Boieri Contemporani Archives - Conacul Archia Skip to main content

Conacul Archia: 15 ani de tradiție, ospitalitate și bun gust

Mulți ani înainte, Conacul Archia! Şi totodata, mulți ani frumoşi ne-ai oferit pânǎ acum, mai exact 15. 

Pe 10 noiembrie 2023, Conacul Archia a împlinit 15 ani de la deschiderea sa. Iar noi vedem asta ca o ocazie specială să privim înapoi la parcursul nostru și să sărbătorim fiecare moment, fiecare reușită și fiecare poveste de succes pe care am avut privilegiul să o trǎim alǎturi de voi, sau sǎ o împărtășim cu voi.

„Este o mare bucurie să aniversăm 15 ani de la deschiderea Conacului Archia. În acești 15 ani, ne-au trecut pragul peste 350.000 de oameni, și pentru fiecare dintre ei a fost valabilă misiunea de la care am pornit la drum în 2008: să recuperam și să reînnoim atât valorile materiale, precum obiecte și piese de mobilier, cât și valorile culturale și tradițiile.Dorim să aducem bucurie și fericire oamenilor, în timp ce punem în lumină bogățiile remarcabile ale județului Hunedoara! Le mulțumim tuturor acelora care ne-au fost alături în toți acești ani pentru susținerea și energia pe care ne-au oferit-o, pentru că doar așa am putut să realizăm tot ceea ce înseamnă Conacul Archia astăzi.” – Horia George Szabo

Povestea Conacului Archia 

Povestea Conacului Archia este una plină de pasiune, sacrificiu și determinare, o călătorie care a început în 1994 și a evoluat într-o experiență unică în turismul din județul Hunedoara. Iată cum a luat naștere și s-a dezvoltat afacerea noastrǎ de familie de-a lungul anilor:

Cu dragoste pentru natură și tradiție, povestea Conacului Archia începe în inima județului Hunedoara, în anul 1994. Acesta este anul în care Sorin Szabo a făcut un pas curajos cumpărând terenul pe care astăzi se înalță Conacul Archia. În acele vremuri, acest loc era pustiu și adăpostea doar ruinele unei clădiri abandonate, fosta clădire a unui CAP. Cu viziune și determinare, el a început să transforme acest teren în ceva special.

Doi ani mai târziu, în 1998, a fost pusă piatra de temelie pentru prima locuință, Vila de peste râu. Această alegere a fost alimentată de dorința de a oferi familiei și prietenilor un spațiu unde să petreacă momente de neuitat, în mijlocul naturii. 

Anul 2003 a fost un moment cheie în evoluția Conacului Archia. Partenerii noştri din Olanda ne-au oferit un cadou de neprețuit: un cal numit Larava. Acest eveniment a marcat începutul unei pasiuni profunde pentru cai și echitație. Pentru a-i oferi un cămin corespunzător calului, am descis sǎ construim un grajd. Așa s-au ridicat grajduri cu nu mai puțin de 13 boxe pentru cai și încă 10 în aer liber.

În 2005, unchiul Lulu din Spania a adus o tehnologie revoluționară pentru construcția de case din lemn. Aceasta a fost ocazia perfectă pentru a crea Casa Grădinii. În 2006 am aplicat pentru un fond european SAPARD, inițial destinat unei pensiuni turistice mici, cu doar 10 camere. Cu toate acestea, echipa Conacului Archia a depășit așteptările, construind o pensiune cu 15 camere, un restaurant și o sală de conferințe.

Pe 10 noiembrie 2008, Conacul Archia și-a deschis porțile, într-un moment în care economia se afla în criză, iar industria ospitalității era puternic afectată. Primele luni au fost dificile, iar pierderile erau o constantă, însă echipa nu a cedat. În ciuda tuturor provocărilor, Conacul Archia a perseverat și a evoluat. A învățat din greșeli, a crescut și a devenit un simbol al ospitalității din Hunedoara.

De-a lungul timpului, au fost adăugate noi facilități, pentru a oferi experiențe de neuitat tuturor celor care ne viziteazǎ. 

În 2010, piscina și Salonul „CAROL” au devenit o parte esențială a experienței oferite la Conacul Archia. Ulterior, au fost adăugate încă două pavilioane de evenimente – Salonul „Garden”in anul 2013 și Salonul „Chic” in anul 2015.

În 2015, a început procesul de rebranding, iar în 2016 a fost lansat conceptul „Conacul Archia pentru Boieri Contemporani’’, asta pentru cǎ noi considerăm cǎ toți cei care trec pragul conacului sunt mai mult decât clienți, ne sunt prieteni.

În 2017, Conacul Archia a primit premiul pentru „Cea mai bună pensiune în stil boutique” la gala Top Hotel Awards România. În 2019, a venit rândul sǎ oferim restaurantului o nouă identitate, aşa cǎ am inaugurat Restaurantul Carol, un omagiu adus bunicului pe linie paternă, Carol, un ardelean pragmatic, franc, cu o alură impunătoare și o poftă recunoscută pentru mâncăruri rafinate. Mai mult decât atât, Restaurantul CAROL are un meniu cu preparate româneşti, ungureşti și internaționale sub semnatura lui Chef Antonio Passarelli. 

Conacul Archia, trecut, prezent și viitor

Astăzi, Conacul Archia nu este doar un loc, ci o experiență. A devenit un refugiu pentru cei în căutare de frumos, pentru cei care apreciază autenticitatea și valorile tradiționale. În fiecare colț al acestui loc, povestea noastră continuă să prindă viață.

Oaspeții noştri se pot caza în cele 15 camere tematice ale noastre, fiecare camera fiind o mică capodoperă în sine, o călătorie în timp și în tradiție. Mobilierul, obiectele și decorul au fost atent selectate și restaurate pentru a reda strălucirea vechilor conace din județul Hunedoara, pentru a asigura confortul modern într-o ambianță autentică și captivantă.

Vila de peste râu rămâne un loc de întâlnire pentru familie și prieteni. Aici, grătarele se aprind, poveștile prind viață, iar legăturile se întăresc în mijlocul naturii, în timp ce Casa Grădinii este o altă comoară a noastră, plină de culoare și istorie. Mobilierul vechi din conac a fost restaurat cu migală și pasiune, păstrându-și autenticitatea și frumusețea.

Conacul Archia nu este doar un loc de cazare și relaxare, ci și o locație ideală pentru organizarea unei game variate de evenimente sociale și corporate. Într-o  atmosfera unică, conacul este locul perfect pentru nunți romantice și cununii în aer liber, unde cuplurile pot să-și sărbătorească dragostea în mijlocul naturii. Pentru evenimentele corporate, Conacul Archia oferă 3 săli de conferințe moderne și bine echipate, ideale pentru ședințe, seminarii și întâlniri de afaceri. Atmosfera liniștită și inspiratoare face din acest loc un punct de întâlnire excelent pentru echipele de lucru.

Pe lângă evenimentele speciale pe care le organizăm aici la Conacul Archia, ne așteptăm oaspeții noștri cu o gamă variată de activități și experiențe. Dorim să transformăm fiecare ședere într-o aventură memorabilă, oferind oaspeților noștri oportunitatea de a descoperi frumusețea și bogăția locului nostru. 

În timpul verii, piscina noastră reprezintă o oază de relaxare și distracție. Pentru cei care doresc să-și testeze abilitățile și precizia, terenul nostru de mini golf este locul perfect pentru a petrece timp într-o atmosferă prietenoasă și competitivă. Pentru iubitorii de aventură și natură, echitația este o experiență unică. Echitația la Conacul Archia este nu doar o activitate recreativă, ci și o modalitate de a vă conecta cu natura și cu acei nobili prieteni ai omului, caii. Relația dintre călăreț și cal poate fi una specială și profundă, iar această experiență vă oferă șansa de a dezvolta această legătură și de a vă bucura de fiecare moment petrecut în șa.

Suntem mândri de ceea ce am realizat până acum, dar suntem și mai entuziasmați să vedem ce viitor ne rezervă, știind că trecutul nostru este o sursă inepuizabilă de inspirație. Cei 15 ani de existență a Conacului Archia reprezintă nu doar o poveste de succes, ci și o mărturie a pasiunii noastre pentru ospitalitate și frumusețea tradiției.

Tradiția se transmite dintr-o generație în alta, iar Conacul Archia a devenit un loc în care valorile și cultura noastră se regăsesc în fiecare colț și în fiecare experiență oferită oaspeților noștri.

