Continuăm seria articolelor ” boieri contemporani ”.
Călcând pe urmele vechilor boieri români, aflăm cum erau boierii ca oameni și ce însemna viaţa de boier.
Miclescu, Polizu Micsunesti, Balaceanu, Rosetti, Lahovary, Costaforu-Caracas, Bragadiru-Mironescu, Sturdza, Ghica, Cantacuzino. Sunt doar câteva dintre familiile boierești ce au condus sute de ani România și au fost elita aristocratică a țării.
Ce au lăsat în urma lor? Multe proprietăți, respect, înţelepciune, amintirea unei perioade rafinate și multe altele.
Boierii, oameni bogați, culți, rafinați și școliți prin toată Europa, au făcut averi uriașe, au construit conace și au ridicat superbe palate. Istoricii recunosc că societatea românească, înaintea anului 1945, era construită pe un schelet format din elite boiereşti.
Interior de casa boiereasca de la inceputul sec. al XX-lea. Foto: Bucureşti: 550 de ani de la prima atestare
Al doilea articol din serie va fi despre cum erau de fapt boierii!
Când ne gândim la boieri, primul lucru ce ne vine în minte sunt, poate, bogățiile lor și viața aristrocrată pe care o trăiau. Conacele și palatele pline cu tablouri ale familiei, serate și baluri, bune maniere, bun gust și educație.
Cum arată un portret al boierilor de altădată?
Uite câteva idei comune pe care l-am găsit studiind mai multe biografii.:
Orice boier era educat și vorbea în casă franțuzește, iar unii dintre ei ştiau mai multe limbi străine.
Educația lor era impecabilă, fiind școliți la universităţi mari din Europa.
Erau oameni spirituali, cu credinţă.
Erau integri, curajoşi, demni, mândri și iubitori de țară, preferând să moară decât să se supună sistemului.
Adevărații boieri își cultivau, în primul rând sufletul și preocuparea pentru frumos. Aveau casele frumos decorate cu mobilier scump, argintărie și tablouri din diverse colţuri ale lumii.
Boierii erau mereu activi. Se dezvoltau continuu din punct de vedere economic şi intelectual.
Ei aveau cele mai bune terenuri și cele mai bune producții agricole. Erau prezenţi în industrie şi comerţ. Ştiau să-şi gestioneze finanţele şi să înţeleagă banii.
Iubeau cultura. Mergeau la teatru, la concerte şi alte evenimente culturale.
Aveau hobby-uri pentru timpul liber: muzică, dans, pictură, vânătoare şi multe altele.
Se gândeau la toată comunitatea. Îşi considerau țara ca pe o moșie și moșia ca pe o țară.
Ei nu construiau pentru a se lăuda, construiau pentru a lăsa în urmă ceva durabil pentru generațiile viitoare.
Placa fundamentală, care marchează momentul inaugurării Castelului din Bușteni Foto: https://calatorim.ro
A fi boier în acele timpuri înseamna să trăieşti după anumite etichete/standarde ce îți amprenteau viața. Lumânări, tacâmuri de argint, bune maniere, atenție la detalii și politețe, toate acestea făceau parte din eticheta unui boier.
Boierii se implicau în viața comunității, erau nobili și generoși față de aproapele lor. Se implicau în diverse cauze sociale şi făceau adesea acte de caritate pentru că erau conştienţi de principiul „Dăruind vei dobândi”
Se căsătoreau între familii de boieri, pentru a-și spori averile și pentru a crea alianțe între case.
Dar cum putem fi acum, în 2017, boieri contemporani?
Urmează exemplele pozitive ale vechilor boieri și învață tot ce poți. Educă-te în permanenţă și implică-te în viața comunității din care faci parte.
Fii proactiv și gândește-te la viitor. Trăiește după eticheta boierilor și respectă bunele maniere ce ți se aplică din primul nostru articol din serie (îl găsești aici).
Fii un boier contemporan veritabil!
Dar tu? Ce părere ai despre foștii noștri boieri?
Ce știi despre obiceiurile și stilul lor de viață? Pe care dintre acestea le-ai adopta în prezent?
