Ce tendințe pentru nunți vor fi în prim plan în acest an?
E o întrebare cât se poate de plauzibilă atunci când te gândești să-ți organizezi nunta.
Anul 2020 nu face excepție, cu atât mai mult pentru faptul că este o cifră specială care marchează începutul unui nou deceniu, a unei noi etape în care se formează sau se consolidează noi moduri de a gândi și de a acționa.
La Conacul Archia ne dorim să creăm #nuntidevis pentru mirii noștri, cu fiecare ocazie. Iar dacă ar fi să dăm doar un singur lucru pe care l-am învățat în cei peste 11 ani de activitate acesta ar fi:
Atunci când combini tendințele, cu personalitățile voastre unice, ca miri și cu preferințele ale invitaților rezultă ceva special. O nuntă de vis, despre care se va povesti mult timp!
După am participat în calitate de expozant la Târgul de nunți de la Deva(23-26 ianuarie) și după Archia Wedding Fair 2020( târgul de nunți intern,pentru mirii noștri) e un moment potrivit ca să-ți răspundem detaliat la această întrebare, povestindu-ți despre:
10 tendințe pentru nunți merită pentru 2020
1. Albastru clasic este culoarea anului 2020
Culorile ne influențează starea de spirit și reflectă valorile pe care punem preț. În 2019, celebrul institut Pantone, autoritatea internațională care dă tonul în materie de culori a ales coraiul cu irizații aurii (Living Coral) drept culoare predominantă.
În 2020, definitoriu va fi albastrul clasic sau oficial spus: Classic Blue 19-4052.
Aceasta este o culoare inspirată de ocean care, potrivit specialiștilor Pantone, inspiră calm, încredere, conexiune, trăinicie și reflectă dorința noastră de a avea o fundație solidă, stabilă, pe măsură ce pășim înspre o nouă eră.
Albastrul clasic denotă prospețime, puritate și în același timp mult perfecționism. Alături de el se preconizează că verdele va avea și el o mare influență în alegerile cromatice ale oamenilor.
În materie tendințe pentru nunți, în 2020 Classic Blue se resimți în decorațiuni, în aranjamente personalizate sau în ținutele domnișoarelor de onoare.
2. Ieșirea din tipare. Nunți relaxate, informale.
Schimbarea radicală de culoare reflectă o a doua tendință: Dorința de a ieși din tipare, de a face lucrurile diferit decât standardele clasice.
În acest sens, vor fi populare micro-nunțile, relaxate, informale, de până în 40 de persoane. Mirii vor prefera ca în ziua sacră a nunții lor să petreacă un timp cât mai de calitate alături de persoanele dragi. De asemenea, cuplul proaspăt căsătorit va dori să ofere invitaților o experiență caldă, autentică, în care tradiționalul și modernul se îmbină armonios.
Asta nu înseamnă că o micro nuntă va costa mai puțin. Se preconizează că bugetul acordat fiecărui invitat va fi mai mare, pentru că mirii vor dori să investească mai mult în personalizarea evenimentului, de la meniuri, la decor, degustări de vinuri, locație și multe altele.
Și dacă tot vorbim de personalizare, printre tendințele pentru nunți din 2020 se numără și:
3. Destination Weddings
Devin tot mai populare din dorința mirilor de a crea o întreagă experiență pentru ei și invitații lor. Cadrul rămâne relaxat și intim, dar plusul lor este accentul pe amintiri, pe momente de neuitat petrecute împreună. De aceea destination weddings pot fi la munte, la mare, într-o destinație exotică, sau se pot întinde pe un weekend întreg.
Notă: La Conacul Archia avem toată infrastructura necesară pentru a vă putea oferi acest tip de nuntă, prin camerele tematice, cadrul natural liniștit și izolat de agitația orașului, restaurantul Carol și alte avantaje. Mai multe detalii în acest sens poți afla aici.
Când ne gândim la natură nu putem să nu ne gândim la…
4. Nunțile Eco
Reprezintă o tendință populară încă din 2019, care se consolidează în acest an.
Cuplurile sunt tot mai conștiente de impactul pe care un eveniment precum nunta îl are asupra mediului și țin cont de asta când aleg decorul, serviciile de catering și alte elemente. În 2020 se va pune mult accent pe reducerea/eliminarea risipei, pe consumul de produse locale, naturale, îndepărtarea de plastic sau de poluarea atmosferei. Tocmai de aceea, varianta ca mirele și mireasa să meargă cu bicicleta în loc de mașină devine tot mai populară.
Celebrul confetti va fi înlocuit de bubbles sau de baghetele cu panglici.
5. Atmosferă ca-n povești
O poveste bună are nevoie de un cadru feeric, nu? Sau cel puțin de unul memorabil.