Am fost printre primele locații de tip traditional luxury din Romania, chiar dacă nu știam acest lucru la momentul deschiderii și suntem mândri că am creat un standard de excelență în ospitalitate. Cu toate acestea, nu stăm pe loc. Planurile noastre de viitor includ extinderea unității de cazare pentru a oferi și mai multe opțiuni oaspeților noștri, investiții în trainingul personalului nostru pentru a asigura cea mai înaltă calitate a serviciilor, și promovarea județului Hunedoara ca destinație turistică de top.

Această aniversare reprezintă nu doar o cifră rotundă în istoria noastră, ci și o confirmare a pasiunii și angajamentului nostru de-a lungul anilor. În acești 15 ani, am avut onoarea să ne treacǎ pragul peste 350.000 de oaspeți, iar fiecare persoană a contribuit la realizarea misiunii noastre inițiale, cea cu care am pornit la drum în 2008: să punem în valoare bogățiile și frumusețea județului Hunedoara și, cel mai important, să aducem bucurie și fericire în viețile oamenilor.

4 dansuri de societate îndrăgite de boierii de altădată

dansuri de societate

Reading time: 3 minutes
Seria Boieri Contemporani

Într-un articol precedent îți povesteam despre ”Cum se distrau boierii de altădată?”
Fie că se distrau la baluri, la numeroase activități în aer liber, concerte sau opere de teatru, o făceau cu stil, rafinament și bune maniere.
Atunci când balurile erau anunțate la marile case boierești, pregătirile pentru ținută și repetițiile pentru dans începeau.

Foto: ssqq.com

Dar ce dansuri de societate erau în vogă pe atunci?
Trendurile în materie de muzică și dans veneau din Vestul Europei și întrețineau atmosfera la petrecere, până dimineața.

În articolul de azi vom explora câteva dansuri de societate îndrăgite de boierii din trecut, iar în următorul le vom trece în revistă și pe cele actuale. 🙂

4 dansuri de societate preferate de boierii de altădată

1. Cotillionul

Acest tip de dans era în mare vogă, fiind preferat de toți participanții la bal. Ei dansau pe melodiile specifice acestui dans de la miezul nopții până la 4 dimineața.

Cotilionul nu se putea executa fără un conducător, care purta același nume și era ales de către invitați.  Acesta trebuia mereu să fie o figură marcantă, să aibă o voce autoritară, o bună cunoaștere a mișcărilor și abilitatea de a explica foarte clar pașii.
Dacă vrei să încerci  acest dans cu prietenii îți  lăsăm un video cu un cotilion adus în prezent într-o formă inedită

2. Cadrilul

După părerea noastră, acest tip de dans exemplifică foarte bine eleganța, rafinamentul și manierile pe care le aveau boierii de altădată.
Cadrilul este un dans de bal, provenit din Franța, ce în secolul XVII se petrecea călare, fiind realizat pe patru călăreți.
Oamenii au fost atât de surprinși de mișcările cailor, în formă de pătrat, încât l-au transformat într-un dans pentru patru cupluri. Acest dans a devenit foarte iubit și popular la baluri.

3. Lanciers sau Lăncierii

Lanciers este un dans asemănător Cadrilului, compus din patru cupluri. Este un dans format din cinci ”turnee” , fiecare realizat de patru ori, astfel încât fiecare cuplu să danseze partea de ”plumb”.
Sună interesant? Nou, numele ne-a stârnit curiozitatea, așa că, iată ce minunat e!

4. Valsurile lui Strauss

Nu putea exista un bal fără ca perechile să nu fi dansat măcar odată unul dintre Valsurile lui Strauss.
Aceste dansuri erau pline de pasiune, iubire, eleganță, rafinament. Era unul dintre puținele dansuri în care cuplurile de îndrăgostiți se îngrămădeau pe ringul de dans.
Ce putea fi mai frumos decât o sală de bal, plină cu rochii colorate, costume bărbătești și o asemenea eleganță în dans?

https://www.youtube.com/watch?v=ey0nIjXq4KQ

Acestea sunt doar câteva dintre dansurile pe care le îndrăgeau boierii de altădată. Ele erau menite să invite oamenii la socializare, pentru a se cunoaște și pentru a se destinde, într-un mod cât mai elegant și elevat.

Balurile erau așteptate cu nerăbdare de către toți, fie ei tineri sau vârstnici. Scopul tinerilor la aceste baluri era să danseze și să se cunoască, în timp ce, cei mai în vârstă puneau la cale căsătoria copiilor.
Pe noi, toate aceste melodii și mișcări ale dansurilor ne-au introdus în atmosfera veche a marilor case boierești, oferindu-ne câteva file din istoria frumoasă a acelei perioade.

De asemenea, la evenimentele pe care le-am organizat de curând am căutat să aducem în prezent magia vremurilor trecute. Ne-au venit în ajutor, prietenii noștri de la Dansandra, care organizează în Deva cursuri de dansuri de societate și moderne. 🙂

Uite câteva din momentele speciale pe care le-au creat anul acesta, la Archia Wedding Fair și Petrecerea de Revelion de la conac.

Dansul mirilor – Sugestie de prezentare

Mai putine cuvinte, mai multi pasi de dans! Emotie si bucurie pe o frumoasa si contemporana piesa Vals – SmileyMultumim pentru sustinere Horia George Szabo Tirnovean Laura Sposa Toscana Deva Salon Adonis Style Gabriel Dicu Gabriel Dicu Videography Nunta la Conacul Archia!A fost o zi de neuitat !

Publicată de Dansandra – cursuri de dans de societate si modern pe Miercuri, 18 aprilie 2018

Prietenii nostri de la Dansandra – cursuri de dans de societate si modern ne-au pregatit un dans minunat in tema petrecerii noastre din seara aceasta!Bal de gheata pentru #boieriContemporani! #archiaXperience #momentsNotThings

Publicată de Conacul Archia pe Duminică, 31 decembrie 2017

Îți mulțumim pentru că ai ajuns la finalul articolului!  În următorul îți vom povesti mai multe despre dansurile de societate moderne, pentru tine, boier contemporan. 

Lasă-ne în comentarii dacă ai încercat unul dintre cele 4  dansuri de societate prezentate mai sus.
Dacă da, care este acela? 
Suntem nerăbdători să aflăm și să povestim mai multe!

PS: Din seria ”Boieri contemporani” îți mai recomandăm:

Un portret al boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!

Bunele maniere ale boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro  

Top 9 cărți musai de citit pentru un boier contemporan

Reading time: 7 minutes

Seria Boieri Contemporani.

Marii boieri de altădată s-au școliți în străinătate, iar principala lor preocupare era să învețe permanent lucruri noi, utile și practice. Credem că (auto)educația este esențială și pentru noi, cei din prezent care aspirăm să fim ”boieri contemporani”, din toate punctele de vedere.

De aceea astăzi am creat pentru voi un articol tare drag nouă despre:

9 cărți musai de citit pentru un boier contemporan

În acest articol vei găsi cărți despre bunele maniere, de bucate, dar și de leadership și afaceri. Pentru că a fi cu adevărat un #BoierContemporan înseamnă  a te preocupa de bunele maniere, a mânca bine și a fi un leader desăvârșit, un exemplu demn de urmat pentru cei din jurul tău.

Să începem:

  1. Codul bunelor maniere astazi (Ed. de lux) – de Aurelia Marinescu (o găsești aici)

Prima noastră recomandare este o carte a bunelor maniere, o carte ce scoate la lumină întrebările cele mai arzătoare ale românilor din Bucureștiul Interbelic.

„Codul bunelor maniere astăzi” (Ed. de lux) – de Aurelia Marinescu este un bestseller național, fiind vândută până acum în nu mai puțin de 300 000 de exemplare, semn că boierii noștri contemporani au devenit din ce în ce mai interesați de bunele maniere.

Un adevărat boier contemporan trebuie să țină seama de bunele maniere, cum să se comporte în restaurant, la teatru sau să vorbească cu o doamnă. Această carte musai de citit, deși a apărut acum 20 de ani, a fost de curând actualizată și readusă în vremurile noastre.

cărți musai de citit

  1. Carte de bucate boieresti – 200 rețete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti de Mihail Kogalniceanu și Kostache Negruzzi (o găsești aici)

Ca de la boier la boier contemporan, Mihail Kogălniceanu și Kostache Negruzzi au creat cea dintâi carte de bucate boierești. Apărută în anul 1841, în Iași, ea cuprinde 200 de rețete încercate, prăjituri și alte treburi gospodărești.

Aceasta nu este o carte de bucate ca oricare alta! În afară de rețetele specifice vremii, te vei delecta și îndulci cu texte pline de farmec desuet ale scriiturilor mai vechi.