La dispoziţia dumneavoastră,
Familia Szabo
Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro
Măreţul edificiu construit de Iancu de Hunedoara, în secolul XV se află în top 10 castele de basm din lume. În acelaşi timp este unul dintre cele mai frumoase monumente, în stil gotic din Europa.
Am realizat şi un top 5 castele din judeţul nostru, în acest articol!
-Cetatea Devei
Cetatea Devei Foto: Oana Botez
Simbolul reşedinţei judeţului Hunedoara este una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania. A fost atestată prima dată în documente în 1269.
Un Top 6 cetăţi din judeţul Hunedoara găseşti aici!
-Sarmisegetusa Regia
Sarmisegetusa Regia Foto: Aurora Peţan
A fost capitala Daciei înainte de cucerirea romană, iar acum ruinele sale fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Vorbim de un obiectiv special, cu o încărcătură istorică şi spirituală mare.
-Biserica de piatră din Densuş
Una din cele mai vechi biserici de piatră din ţară se află în Ţara Haţegului, în comuna Densuş. Slujbele religioase se ţin aici fără întrerupere de peste 700 de ani.
Biserica Sfântul Nicolae din Densuş, Ţara Haţegului. Foto-Facebook Medievistica
-Muzeul Aurului
Foto: Zig Zag prin România
Este un obiectiv unicat în Europa, ce conţine 1300 de exponate din aur din Brad, Deva sau Roşia Montană. Muzeul deţine şi o colecţie de peste 1100 minerale aduse din toate colţurile lumii.
-Mănăstirea Prislop
Foto: Facebook-Mănăstirea Prislop
Este una dintre cele mai importante aşezăminte religioase din ţară care atrage anual peste 300 000 de pelerini din ţară dar şi din străinate. Aici se află mormântul părintelui Arsenie Boca.
Sigur, în jurul acestor obiective turistice reprezentative sunt mult altele pe care le poţi vizita. Dar acum hai să trecem la obiective ideale de vizitat în această perioadă!
B. Staţiuni montane
-Straja
Foto: skistraja.ro
Aparţine administrativ de oraşul Lupeni şi este o staţiune de schi renumită în ţară. Are 26 de km de domeniu schiabil împărţit în 12 pârtii de schi, dotate cu telescaun, teleski, nocturnă şi instalaţii de zăpadă artificială.
Este potrivită pentru această perioadă pentru sporturi de iarnă, dar şi pentru a descoperi obiectivele turistice din zonă: Schitul Straja, Crucea Eroilor, Tunelul Sfinţilor etc.
-Parâng
Foto: skytrip.ro
Este o staţiune turistică de interes naţional care deschide calea către drumeţiile din Munţii Parâng. Are 9 pârtii de schi şi al doilea telescaun ca mărime din România.
Se află în zona Rusu (cu peisaje superbe în orice anotimp), la 15 km de municipiul Petroşani.
-Râuşor
Foto: skirausor.ro
Singura staţiune montană din Parcul Naţional Retezat, în care se poate schia te va încânta cu peisajele sale şi pârtile, potrivite pentru orice nivel de experienţă.
Relaxare
-AquaLand Deva
Foto: ghidvideoturistic.ro
În perioada sărbătorilor Crăciunului sau a Anului Nou poţi să-ţi iei timp pentru relaxare şi distracţie alături de prieteni sau familie, la Aqualand.
Te aşteaptă 7 bazine de mărimi diferite(Bazinul cu valuri, bazinul vârtej etc) şi o suprafaţă totală de 1500 mp,cu şezlonguri şi pardoseală încălzită. Iar ca să-ţi amplifici stările de bine şi de pace jacuzzi, sauna, solarul sau şedinţele de masaj sunt la dispoziţia ta.
Aflat doar la 6 km de Conacul Archia şi 1 km de Cetatea Devei, Aqualand este un obiectiv care merită inclus în programul unui sejur de iarnă în judeţul Hunedoara.
Am terminat cu obiectivele turistice din judeţul Hunedoara?