Cum creați o astfel de atmosferă în 2020, la nunta voastră?
Prin lumini de diverse tipuri(de la torțe, lumânări, felinare, ghirlande, globuri, candelabre, becuri LED, lămpi cu reglarea intensității luminoase etc.) și aranjate în moduri creative.
Prin panouri uriașe de flori și verdeață.
6. Ținutele
Ieșirea din tipare se aplică și la acest capitol. În 2020 vor fi populare rochiile de mireasă, din materiale naturale, cu buzunare, cu mâneci lungi și spatele gol, rochii cu mesaje brodate (ce reflectă povestea/personalitatea mirilor) sau de tip salopetă. Simplitatea este un element cheie și se va manifesta prin rochii elegante, simple sau prin voaluri lungi.
Coafurile vor fi elegante, lucrate cu minuțiozitate, iar cât despre accesorii, vor fi în vogă accesoriile de tip pieptene sau agrafă.
În ceea ce privește ținutele domnișoarelor de onoare va exista atracția către rochii personalizate decât pe cele de tip uniformă.
În cazul costumului de mire, observăm tendința de a alege culoarea anului și lejeritatea. Vor fi miri care vor prefera costume made to measure și alții care vor vrea să evite costumul clasic în favoarea combinației pantalon-cămașă -vestă.
De asemenea, mirii vor vrea să fie în formă maximă, să folosească un parfum select sau produse de îngrjire a pielii și să aibă alături cavaleri de onoare care să fie pe aceeași lungime de undă cu ei din aceste puncte de vedere.
7. Mâncarea și prăjiturile: adevărate experiențe
Printre tendințele pentru nunți din 2020 nu putem să nu menționăm și faptul că meniul sau candy bar-ul vor fi orientate spre a fi o experiență în sine decât o formalitate.
Meniurile vor reflecta specificul locului, dar în același timp vor fi personalizate pentru gusturi sofisticate: vegetariane, vegane, ovo-lacto-vegetariene, fără gluten etc. Barurile de gustări sau cheese-bar-urile vor atrage invitații în primul vizual, prin formele,culorile și texturile variate.
În ceea ce privește mesele se trece de la forma rotundă la cea dreptunghiulară, de tip banchet.
8. Maximalism și experiențe kinestezice
Dacă în trecut se adora minimalismul, în 2020 va fi la modă maximalismul exprimat cel mai clar prin elementele de decor, aranjamente florale sau buchete supradimensionate, sincronizate perfect cu tema nunții. De asemenea experiențele care te implică cu toate simțurile vor fi foarte apreciate, de la pături sau perne de scaune moi/mătăsoase la decor vintage, forme geometrice diverse, diverse arome odorizante etc.
9. Tehnologia, invitată de onoare la nuntă
Suntem în era tehnologiei, a formelor variate de comunicare prin social media, video, mesaje text etc.
Toate progresele ultimilor ani se vor reflecta în 2020 în felul în care au loc nunțile. Pe lângă clasicele ședințe foto , mirii vor adăuga în mix-ul de ”amintiri de nuntă” filmări cu drona, montaje video, selfie-uri, poze de grup, photo booths creative, stories și bineînțeles vor iubi locațiile ”Instagramabile”.
10. Artă și suflet
În 2020, o nuntă nu va fi în niciun caz privită ca pe un eveniment simplu, ci mai degrabă ca pe o mică operă de artă, unde fiecare element trebuie să fie la locul lui. De la invitațiile cu scris de mână, la invitații cu ilustrații și desene diverse. 2020 va fi un adevărat festin pentru simțul estetic al nuntașilor. Nu în ultimul rând nunțile vor fi un bun prilej pentru miri de a-și exprima valorile și latura caritabilă, de la aranjamente florale sau decor care economisesc bani iar diferența este donată, la licitații caritabile pentru nuntași și multe alte idei.
Tendințe pentru nunți în 2020. Asta-i tot?
Am mai putea continua lista tendinților de nuntă din acest an. Dar ne oprim aici cu invitația de a vă uita cu atenție la acestea, de a căuta altele în plus, dar mai ales de a ține cont de preferințele voastre și de a vă cunoaște foarte bine invitații. Astfel toate dilemele sau neplăcerile legate de ”Ar trebui să avem x sau y lucru în ziua nunții” vor fi mult mai puține.
Mai multe detalii despre nunțile de la Conacul Archia și calendarul datelor disponibile găsești aici.
Acum e rândul tău: Ce tendințe pentru nunți din cele prezentate mai sus ți-au plăcut cel mai mult? Sunt și altele pe care ai vrea să le vezi prezente la o nuntă?
La dispoziția dumneavoastră,
Archia Team