Preparatele prezentate în carte nu au denumiri banale, ele par desprinse din literatura de avangardă și te introduc în atmosfera boierească de pe la 1841. Bou de modă, tort de lenţi cu gratii, brânză zburată sau buciume prăjite în unt, sunt doar câteva dintre denumirile ”trăznite” ale preparatelor ce așteaptă a fi descoperite de tine, boier contemporan. O carte musai de citit și de experimentat! 🙂

cărți musai de citit

  1. Familiile boierești române – Octav-George Lecca – (Găsești cartea aici)

Pentru a fi cu adevărat un boier contemporan, trebuie să știi istoria marilor boieri ai României. Asta pentru că de aici vei extrage portretul lor, alături de multă inspirație și ințelepciune aplicabile în vremurile prezente.

Cartea lui Octav George Lecca, apărută pentru prima dată în anul 1899 este un rezumat a jumătate de mileniu de istorie a Țării Românești și Moldovei, familii ce au luat decizii la nivel politic și nu numai.

Vei merge pe firul interesant al istoriei, printre ramuri și încrengături ale marilor familii boierești, vei da de sutele de povești ale marilor familii, despre cum și-au schimbat numele și cum au trecut peste perioadele grele aduse de sistem.

  1. Limbajul trupului în mediul de afaceri de Allan și Barbara Pease (Găsești cartea aici)

Allan și Barbara Pease sunt recunoscuți pentru nenumăratele lor cărți precum, ”Abilitati de comunicare”, „Afla raspunsul! Cum să-ți iei viața în propriile mâini și să devii omul care-ți dorești să fii.”, ”Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri”, etc.

Allan Pease este recunoscut pe plan internațional ca un expert al limbajului trupului, fiind supranumit ”Mr. Body Language”. În această carte, cei doi soți te vor învăța cum să folosești limbajul trupului pentru a transmite și influența părerea interlocutorului despre tine, sau despre afacerea pe care i-o propui. Pentru că totul începe cu prima impresie, această carte te va ajuta să o faci memorabilă.

Cartea ”Limbajul trupului în mediul de afaceri” explică detaliat limbajul trupului, în contextul modern al afacerilor secolului XXI.

Nu degeaba a fost bestseller și a devenit ușor ”Biblia comunicării” pentru organizații din lumea întreagă.

  1. Confesiunile unui vorbitor public de Scott Berkun – (Găsești cartea aici)

Dacă întrebi oamenii care este metoda cea mai bună de a vorbi în public, probabil mulți dinte ei îți vor spune să îți imaginezi că publicul tău este dezbrăcat. Un mit fals și demontat de către Scott Berkum în cartea sa, ”Confesiunile unui vorbitor public”.

O carte ușor de citit ce te va captiva de la primele pagini. Indiferent că va trebui să ții conferințe întregi, să fii un speaker motivațional sau doar să prezinți un proiect  în fața colegilor, în această carte vei afla multe metode pentru a o duce la capăt cu un succes răsunător.

Cartea este prezentată ca o călătorie unică, distractivă și plină de învățăminte, acumulate și trăite de către autor, de-a lungul celor peste 15 ani în care a ținut discursuri noi în fața unor categorii diferite de public.

  1. Biblia vanzarilor de Jeffrey Gitomer – (Găsești cartea aici)

”Biblia vânzărilor” este fără dar și poate o carte de referință a agenților de vânzări. Indiferent că lucrezi în domeniul vânzărilor sau cel al marketingului, te va ajuta să îți îmbunătățești modul de lucru și  de abordare al clienților.

O carte musai de citit, practică, cu  idei concrete, care puse în practică cu perserverență, vor face din tine următorul cel mai bun om de vânzări, din domeniul tău.

„Una din cele zece cărți pe care orice persoană care lucrează în domeniul vânzărilor ar trebui să le aibă și să le citească!”

– Dale Carnegie – Sales Advantage Program 

  1. Triburi. Avem nevoie de tine să ne conduci de Seth Godin – (Găsești cartea aici)

Într-o lume cu destul de mulți ”șefi” autoritari care dau ordine și manageri docili care le execută temător, avem nevoie de lideri care să ne conducă, să ne inspire…Avem nevoie de lideri adevărați care să își  asume , să își exercite acest rol, să ne motiveze, conecteze și să formeze triburi în jurul unor idei mărețe cu care se identifică.

Despre asta este vorba în cartea lui Seth Godin. O carte pe cât de mică, în ediție de buzunar, pe atât de inspirațională și revelatoare.

Autorul spune că ”Marii lideri creează mișcări oferindu-le oamenilor posibilitatea de a comunica. Le oferă instrumentele necesare pentru a intra în legătură, în loc să le solicite să-i urmeze.”

Noi credem că un boier contemporan trebuie să fie un lider ce va forma triburi. Un lider ce îi va inspira pe toți cu aptitudinile lui și comportamentul demn de urmat, așa că, această carte este sigur pentru tine. 

  1. Liderii mănâncă ultimii de Simon Sinek – (Găsești cartea aici)

În continuarea ideii din cartea lui Seth Godin, de mai sus, ”Liderii mănâncă ultimii” este ideală pentru tine, dacă te afli într-o poziție de conducere, indiferent că e într-o mini echipă, o organizație, comunitate sau chiar în familia ta.

Ca lider este important să construiești un mediu bazat pe încredere, un mediu în care membrii echipei tale vor lucra în voie și vor prospera. Simon Sinek vobește despre nevoile fiecărui membru al echipei, procesul prin care vei deveni un lider, timpul pe care îl petreci cu echipa, curajul de care trebuie să dai dovadă, plus multe alte  aspecte pe care le vei descoperi numai dacă vei lectura această carte.

”Liderii mănâncă ultimii este o carte care se citește cu bucurie, până la capăt, o carte pe care știi ulterior unde ai pus-o pentru că, instinctiv, simți că vei mai avea nevoie de ea. Un ghid util pentru a înțelege alegerile pe care le ai de făcut, ca actual sau viitor lider și consecințele acestora asupra oamenilor pe care îi ai în grijă, asupra organizației, dar și asupra propriei tale stări de bine.” – Gabriel Crețu CEO – Adwisers Financial IFN 

  1. Grit. Puterea pasiunii si a perseverentei de Angela Duckworth – (Găsești cartea aici)

Puterea, pasiunea și perseverența sunt câteva dintre caracteristicile unui boier contemporan. Această carte răspunde la dilemele cu care se confruntă în zilele noastre, educatorii, managerii, antreprenorii sau chiar simpli oameni.

Avem talent, dar ce ne împiedică să ajungem mari oameni de succes?

Autoarea înlocuiește termenul de ”talent” cu cel de ”grit” care e un termen de specialitate în arta științelor psihologice, ce răspunde mai bine la întrebarea  ”ce se află la baza succesului într-un anumit domeniu.”

Grit = înzestrare naturală + pasiune + perseverență

Este o carte musai de citit. 🙂

”Grit este o replica fascinanta si convingatoare data cultului fundamentalist al IQ-ului. Duckworth ne reaminteste ca perseverenta si pasiunea sunt singurele care ii diferentiaza pe oamenii de succes de restul.” – Malcolm Gladwell

Aici se termină topul nostru din Seria boieri contemporani: 9 cărți musai de citit pentru un boier contemporan.

Am adunat pentru tine 9 cărți care îți vor fi de folos în călătoria ta de a deveni un boier contemporan desăvârșit. 9 cărți ce te vor ajuta să ajungi acolo unde îți dorești, te va ajuta să fii un model pentru cei din jurul tău, să îi inspiri și să le fii un lider bun.

De ce ne-am oprit la 9 cărți  musai de citit și nu am completat până la 10?

Pentru că ne dorim ca a 10 carte din acest top să fie cartea ce te-a ajutat să ajungi unde ești acum. O carte ce merită împărtășită și cu ceilalți boieri contemporani și va face parte dintr-un alt top de al nostru.

Cartea ta musai de citit de către noi toți! 🙂

Scrie-ne în comentariu despre o carte demnă de un boier contemporan, care te-a impresionat! Sau mai multe. 🙂

PS: Din seria ”Boieri contemporani” îți mai recomandăm:

Bunele maniere ale boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!

 Cum se distrau boierii de altădată?

Echitația: un sport nobil pentru boierii altădată și boieri contemporani

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro   

Pentru boieri contemporani: Cum se distrau boierii de altădată?

Reading time: 3 minutes

În ultimul articol din seria Boieri contemporani, am vorbit despre Mari familii boierești din Romania: familia Cantacuzino.