Cu siguranţă nu. Aşa cum spuneam la început, judeţul nostru are o ofertă turistică bogată, de care te poţi bucura, în mod personalizat, în funcţie de timpul şi bugetul alocat.
Noi ne oprim aici cu acest articol, spunându-ţi că investiţia în călătorii este una dintre cele mai bune pe termen lung. De ce? Pentru că fiecare experienţă de călătorie va construi ceva în/ pentru tine: amintiri frumoase, conştientizări, abilităţi de care poate ai uitat sau nu ştiai că le ai şi desigur prietenii noi.
Atât în perioada sărbătorilor de iarnă cât şi în timpul anului.
Ce mai putem spune?
Chiar înainte de Crăciun, pe 23-24 decembrie conacul este închis, dar în toate celelalte zile te aşteptăm cu drag la Archia, pentru relaxare, un timp de calitate petrecut cu familia sau prietenii, o şedinţă de echitaţie şi vizite la obiectivele turistice din împrejurimi.
Ps: Pentru a vedea care sunt obiectivele de top ale judeţului Hunedoara (top 30,5) click aici!
Ce părere ai?
Care din aceste obiective turistice ţi-au plăcut cel mai mult? Pe care le-ai vizitat deja? Cu ce ai începe?
Ne-am bucura să aflăm părerea ta. Scrie-ne un comentariu cu gândurile tale. 🙂
Sărbători fericite, cu multe bucurii!
La dispoziţia dumneavoastră,
Archia Team
Redactare articol: Radu Dascălul-Blogger, marketer şi co-fondator Dar Media Marketing
Din anul 2015, de la rebranding, acesta este mesajul de bază, la Conacul Archia.
Asta înseamnă că prin tot ceea ce facem (de la servicii, decor şi până la felul în care ne comportăm cu oaspeţii noştri) vrem să aducem în prezent spiritul şi modul de viaţă al boierilor de odinioară.
Sigur, nu este vorba despre a reinventa roata, ci despre a integra în vieţile noastre influenţate de tehnologie şi schimbari rapide, principiile şi obiceiurile boierilor din trecut.
Scopul final ar fi să trăim statutul de boier contemporan pe care l-am descrie nu doar ca bunăstare materială ci şi una spirituală, emoţională şi fizică.
Pe scurt-un fel de a trăi viaţa-frumos, simplu şi bun! 🙂
De aceea ne-am gândit să lansăm seria de articole intitulată „Boieri contemporani”. Practic, vom scrie un articol lunar, despre mentalitatea şi stilul de viaţă boieresc. 🙂
Primul articol din serie va fi despe bunele maniere!
Astăzi mai necesare ca oricând, în afaceri şi viaţa de zi cu zi, bunele maniere au fost una din mărcile distinctive ale boierilor de altădată, din toate colţurile lumii.
Cum spuneam… nu reinventăm roata, ci vom readuce în prezent bunele maniere din acele timpuri. Mai ales pentru că în secolul XIX, în Europa, la capitolul bune maniere aristocraţii români erau printre cei mai bine văzuţi.
Conform unor studii realizate de compania GFK, în prezent românii sunt la jumătatea clasamentului.
Curiozitate: Japonia este recunoscută astăzi la nivel mondial pentru bunele maniere. Omotenashi-ospitalitatea japoneză- este un mod de viaţă care îmbină politeţea dusă la extrem cu obişnuiţa de a păstra armonia şi a de a evita conflictele.
Bunele maniere: 20 reguli ale boierilor de altădată!
1. Într-o conversaţie nu priceperea de a vorbi ci de a asculta cu atenţie dovedeau că persoana în cauză este un bun interlocutor şi că locul ei este în înalta societate.
2. Prea multe citate, vorbe de duh sau cunoştinţe de savant folosite într-o discuţie nu erau un semn de inteligenţă sau înţelepciune. Din contră!
3. Boierii/ nobilii secolelor XVIII-XIX evitau să bârfească şi nici nu stăteau să asculte bârfe despre persoane care nu erau de faţă, în conversaţie.
