single : 78,30 €
Double : 86,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 82,00 €
Double : 90,50 €

Vineri - Duminica

Single : 88,20 €
Double : 96,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Vineri - Duminica

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

suita executive

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 115,50 €
Double : 115,50 €

Vineri - Duminica

Single : 116,80 €
Double : 116,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 195,50 €
Double : 195,50 €

Vineri - Duminica

Single : 201,70 €
Double : 201,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 190,00 €
Double : 190,00 €

Vineri - Duminica

Single : 190,00 €
Double : 190,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Tarife vila

Preturi pentru perioada 01.10.2021 - 31.12.2021

Single: 210,00 €
Double: 210,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Camera Standard

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 53,00 €
Double : 61,50 €

Vineri - Duminica

Single : 58,30 €
Double : 66,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 62,00 €
Double : 70,50 €

Vineri - Duminica

Single : 68,20 €
Double : 76,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 56,00 €
Double : 65,00 €

Vineri - Duminica

Single : 56,00 €
Double : 65,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Camera superioara Twin

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 73,00 €
Double : 81,50 €

Vineri - Duminica

Single : 78,30 €
Double : 86,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 82,00 €
Double : 90,50 €

Vineri - Duminica

Single : 88,20 €
Double : 96,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Vineri - Duminica

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

suita deluxe

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 91,50 €

Double : 91,50 €

Vineri - Duminica

Single : 96,80 €

DOUBLE : 96,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 160,50 €

Double : 160,50 €

Vineri - Duminica

Single : 166,70 €

DOUBLE : 166,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 155,00 €

Double : 155,00 €

Vineri - Duminica

Single : 155,00 €

DOUBLE : 155,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Cerere de Rezervare

Cerere de rezervare

  • Date Format: DD slash MM slash YYYY
  • Date Format: DD slash MM slash YYYY
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.