Pentru că a venit vremea frumoasă, cu soare, aer curat, flori și zile libere, cu gândul la vacanță, ne-am gândit să-ți povestim despre boierii de altădată – cum se distrau și cum își petreceau timpul liber.

Distracția și serile cu prietenii au fost dintotdeauna activitățile lor preferate.

Încă de la început e important să menționăm asta: Boierii de altădată erau deschiși la inovație/tehnologie, dar în același timp obișnuiau să socializeze mult și să petreacă timp prețios împreună.

Hai să vedem…

Cum se distrau boierii de altădată?

  1. Balurile

Una dintre cele mai frecvente forme de distracție a boierilor au fost, fără dar și poate balurile. Ele se țineau la casele marilor familii boierești și aici erau invitate marele personalități ale vremii.

Săli mari, somptuoase, decorate cu mobilier luxos, vitrine pline cu veselă adusă de la Paris, bufet încărcat cu porțelan, tablouri și covoare aduse toate din Occident..Așa arătau marile săli de bal!

În funcție de familia de boieri ce organiza aceste baluri, ele variau în tematică, însă scopul lor era clar – distracție, socializare și educație.

Fie că era bal mascat, bal de sezon, bal cu spectacol de teatru sau cu muzică clasică, boierii le iubeau și petreceau de cele mai multe ori până dimineața.

De exemplu, în Bucureștiul de odinioară se remarcau: balul lui Ion Marghiloman, balul de la Palatul Șuțu sau balul mascat de la Operă.

Foto: www.historia.ro

  1. Activități în aer liber

Boierii, oameni cu drag de natură, iubeau sporturile. Activitățile în aer liber se numărau prin modalitățile lor de petrecere a timpului liber și de distracție. Patinajul sau  plimbarea cu sania erau activitățile de iarnă tipice pentru aceștia.

Vara, boierii plecau din orașe, pe moșiile de la țară, unde se delectau cu aruncatul de săgeți sau darts-ul de astăzi.

boierii de altădată

Foto: wikiwand.com

  1. Cursele cu cai și plimbările cu cai

Multe dintre filmele vechi înfățișează imaginea nobilimii participând la curse de cai și pariind. Prin anii 1880 era la modă acest gen de curse cu cai. Ele erau organizate în special duminica de către cluburile de echitație, adunând un număr mare de boieri ce pariau pe calul favorit.

Pe atunci, caii reprezentau simbolul boierilor. Plimbările cu caii prin marile parcuri erau printre activitățile favorite.

De exemplu, prin anii 1880, în București erau la modă cursele de cai, organizate în fiecare duminică la hipodromul de lângă parcul Herăstrău.

Notă: Despre echitație, în vremuri trecute și actuale am scris mai multe în articolul nostru – Echitația: un sport nobil pentru boierii altădată și boieri contemporani

  1. Concerte și piese de teatru

Din articolele trecute, știm că pentru boieri educația era un lucru foarte important. Ei se școleau în afară și puneau mare accent pe bunele maniere.

Datorită plimbărilor în străinătate și a școlilor pe care le făceau, ei gustau din frumusețea marelor concerte și a teatrului. Însă, reîntorși în orașul de proveniență, boierii aduceau de peste granițe gustul, rafinamentul și plăcerea pentru spectacolele adevărate.

Astfel, concertele și teatrul au devenit destul de repede activitățile preferate ale acestora. Îmbinau perfect educația, distracția și socializarea într-un mediu rafinat și elegant.

De exemplu, la început de secol XIX, în casa boierului moldovean Alecu Balș, marele pianist Franz Liszt a fost invitat să susțină un concert.

boierii de altădatăFoto: Teatru de Artă Deva – http://orasuldeva.ro

Acestea sunt doar câteva dintre metodele prin care se distrau vechii noștri boieri.

Pentru tine, dragul nostru boier contemporan, te încurajăm să le urmezi exemplul, să combini distracția cu educația și socializarea. Folosește avantajele tehnologiei, dar în același timp relaxează-te precum o făceau boierii de altădată.

P.S – La Conacul Archia punem mare preț pe echitație și plimbările călare. Găsești mai multe detalii despre serviciile noastre de echitație  aici.

Îți mulțumim pentru că ai ajuns la finalul articolului! 🙂 

Dar ție #BoierContemporan, cum îți place să te distrezi?

Scrie-ne un comentariu cu gândurile tale. Suntem nerăbdători să le aflăm și să povestim mai multe! 

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog   

Documentare pentru datele istorice: Historia.ro

Mari familii boierești din Romania: familia Cantacuzino

Reading time: 4 minutes

Bine ai revenit pe blogul nostru! Ne bucurăm că îți place seria de articole „Boieri contemporani”.

Dacă în articolele trecute am vorbit despre Bunele maniere ale boierilor de altădată, pentru boieri contemporani! și am povestit despre Radu Miclescu , astăzi îți povestim despre Cantacuzini și mai ales despre Constantin Cantacuzino – un Boier contemporan care ne inspiră.

De ce familia Cantacuzino ?

Pentru că, așa cum spune genealogia acestei familii, este una dintre cele mai vechi din Europa. Nu e de mirare că prima atestare istorică datează încă din anul 1094.

De proveniență, familia Cantacuzino a luat naștere în Bizanț, iar astăzi are descendenți nu doar în România, ci și în Europa și America.

familia Cantacuzino

Sună interesant, nu?
În istoria acestei familii stă scris că au pătruns în Valahia odată cu marele postelnic, Constantin Cantacuzino, în anul 1675. Constantin a fost cel ce a adus României un mare voievod și anume, pe Ștefan, nepotul său (1714 – 1715) și al cărui nepot de pe soră a fost însuși Constantin Brâncoveanu  (1688 – 1714).

familia Cantacuzino

Foto: Portretele familiei Cantacuzino: Constantin Postelnicul, Elina, soţia lui, şi fiii lor, în ordinea vârstei: Drăghici Spătar, Şerban-vodă, Constantin Stolnicul, Mihai Spătarul, Matei Aga, Iordachi. Sursa: „Albumul familiei Cantacuzino“, Tiparul Institutului de Arte Grafice „Minerva“, 1902 – http://adevarul.ro

Ca orice familie de boieri, familia Cantacuzino a dat țării, drept mulțumire multe nume grele ce și-au lăsat puțin câte puțin amprenta.

Numele a adus multe realizări și clădiri lăsate istoriei. Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Colțea și Mănăstirea Cotroceni, ctitorite de familia Cantacuzino, Spitalul Colțea, ridicat de aceștia și altele.

O familie cu un nume ce răsună în inimile oricărui român, dar cu o istorie la fel de grea și dureroasă ca a oricărei familii de boieri din România.

Constantin Cantacuzino – Un boier contemporan care ne inspira

Constantin Cantacuzino sau cum îi spun prietenii, Dinu Cantacuzino, este descendent al domnitorului Țării Românești, Șerban Cantacuzino. El s-a născut în orașul Vulcan din județul Hunedoara, singurul loc în care tatăl său a primit permisiunea să muncească. El povestește că, atunci când angajatorii se uitau pe dosarul tatălui său și îi auzeau numele greu pe care îl purta, locul lui de muncă nu mai devenea sigur și mai mult de o lună de zile nu îl țineau angajat.

Teama de regimul comunist i-a oprit pe părinții lui Constantin să povestească despre istoria familiei și i-a constrâns să se prezinte cu prenumele și nu cu numele de familie.

Astăzi, inginerul Constantin Șerban Cantacuzino a salvat de la distrugere Conacul Cantacuzinilor de la Râfov și a recuperat şi reabilitat, după ani de procese, cunoscutul Han al lui Manuc din Bucureşti.

familia Cantacuzino

Foto: Conacul Cantacuzinilor de la Râfov –  http://monumenteuitate.org

Foto: Hanul lui Manuc

Valorile pe care le-a învățat Constantin Șerban Cantacuzino de la părinții și bunicii săi.

  • Educația, dragostea pentru carte și pentru frumos trebuie să fie mereu pe primul plan,
  • Indiferent de vremuri, cinstea, onoarea, modestia și dragostea pentru muncă sunt valori ce trebuie să definească un Cantacuzino,
  • Indiferent de bucatele ce urmează a fi puse pe masă, aceasta trebuie așezată corect. Dragostea pentru bunele maniere este una dintre multele valori ale familiilor boierești ce este păstrată și de către Cantacuzini.
  • Mereu trebuie păstrată ținuta și limita bunului simț.

În prezent, familia Cantacuzino este răspândită peste tot în lume. Ei se întâlnesc și discută despre vremurile bune, împărtășind astfel valorile și tradițiile vechilor familii boierești.