4. Politeţea era învăţată de la o vârstă fragedă. La şcolile de top profesorii li se adresau elevilor cu „domnule”/”domnişoară”.
Foto: phil-rose.squarespace.com
5. Bărbaţii nu ieşeau din casă fără pălărie şi haină, indiferent de perioada anului.
6. În cazul doamnelor, glezna era considerată o parte intimă a corpului, care trebuia tot timpul acoperită.
Vederea gleznei dezgolite de un alt bărbat decât soţul era considerat motiv de duel în multe ţări din Europa.
7. Când un aristocrat manierat vorbea despre prieteni sau oameni dragi, niciodată nu-i compara între ei.În schimb povestea despre lucrurile pe care le apreciază la fiecare.
8. Se evita întreruperea interlocutorului care povestea ceva (chiar dacă ascultătorul ştia povestea/era obosit sau plictisit).
9. Artistocraţii de altădată nu monopolizau o discuţie vorbind despre ei, profesia sau realizările lor. Vorbeau despre aceste lucruri doar dacă erau întrebaţi în mod direct.
10. La masă nu se venea niciodată in pijamale, sau haine de casă.
Foto: bucurestiivechisinoi.ro
Următoarele 10 reguli despre bunele maniere era tot la fel de importante!
11. Nu se ridica tonul intr-o conversaţie, chiar dacă unul dintre interlocutori simţea că celălalt nu are dreptate. Se punea mare preţ pe răbdare, calm şi expunerea contra argumentelor fără a jigni.
12. Persoanele aflate într-o poziţie inferioară ca rang social sau vârstă salutau primele. În schimb, persoana de pe poziţia superioară trebuia să aibă prima iniţiativa întinderii mâinii.
13. Nu se făceau vizite neanunţate, chiar dacă era vorba despre familie sau prieteni apropiaţi.
14. Invitaţia la cineva acasă era valabilă doar dacă era făcută formal şi nu doar de complezenţă. De asemenea onorarea vizitei se facea cu o mică atenţie adusă gazdei.
15. Domnii sărutau mâna doamnelor. Dar asta se întâmpla numai după ce ei schiţau primii gestul de salut (duceau mâna la pălărie întâi) şi aşteptau ca doamnele să le întindă mâna.
Sursa: logicmgmt.com
16. Printre regulile de bază se numărau salutul (la intrarea într-o încăpere sau pe stradă) şi folosirea abundentă a expresiilor: mulţumesc, te rog, poftim, pardon, scuză-mă.
17. Un invitat nu se descălţa la intrare şi nici gazda nu le cerea acest lucru.
18. Conform Debrett’s (o companie profesionistă de coaching în domeniul etichetei şi comporatamentului fondată în Londra în 1769) a fi extra afectuos în public faţă de persoana iubită era jenant. Erau îngăduite doar ţinutul de mână, apropierea fizică sau săruturile discrete.
Foto: wikipedia.org
19. Tot Debrett’s spune că domnii ţineau uşa deschisă pentru doamne. Dacă se întâmpla ca doamna să ajungă prima să deschidă uşa, bărbatul trebuia să accepte politicos acest lucru şi să nu facă gesturi bruşte pentru a ţine uşa.
20. Domnii intrau şi ieşeau primii într-un restaurant.
Obiceiul vine din perioada revoluţiei franceze (1789), când restaurantele nu mai erau locuri sigure pentru masă şi discuţii boeme. Domnii făceau asta pentru a-şi proteja partenerele de un eventual pericol. La plecare, femeile îşi exprimau primele intenţia de a părăsi locul, dar bărbaţii ieşeau primii.
Bunele maniere se opresc aici?
Comportamentul manierat este o ştiinţă în sine care nu poate fi rezumată într-un singur articol.
Dar, noi ne oprim aici din a aduce în prezent bune maniere din trecut.
Vom mai dezbate acest subiect în articolele viitoare. 🙂
Rămâne însă o întrebare…
Bunele maniere mai sunt la modă astăzi ?