Constantin Șerban Cantacuzino este unul dintre boierii care ne inspiră și pe care îi apreciem, aici la Conacul Archia.

Dar tu? Ce te inspiră la ultimii boieri ai României?

Despre ce familie de boieri vrei să discutăm în următorul articol din seria #BoieriContemporani?

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro 

Echitația: un sport nobil pentru boierii altădată și boieri contemporani

Reading time: 3 minutes.

Un sport nobil. Sportul celor cu bani. Sportul minții și al sufletului.

Mai multe denumiri pentru același lucru: echitația.

De-a lungul timpului nobilii și boierii au îndrăgit-o și au practicat-o pe domeniile lor.

La conac, o bună parte din oaspeții noștri iubesc să învețe să călărească sau să facă plimbări ecvestre pe domeniul de la Archia.

echitatia Archia

De aceea, în acest articol din seria Boieri Contemporani vom vorbi despre echitație, din perspectiva boierilor de odinioară și a celor din prezent.

Povestea unui sport nobil: echitația

Merită să știi întâi de toate activitatea aceasta a avut la începuturile ei un scop preponderent militar. Primele lucrări despre echitație aparțin lui Xenefon (430 -355 i. Hr). Apoi au apărut celebrele curse de care.

În Evul Mediu, începând cu 1200, această activitate devine emblema curților princiare și a nobililor, care îndrăgeau sesiunile de vânătoare călare, întrecerile călare și ulterior cursele de viteză.

echitatia
Sursa foto: Pinterest

Echitația devine din secolul XIX un sport oficial, iar din anul 1900 un sport olimpic.

echitatia

În România, echitația a apărut în rândurile armatei, iar în 1930 apare Federația Ecvestră Română.

Putem spune că în perioada interbelică această activitate înflorește pe domeniile aristocraților români, sau stabiliți în țară.

În familiile boierești, echitația era una dintre activitățile preferate de petrecere a timpului liber.  Și nu erau puține cazurile în care copiii boierilor urmau școli de echitație speciale din străinătate după care se alăturau armatei.

Cursele de cai de la hipodromul din București. Perioada interbelică.
Foto: www.stelian-tanase.ro

Decăderea…Apare după instaurarea regimului comunist când are loc rechiziționarea cailor, iar proprietățile nobiliare și boierești intră în proprietatea statului.

Să rămânem optimiști! 🙂

După revoluție și în special în ultimii ani, echitația redobândește terenul pierdut și interesul pe care îl stârnea odinioară.

Dacă ne întoarcem puțin mai aproape de prezent…

În 2008 când ne-am început activitatea la conac, am avut un singur cal, Larava. L-am primit în dar de la partenerii noștri de afaceri din Olanda. Ne-am gândit imediat că are nevoie de un manej special. Am făcut planul, pentru ca la finalul construcției să realizăm că am construit ceva mult mai mare. 🙂  Era spațiu mai mult decât suficient așa că în timp am adus mai mulți cai.

echitatie slide 2 the place

Ne-am îndrăgostit de fiecare din ei și mai ales de impactul pe care l-au creat pentru oaspeții noștri, mici și mari deopotrivă. 🙂

Am văzut

…oameni cuprinși de griji și stres care au râs din nou și și-au găsit liniștea în preajma acestor minunate făpturi.

… prieteni care au revenit de multe ori la Archia ca să stea la o poveste cu Bursa, Venus și ceilalți căluți ai noștri.

… cupluri, mirese și miri sau părinți cu copii care au petrecut un timp de calitate împreună la o ședință de echitație.

…fani care ne-au scris pe pagina de Facebook sau pe Instagram cât de mult îndrăgesc caii de la conac.

În acest fel am observat că echitația ne înobilează sufletele ca oameni și ne facem să simțim adevărați boieri contemporani.

Eleganță dar și adrenalină.

Frumusețe, dar și vulnerabilitate.

echitatie moodboard conac horia calarind

Un sport, dar și un stil de viață.

Un mod plăcut de a petrece timpul liber, dar și o pasiune arzătoare.

Bucuria de a călări în natură, dar și de a afla tot mai multe curiozități despre cai.

Vestimentație specifică, dar și participarea la concursuri de profil.

Un mijloc de a ne reaminti de stilul de viață al boierilor de altădată dar și o cale de a aduce în prezent valorile trecutului.

echitatia

Echitația este despre toate aceste lucruri.

Pe lângă ce am spus mai sus…

Există încă o mulțime de beneficii

  • îți îmbunătățești condiția fizică per ansamblu
  • îți dezvolți musculatura și postura corpului
  • lași stresul în urmă și te relaxezi
  • îți dezvolți încrederea în forțele proprii, atenția și concentrarea
  • ți se îmbunătățește vizibil starea de spirit
  • trăiești în prezent și te conectezi mai mult cu natura
  • te conectezi la inteligența și noblețea cailor
  • dobândești mai multă autodisciplină
  • devii o persoană mai răbdătoare, mai blândă și mai tolerantă cu cei din jur

În concluzie

Putem scrie pagini întregi despre acest subiect drag nouă, dar ne vom opri aici.

Puncte cheie din acest articol

Echitația:

-a fost o emblemă a boierilor și nobililor de altădată

-în prezent este accesibilă pentru toată lumea

-te face să te simți și să traiești ca un boier contemporan

-este un sport nobil cu o mulțime de beneficii pentru sănătatea ta fizică, mentală și spirituală

Când vii în Deva sau să vizitezi județul Hunedoara te așteptăm cu mare drag la o ședință de echitație!

Mai multe detalii găsești aici!

Dar tu? Ce părere ai despre echitație?

Scrie-ne un comentariu și hai să împărtășim mai multe idei! 🙂

La dispoziția dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

 

Redactare articol: Radu Dascălul, blogger și marketer, la Dar Media Marketing.

 

 

 

Radu Miclescu – un boier contemporan care ne inspiră!

Reading time: 4 minutes

Pentru boieri contemporani!

Bine te-am regăsit la un nou articol din seria Boieri Contemporani!
După ce am văzut în ultimul blog post- ”Un portret al boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!”, cum erau boierii de fapt și cum putem fi noi, boieri în anul acesta, urmează să aflăm povestea lui Radu Miclescu-un boier contemporan ce ne inspiră.

Radu Miclescu, un boier contemporan

Până să îți povestim despre domnul Radu Miclescu, îți propunem să aflăm rădăcinile familiei Miclescu.

Cine a fost familia Miclescu?

Istoria familiei Miclescu începe în anul 1436. Este o familie cu tradiție veche, dar care, poate nu sună la fel de cunoscut, în amintirile noastre, precum familia Cantacuzino sau familia Rosetti.

Familia Miclescu, neam de boieri moldoveni, a dat țării mulți înalți dregători, avocați, oameni politici cu greutate, mitropoliți și mari proprietari.

Reședința familiei a fost la conacul din Călinești, județul Botoșani, un loc rupt din rai, desprins, parcă din cărțile vechi de istorie, în care, dacă pășești în pragul marelor camere, poți să îți imaginezi seratele ce aveau loc acolo în fiecare săptămână.

Foto: Casa familiei Miclescu – radiocluj.ro

Fiecare familie de boieri era reprezentată printr-un blazon ce reprezenta simbolurile familiei. Blazonul acestei familii este reprezentat pe un fundal verde, cu o cetate, cu două turnuri și o poartă aurită, deasupra căruia se află încrucișate o sabie și o cheie.

Cetatea din blazon amintește de cetatea Hotinului, unde, pe vremuri se spunea că ar fi fost castelani și că acolo, un membru al familiei Miclescu a învins turcii.

Foto: Blazon familia Miclescu – wikipedia

Ce îi face diferiți de celelalte familii de boieri?

Educația familiei Miclescu era aceeași cu cea  a tuturor boierilor din țară. Studii prin străinătate, politețuri, funcții înalte și multe terenuri.

Însă, familia Micleștilor nu era neapărat apreciată pentru asta, ci mai degrabă pentru relațiile lor apropiate cu țăranii și grija lor față de aceștia. Un membru al familiei, Dimitrie Scarlat Miclescu, a rămas în mintea oameniilor ca fiind supranumit ”amicul țăranilor”.

Un asemnea dar poate veni doar dintr-o inimă bună, pe care familia Miclescu o are și în prezent.

Ei ne-au arătat și învățat că a fi boier înseamnă să te implici în viața comunității din care faci parte, să ai noblețe și generozitate față de toți din jurul tău, să fii smerit și bun.

„Doi ani copiii din sat au avut două mese pe zi. Din partea noastră se dădea o ciorbă de fasole cu carne şi, de la suedezi, erau un fel de fulgi de ovăz şi nişte triunghiuri de brânză topită.

Odată, am mâncat şi eu un triunghi şi mi-a plăcut foarte mult, aşa că am mai cerut. Atunci mama m-a certat şi mi-a spus că sunt pentru copiii care nu au ce mânca“, rememorează Radu Miclescu pentru „Weekend Adevărul“.

Radu Miclescu

Radu MiclescuFoto: Radu Miclescu – Sursă – adevarul

Radu Miclescu, născut la 1935, fiu al lui Gheorghe Miclescu, ofiţer de aviaţie, comandantul Flotilei 1 Vânătoare, pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi al Magdei Miclescu.

A copilărit la Conacul familiei, în Călinești – Botoșani până la vârsta de 13 ani, după care a fost nevoit să fugă. La vârsta de 17 ani a fugit la părinții lui în București, atunci a fost prins și aruncat în închisoare.

Cât timp Radu a fost în închisoare, mama sa a fost amenințată că ori colaborează cu regimul, ori își va pierde copilul. Sub presiunea acestei decizii, mama sa s-a sinucis.

După doi ani de închisoare  a fugit în Germania –  Frankfurt unde a trăit 30 de ani. Printre străini a reușit să îți construiască cele mai renumite magazine de antichități, ducându-și mai departe pasiunea lui de a restaura mobilier.

Ce ne inspiră la Radu Miclescu?

  • S-a întors în țară, în locurile natale și și-a revendicat bunul lui de drept – Conacul de la Călinești
  • S-a ambiționat, și după anii 90 a început refacerea conacului, decorându-l cu obiecte de artă, mobilier și portrete cu membrii familiei.
  • Nu și-a uitat rădăcinile și vorbește cu drag oricui de istoria familiei,
  • Acum își trăiește viața la conac, alături de soția sa, Miona – născută Flondor, descendentă din Iancu de Flondor, un mare boier şi patriot bucovinean,
  • La conac, Radu Miclescu are 10 angajați cu care ce comportă exact așa cum a fost învățat de mama sa, cu interdicția de a îi tutui.
    Foto: Radu Miclescu alături de mama sa – Sursă – adevarul
  • Duce mai departe lucrul ce a diferențiat familia Miclescu de ceilalți boieri și anume grija pentru comunitatea din care face parte, așa că are planuri mari. Dorește să construiască, la Călinești, o școală de restaurare de mobilă.
  • Ca orice boier, nu și-a uitat bunele maniere. Ia masa la aceeași oră în fiecare zi, împreună cu soția sa, lumânări, tacâmuri de argint, eleganță și maniere alese.
  • A reușint să lase posterității un martor de cum arăta o reședință boierească, prin refacearea Conacului copilăriei lui.

Pe lângă toate acestea, familia Miclescu va rămâne vie în amintirea noastră pentru dragostea lor față de aproape și prin frumusețea Conacului de la Călimănești, restaurat de către Radu Miclescu.

Radu Miclescu, este unul dintre boierii ce ne inspiră pe noi, aici la Conac Archia.

Tu ce părere ai despre povestea acestei familii?
Ce te inspiră, de la ultimii boieri ai României?

 

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro 

 

Manifesto- Ce am realizat la conac, în 2017? Încotro, în 2018?

obiective 2018 boieri contemporani

Reading time: 3 min

Ne place, ca la începutul unui nou an, să ne întoarcem cu gândul la anul ce a sărit din calendar! Facem acest exercițiu ca să ne amintim cu bucurie și recunoștință tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce am realizat, la toate evenimentele organizate și la momentele petrecute împreună, alături de voi și familia Archia.

Este modalitatea prin care devenim conștienți de punctul în care ne aflăm și să stabilim unde putem fi pe viitor. Dacă tragem linie putem afirma că anul 2017 a fost cel mai bun an din cei 9 de Conacul Archia.

Am făcut totul de două ori mai bine decât în 2016 și asta ne dorim și de la anul 2018.

Ce am realizat în anul 2017, la Archia?

Privind în urmă la cele 365 de zile și la comunitatea noastră, am implementat cel mai mult viziunea noastră, cea de Conac pentru Boieri Contemporani. Am reușit să transmitem  mesajul nostru cel mai clar și mai consecvent.
Viziunea Conacului Archia a fost transmisă prin:

-articolele tematice de pe blog:

Bunele maniere ale boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!
Un portret al boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!
Pentru boieri contemporani: Cum să îţi organizezi un 2018 memorabil!

-petrecerile personalizate ce au avut loc la conac.

-evenimentele marca Conacul Archia Events: nunți, cununii civile în aer liber și botezuri.

-materialele postate pe pagina de Facebook și Instagam.

-serviciile oferite

-revelionul nostru, cu ștaif.

Ca și unitate de cazare, am avut cel mai mare număr de turiști, de până acum.  Simțim că noi, toată echipa Archia, suntem gazdele oamenilor ce vin la conac și chiar dacă nu se cunosc între ei,  au oportunitatea să se cunoască pe viitor și să devină adevărați boieri contemporani.

Conacul Archia

A fost un an frumos, un an în care am învățat extrem – extrem de multe din punct de vedere organizatoric și al business-ului în care suntem, reușind astfel să finalizăm cu succes toate evenimentele pe care le-am avut în plan.

Mai mult decât atât, noi, în materie de business, ne-am maturizat destul de mult. Am lucrat la dezvoltarea sistemelor, la ce înseamnă oferirea de servicii excelente și ne-am îmbunatățit activitatea de la an la an.

Am încheiat anul 2017 cu multe gânduri bune și cu un super-revelion cu tematica boierilor contemporani.

Din punctul nostru de vedere, am avut cel mai frumos revelion. Un revelion la care ne-am simțit extraordinar, alături de toți oamenii ce au venit.

Am reușit să punem oamenii la masă, să legăm prietenii, sa creăm legaturi între ei. Un lucru care, pe noi ne face să ne simțim extrem – extrem de bine, deoarece, acesta este una dintre valorile conacului.

Un mesaj de 2018 pentru cei ce ne urmăresc, de la familia Szabo?

Urmăriți-ne încontinuare! Venim cu lucruri foarte frumoase în cele 365 de zile ale anului 2018.

Ne vom asuma din ce în ce mai mult viziunea de boieri contemporani, vom studia mai mult tot ceea ce înseamnă boierii de odinioară, ne vom documenta despre cum putem să recreăm mai mult viața boierilor de altădată și să o adaptăm vremurilor noastre.

Vrem să aducem în prim plan valorile lor și să ne asumăm mai mult brandul pe care îl avem și promisiunea pe care o facem turiștilor noștri.
Brandul va pune accent și pe bucătăria conacului, pe servicii, atmosferă și pachetele pe care le avem.

În 2018, vom munci mai mult, alături de echipa noastră frumoasă, pe care o vom stabiliza și o vom pregăti să fie conștientă și să fie în asentimentul brandului nostru.

Conacul Archia Echipa

Suntem siguri că anul 2018 va fi anul Boierilor Contemporani, aici la Conacul Archia.

Tu ce realizări ai avut în anul 2017?
Cu ce te mândrești? Ce gânduri ai pentru 2018?

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog  

Pentru boieri contemporani: Cum să îţi organizezi un 2018 memorabil!

obiective 2018 boieri contemporani

Reading time: 8 min

Pentru boieri contemporani!

Continuăm seria articolelor ” boieri contemporani ”.

2018 a intrat rapid în vieţile noastre şi uite că acum se instalează într-un ritm alert.

Începem serviciul sau reluăm afacerile. Obiective noi. Sarcini multe. Lucruri din urmă de recuperat.

Pe scurt, timpul nu aşteaptă pe nimeni şi îşi urmează cursul.  Ce putem face noi este ca în 2018 să profităm la maximum de timpul pe care îl avem la dispoziţie.

Din experienţa noastră, stabilirea de obiective atât la începutul,  cât şi pe parcursul anului  este un obicei care ne-a adus multe realizări si momente memorabile.

De fapt, anul 2017 a fost unul dintre cei mai buni ani, din cei 9 ani de Conacul Archia.

Conacul Archia Echipa

Am putea spune că este un instrument „musai” pentru un boier, ca să trăiască o viaţă prosperă, pe toate planurile, nu doar financiar.

Sigur, boierii de altădată nu foloseau aplicaţii mobile, mind maps sau alte tehnologii pentru obiectivele lor.