Foto: Se Ruth Photography
În România, regimul comunist şi ideologia lui a şters multe dintre aceste reguli de bun simţ. Astăzi însă poate e mai important ca oricând să cunoaştem şi să ne dedicăm studiului şi practicii bunelor maniere.
Motivele sunt simple! Bunele maniere:
-ne elevează mintea, spiritul şi statutul în ceea ce noi numim „boier contemporan”.
-ne inspiră să fim mai buni, mai iubitori, mai răbdători cu cei din jur şi cu noi înşine.
– indiferent de poziţia socială, prezenţa sau absenţa lor influenţează tot ceea ce facem.
Dar tu? Ce părere ai?
Care dintre aceste reguli îţi plac cel mai mult?
Care dintre bunele maniere ale boierilor de altădată ar trebui aduse mai mult în prezent ?
La dispoziţia dumneavoastră, Familia Szabo
Articol redactat de Radu Dascălul, blogger, marketer şi co-fondator Dar Media Marketing
Județul Hunedoara este recunoscut pentru numeroasele cetăți dacice, fortăreţe şi castele medievale, toate cu o istorie fascinantă! La nivel de turism, mai avem o „armă secretă” : muzeele! 🙂
1. Unicul muzeu din Europa – Muzeul Aurului din Brad
Simbolul orașului Brad, Muzeul ”de aur” sau muzeul aurului este unic în Europa și al patrulea muzeu de acest fel, după cel din Columbia, Taiwan și Peru.
Muzeul are prezentate în vitrinele sale mai mult de 1.000 de eșantioane minerale și peste 1.300 de exponate din aur nativ.
O adevărată comoară a județului Hunedoara, nu?
Distanţă până la Archia: 41,3 km
Continuăm topul? Sau te-am făcut deja curios să vezi acest muzeu?
2. Muzeul Civilizației Dacice și Romane
Un altfel de muzeul de aur, plin cu istorie și artefacte valoroase. Muzeul Civilizației Dacice și Romane este muzeul județean din Deva, organizat în trei secții:
Pe lângă obiectele de o valoare inestimabilă prezente în muzeu, clădirea ne spune și ea istoria sa.
Sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane se află într-o clădire cu totul specială, în palatul Magna Curia, sau castelul Bethlen, care este cea mai veche clădire monument istoric din Deva ce s-a păstrat.
Distanţă până la Archia: 5,7 km
Foto: jurnaldehoinar.com
Continuăm topul cu…
3. Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa
Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa este poziționat în imediata vecinătate a ruinelor fostei capitale a provinciei romane Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa (întemeiată în anii 108 – 110).
Acest muzeu are o colecție impresionantă de arheologie romană plină de monumente epigrafice și sculpturale, arme, mozaicuri, fragmente de pictură murală, argintărie, obiecte din bronz, os, ceramică, sticlă, monede și altele, descoperite în situl arheologic aflat în imediata vecinătate.
În 1924 a fost întemeiat Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa și reorganizat în 1966, cu șapte săli de expoziție și patru săli de depozitare a tezaurului.
Distanţă până la Archia: 60 km
4. Muzeul Memorial „Aurel Vlaicu”
Casa memorială a pionerului aviației românești și mondiale, Aurel Vlaicu, inaugurată în 1952, păstrează diverse obiecte ce i-au aparținut familiei, schițele de proiect referitoare la invențiile personale, machete ale aparatelor de zbor construite de Vlaicu, instalații, unelte folosite de acesta, casca și costumul purtate la ultimul zbor și multe altele.
E un muzeu plin de istorie și pasiune pentru aviație ce merită a fi vizitat și înțeles.
Distanţă până la Archia: 37 km
Foto: ghidvideoturistic.ro
5. Muzeul Mamei din Petrila
Thomas De Witt Talmage spunea că mama este banca la care ne depunem toate rănile și toate grijile.
Muzeul Mamei din Petrila este creația caricaturistului Ion D. Barbu fiind singurul muzeu al mamei din România şi din Europa. În lume mai există un singur muzeu al maternităţii, în New York.