Dar cu siguranţă ştiau să folosească sfântul jurnal şi stiloul sau pana de scris cu multă rigurozitate. 🙂

Apropo, dacă vrei să vezi cum erau boierii de altădată am scris un articol cu un portret al caracterului şi stilului lor de viaţă aici.

Aşadar…

În articolul de azi vrem să-ţi povestim despre obiceiul stabilirii de obiective pentru 2018 şi să-ţi oferim şi câteva instrumente care să te ajute concret în acest sens.

Dar de ce ar fi importantă stabilirea de obiective?

Din lista lungă de efecte benefice am ales doar câteva:

-Ne ajută să ne concentrăm mai bine asupra a ceva specific , în special în perioadele dificile.

Notă: s-au scris cărţi multe pe această temă. Noi ţi-o recomandăm pe cea scrisă de Daniel Goleman- Focus: The Hidden Driver of Excellence (Focus: motivaţia ascunsă a performanţei)

-ne folosim mai eficient timpul şi resursele

-ne scapă de amânare şi stresul de a uita/rata/greşi ceva

obiective 2018 boieri contemporani

-ne aduce linişte sufletească şi forţă emoţională.

-luăm mai uşor decizii, lăsând în urmă ceea ce nu ne conduce mai aproape de obiectivele noastre.

-ne oferă direcţie pentru viitor şi ne pune într-o poziţie de control în care alegem ce avem de făcut.

-Obiectivele îndeplinite ne oferă satisfacţie personală şi ne motivează să îndrăznim/oferim mai mult pe viitor.

Tony Robbins spunea că progresul înseamnă fericire.  Obiectivele ne ajută să progresăm.

-scurtăm curba de învăţare şi obţinem mai uşor rezultate decât dacă am încerca să acţionăm haotic.

-dacă lucrezi în echipa sau coordonezi o echipă, obiectivele furnizează motivaţie, apropie membrii  ei la nivel uman şi conduc la performanţe sporite.

obiective 2018 boieri contemporani
Echipa Conacului Archia, cu trofeul Top Hotel Awards 2017, pentru „Cea mai bună pensiune turistică în stil boutique”

Sunt doar câteva dintre numeroasele beneficii ale obiectivelor bine definite.

Hai să vedem acum…

 

Cum ne putem stabili obiective, cât mai eficient pentru 2018!

Ca să fie mai uşor de urmărit am realizat un scurt proces, în 4 paşi pentru boieri contemporani :

  1. Reflectează. Evaluează status quo-ul actual.

obiective 2018 boieri contemporani

Mai  exact, analizează prin întrebări anul care tocmai a trecut şi punctul în care te afli în prezent.

Include în evaluare aspecte ca: ce realizări ai avut, ce provocări,  ce ai greşit, ce poţi învăţa, ce te-a motivat în mod natural şi ce nu, ce puncte forte şi puncte slabe ai avut etc.

  1. Stabileşte-ti dorinţele, obiectivele şi aşteptările.

obiective 2018 boieri contemporani

În această etapă poţi să abordezi lucrurile la nivel general .

Pe o foaie de hârtie sau într-un jurnal poţi trece (fără restricţii şi prejucăţi asupra a ceea ce scrii) tot ce îţi doreşti.  Ca să fie mai uşor le poţi ordona de la bun început pe domeniile cheie ale vieţii tale.

wellness-wheel
Cercul bunăstării.
Foto: https://holisticfitnesstraining.com

Noi am identificat câteva:

-Spiritual

-Sanatate (fizica si emotionala)

-Mental

-Social şi Relaţii

-Carieră şi Business

-Financiar

-Productivitate şi Dezvoltare Personala

-Timp Liber-Hobby-uri, Calatorii etc

-Material (lucruri materiale pe care le doreşti)

 

  1.  Alege obiectivele care te inspiră

obiective 2018 boieri contemporani
Panoul Viselor.

 

Următoarea etapă este să sortezi din această listă acele obiective care te inspiră cel mai mult. De ce? Pentru că aşa vei fi motivat/motivată intrinsec să iei acţiune în direcţia realizării lor.

Un exerciţiu util aici ar fi ca pe lângă selecţia restrânsă a obiectivelor să scrii în dreptul lor de ce le vrei.

Scrie despre cum te vor face să te simţi când se vor fi îndeplinit deja pentru că aşa vei activa aceste emoţii în tine de fiecare dată când reciteşti lista de obiective.

  1. Foloseşte metoda S.M.A.R.T

Acest pas este poate cel mai dificil. De ce?

Pentru că trebuie să stabileşti cât mai clar obiectivele.

obiective 2018 boieri contemporani
Foto: https://weekdone.com

SMART înseamnă :

Specific-Clar

Measurable-Măsurabil

Attainable-Realizabil

Relevant-Relevant

Time Bound- Încadrat în timp

Să dăm un exemplu concret, dar doar orientativ: Să spunem că lucrezi ca agent de vânzări şi vrei să-ţi dublezi veniturile în 2018.

Motivaţii puternice: vrei să creşti ca profesionist în vânzări, să ai mai multă libertate financiară, să călătoreşti alături de familie, să faci ceea ce-ţi place, să simţi că eşti răsplătit pe măsura eforturilor tale etc.

 

Status Quo în prezent: Câştigi lunar 1000 de euro net ( salariu şi comisioane).

Specific– 2000 euro lunar, net

Măsurabil- la fiecare 3 luni îţi setezi ca obiectiv intermediar să creşti venitul lunar net cu 25 % adică cu 250 euro.

La sfârşitul fiecărei perioade de 3 luni faci o evaluare să vezi  unde te afli pe scara realizării obiectivului.

Realizabil

Datorită faptul că venitul tău este o parte salariu fix şi o parte comision, dublarea venitului tău va veni din comisioane.

Îti stabileşti ce volum de vânzări trebuie să faci în plus ca să poţi câştiga cei 1000 de euro.

Ideea acestui pas este să-ţi setezi obiective care sunt provocatoare, dar posibil de realizat.

Dacă obiectivul e prea mare (câştigi 1000 de euro acum şi vrei să sari într-un an la 200 000 euro) te vei demotiva la jumătatea anului sau oricând în cele 12 luni, că ţinta e prea dificilă.

Relevant

Faci asta pentru că  în primul rând te pasionează vânzările şi e important pentru tine să excelezi în domeniu, dar şi să culegi roadele financiare ale eforturilor suplimentare.

Scopul acestui pas este să te asiguri că obiectivul este al tău (nu dorinţa şefului, familiei sau prietenilor) şi în concordanţă cu valorile tale interioare.

Încadrat în timp

Deadline-ul de un an te ajută să-ţi concentrezi eforturile astfel încât să nu amâni, iar când ajungi la ţintă, să sărbătoreşti victoria şi de acolo să pleci spre un nou obiectiv şi mai îndrăzneţ.

Procesul de mai sus îţi va cere o oră-două sau mai multe din timpul tău dar merită pentru că te ghidează către realizarea oricărui obiectiv, din orice domeniu al vieţii tale.

Ce urmează acum?

obiective 2018 boieri contemporani

Acesta este doar startul. Ce este foarte important de acum încolo este să-ţi asiguri mediul potrivit pentru ca obiectivul să se realizeze.

Adică, nu poţi să faci aceleaşi lucruri ca înainte şi să te aştepţi la alt rezultat. Albert Eistein spunea că aceasta este definiţia nebuniei.  🙂

Mediul potrivit înseamnă  planul de acţiune, uneltele, resursele şi oamenii potriviţi care să te ajute să-ţi îndeplineşti obiectivul:

-planul de acţiune include paşii pe care trebuie să-i parcurgi.

-unelte: sunt multe aplicaţii mobile sau ptr desktop care să te ajute să ţii evidenţa realizării unui obiectiv.

Recomandările noastre: Google Calendar, Google Drive, Trello, Evernote, Lifetick, Single Step.

obiective 2018 boieri contemporani
Foto: www.trello.com

-resurse

Dacă ne întoarcem la exemplul de mai sus, asta înseamnă cărţi, seminarii, cursuri, prin care să dobândeşti cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru câştiga cu 1000 de euro mai mult decât în 2017.

-oameni: mentori, coach, experţi  care au deja rezultatele dorite de tine sau prieteni care să-ţi fie aproape pe parcursul procesului. Ei te vor ajuta cu informaţii, motivaţie şi indicaţii pentru a ajunge într-un loc în care nu ai mai fost înainte.

Am terminat cu stabilirea de obiective, pentru boieri contemporani?

Mai este un ultim aspect, dar poate cel mai important:

mentalitatea cu care îţi abordezi şi îndeplineşti obiectivele.

Uite câteva idei care să-ţi fie de folos în acest sens:

-consecvenţa contează

Motivul pentru care multe obiective stabilite la început de an eşuează după o lună sau două este pentru că nu sunt susţinute cu atenţie şi efort. O decizie mare la început de 2018 trebuie să fie însoţită de zeci sau sute de decizii mici pentru celelalte 364 de zile.

-revino asupra obiectivelor constant, de preferat în fiecare dimineaţă sau seară.

-abordează obiectivele noi, fără încrâncenare.

E posibil ca ele să nu se îndeplinească aşa cum ţi-ai dorit. Dar prin relaxare, optimism şi dorinţa de a îmbunătăţi abordarea pe viitor vei avea rezultate remarcabile şi satisfacţie personală.

-bucură-te de procesul realizării obiectivelor, nu doar de rezultatul final.

Cu alte cuvinte, enjoy the ride sau Moments Not Things! 🙂

-practică recunoştinţa constant pentru cine eşti şi ce ai acum.

Astfel vei trăi în prezent şi îţi vei genera energie din interior ca să poţi avansa în direcţia dorită.

-iartă-te dacă lucrurile nu merg aşa cum ai stabilit.

obiective 2018 boieri contemporani
Foto: www.pinterest.com

-cere ajutorul atunci când ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă şi tot nu reuşeşti să mergi mai departe.

Asta înseamnă să ceri feedback sau să cauţi îndrumarea unor oameni care te pot ajuta să-ţi atingi obiectivul.

-intră într-o comunitate de oameni care îşi stabilesc obiective de obicei şi le duc la îndeplinire.

Oamenii cu care te înconjori vor influenţa foarte mult rezultatele pe care le obţii.

-perseverează: fă zilnic mici paşi în direcţia obiectivelor tale.

Sau  cum ne place să spunem: Frumos şi pe-ndelete, în ritm de bun gust. Aşa începe…

 

Acestea fiind zise…

Nu mai rămâne decât să îţi mulţumim pentru că faci parte din comunitatea Archia, pentru boieri contemporani şi să-ţi urăm un 2018 memorabil plin de obiective îndeplinite, bucurii şi momente de neuitat!

Dar tu? Cum îţi stabileşti obiectivele pentru 2018?

Ce părere ai despre acest proces descris mai  sus?

La mulţi ani! 🙂

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

Familia Szabo Conacul Archia

Redactare articol: Radu Dascalul, social media marketer şi blogger la Dar Media Marketing

 

Un portret al boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!

Reading time: 4 minutes

Pentru boieri contemporani!

Continuăm seria articolelor ” boieri contemporani ”.

Călcând pe urmele vechilor boieri români, aflăm cum erau boierii ca oameni și ce însemna viaţa de boier.

Miclescu, Polizu Micsunesti, Balaceanu, Rosetti, Lahovary, Costaforu-Caracas, Bragadiru-Mironescu, Sturdza, Ghica, Cantacuzino. Sunt doar câteva dintre familiile boierești ce au condus sute de ani România și au fost elita aristocratică a țării.

Ce au lăsat în urma lor? Multe proprietăți, respect, înţelepciune, amintirea unei perioade rafinate și multe altele.

Boierii, oameni bogați, culți, rafinați și școliți prin toată Europa, au făcut averi uriașe, au construit conace și au ridicat superbe palate. Istoricii recunosc că societatea românească, înaintea anului 1945, era construită pe un schelet format din elite boiereşti.

boieri contemporani

Interior de casa boiereasca de la inceputul sec. al XX-lea.
Foto:  Bucureşti: 550 de ani de la prima atestare

Al doilea articol din serie va fi despre cum erau de fapt boierii!

Când ne gândim la boieri, primul lucru ce ne vine în minte sunt, poate, bogățiile lor și viața aristrocrată pe care o trăiau. Conacele și palatele pline cu tablouri ale familiei, serate și baluri, bune maniere, bun gust și educație.

Cum arată un portret al boierilor de altădată?

Uite câteva idei comune pe care l-am găsit studiind mai multe biografii.:

  • Orice boier era educat și vorbea în casă franțuzește, iar unii dintre ei ştiau mai multe limbi străine.
  • Educația lor era impecabilă, fiind școliți la universităţi mari din Europa.
  • Erau oameni spirituali, cu credinţă.
  • Erau integri, curajoşi, demni, mândri și iubitori de țară, preferând să moară decât să se supună sistemului.
  • Adevărații boieri își cultivau, în primul rând sufletul și preocuparea pentru frumos. Aveau casele frumos decorate cu mobilier scump, argintărie și tablouri din diverse colţuri ale lumii.
  • Boierii erau mereu activi. Se dezvoltau continuu din punct de vedere economic şi intelectual.
  • Ei aveau cele mai bune terenuri și cele mai bune producții agricole. Erau prezenţi în industrie şi comerţ. Ştiau să-şi gestioneze finanţele şi să înţeleagă banii.
  • Iubeau cultura. Mergeau la teatru, la concerte şi alte evenimente culturale.
  • Aveau hobby-uri pentru timpul liber: muzică, dans, pictură, vânătoare şi multe altele.
  • Se gândeau la toată comunitatea. Îşi considerau țara ca pe o moșie și moșia ca pe o țară.
  • Ei nu construiau pentru a se lăuda, construiau pentru a lăsa în urmă ceva durabil pentru generațiile viitoare.

Placa fundamentală, care marchează momentul inaugurării Castelului din Bușteni
Foto: https://calatorim.ro

  • A fi boier în acele timpuri înseamna să trăieşti după anumite etichete/standarde ce îți amprenteau viața. Lumânări, tacâmuri de argint, bune maniere, atenție la detalii și politețe, toate acestea făceau parte din eticheta unui boier.
  • Boierii se implicau în viața comunității, erau nobili și generoși față de aproapele lor. Se implicau în diverse cauze sociale şi făceau adesea acte de caritate pentru că erau conştienţi de principiul „Dăruind vei dobândi”
  • Se căsătoreau între familii de boieri, pentru a-și spori averile și pentru a crea alianțe între case.

Dar cum putem fi acum, în 2017,  boieri contemporani?

Urmează exemplele pozitive ale vechilor boieri și învață tot ce poți. Educă-te  în permanenţă și implică-te în viața comunității din care faci parte.

Fii proactiv și gândește-te la viitor. Trăiește după eticheta boierilor și respectă bunele maniere ce ți se aplică din primul nostru articol din serie (îl găsești aici).

Fii un boier contemporan veritabil!

Dar tu? Ce părere ai despre foștii noștri boieri?

Ce știi despre obiceiurile și stilul lor de viață? Pe care dintre acestea le-ai adopta în prezent?

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro  

Camera superioara dubla

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 73,00 €
Double : 81,50 €

Vineri - Duminica

Single : 78,30 €
Double : 86,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 82,00 €
Double : 90,50 €

Vineri - Duminica

Single : 88,20 €
Double : 96,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Vineri - Duminica

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

suita executive

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 115,50 €
Double : 115,50 €

Vineri - Duminica

Single : 116,80 €
Double : 116,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 195,50 €
Double : 195,50 €

Vineri - Duminica

Single : 201,70 €
Double : 201,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 190,00 €
Double : 190,00 €

Vineri - Duminica

Single : 190,00 €
Double : 190,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Tarife vila

Preturi pentru perioada 01.10.2021 - 31.12.2021

Single: 210,00 €
Double: 210,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Camera Standard

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 53,00 €
Double : 61,50 €

Vineri - Duminica

Single : 58,30 €
Double : 66,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 62,00 €
Double : 70,50 €

Vineri - Duminica

Single : 68,20 €
Double : 76,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 56,00 €
Double : 65,00 €

Vineri - Duminica

Single : 56,00 €
Double : 65,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Camera superioara Twin

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 73,00 €
Double : 81,50 €

Vineri - Duminica

Single : 78,30 €
Double : 86,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 82,00 €
Double : 90,50 €

Vineri - Duminica

Single : 88,20 €
Double : 96,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Vineri - Duminica

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

suita deluxe

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 91,50 €

Double : 91,50 €

Vineri - Duminica

Single : 96,80 €

DOUBLE : 96,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 160,50 €

Double : 160,50 €

Vineri - Duminica

Single : 166,70 €

DOUBLE : 166,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 155,00 €

Double : 155,00 €

Vineri - Duminica

Single : 155,00 €

DOUBLE : 155,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Cerere de Rezervare

Cerere de rezervare

  • Date Format: DD slash MM slash YYYY
  • Date Format: DD slash MM slash YYYY
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.