Pereții casei sunt amprentați cu dragostea artistului Ion Barbu pentru mama sa. Pe pereți stau scrise versuri ale poeților români dedicate mamei, iar fiecare obiect din casă a fost transformat în adevărate opere de artă.
Pentru copilul din noi, cu dragoste și respect pentru mama sa, Muzeul mamei este un muzeu cu suflet.
Distanţă până la Archia: 92 km
Foto – facebook.com/romaniaactualitati
Județul Hunedoara are numeroase obiective turistice de vizitat și povestit, însă topul nostru se încheie aici.
Care e părerea ta despre acest top? Ce ai vizitat de pe listă şi unde ţi-a plăcut cel mai mult? Ce muzee merită incluse în acest top?
Apreciem părerea ta! Scrie-ne un comentariu cu ideile tale!
Ps: Judeţul Hunedoara mai are şi alte muzee interactive care merită vizitate. Găseşti o listă mai amplă creată de tinerii călători de la Zig Zag prin România, aici!
La dispoziţia dumneavoastră,
Familia Szabo
Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog
10 curiozități despre cai – Reading time- 5 minutes
Sharon Ralls Lemon, autorul cărții ”The Ultimate Horse Book”, spunea că ” Bucuria esențială de a fi împreună cu un cal este că ne aduce în contact cu elemente rare de grație, frumusețe, spirit și foc.”
Elementele acestea ne-au inspirat și pe noi când pe domeniul conacului a apărut Larava, primul nostru cal.
Caii sunt cu siguranță unele dintre cele mai frumoase animale.
Te ai întrebat vreodata de ce caii nu lipseau de pe domeniile boierilor de altădată?
Ei purtau soldaţii în bătălii, trăgeau plugul la arat şi constituiau principalul mijloc de transport – până la apariţia maşinilor. Deoarece calul a fost implicat în activităţile omului de zi cu zi, în ceea ce priveşte arta şi munca, acest animal şi-a câştigat un loc special în istorie, aducând cu sine semne ale onoarei, reverenţei şi o mulţime de simboluri.
Calul este îndrăgit și admirat de toată lumea, fiind considerat un animal grațios, elegant și totodată puternic și rapid. Nu e de mirare că puterea mașinii se măsoară în ”cai-putere”.
De aceea, am creat pentru boierii contemporani ce iubesc aceste nobile fiinţe
Top 10 curiozități despre cai
Urechile mobile
Probabil nu o singură dată v-ați mirat sau v-ați amuzat la modul în care calul își învârte urechile.
Pare a fi un extraterestru cu abilitatea lui. Ei își pot mișca urechile în orice direcție: stânga, dreapta, chiar și în spate, învârtindu-le la 180 de grade, cu ajutorul celor 10 muschi diferiți pe care îi are.
Zâmbetul cailor
Animale haioase, își ridică des buza și își arată dinții formând un zâmbet imens. Pare amuzant, însă acel zâmbet nu e chiar un zâmbet. Deși suntem siguri că sunt animale iubitoare și dornice de a împărtăși iubire și afecțiune, momentul când ridică buza superioară și își etalează dinții, de fapt este modalitatea lor de a distinge mai bine un anumit miros.
Caii dispun de un organ auxiliar numit și organul lui Jacobson, care comunică cu simțul olfactiv al animalului ajutându-l pe acesta să distingă mai bine un anumit miros.
Foto: amazingscience.news
Ochi imenși
Caii au o privire wide. Au ochii mari, cu un câmp vizual foarte larg, datorită celor aproximativ 5 centimetri de diametu al ochilor.
Având ochi așa de mare trebuie să aibă și o pleoapă pe măsură, așa că, ei au 3 – Cele două pleoape obișnuite și încă una situată în colţul interior al ochiului, care are rolul de a curăţa şi lubrifia ochiul, atunci când este nevoie.
Foto: fineartamerica.com
Inteligență
Mai multe studii şi curiozități despre cai demonstrează capacitatea de memorie a cabalinelor.
Caii, spre deosebire de alte animale, răspund la stimuli pozitivi. Dacă te vei purta frumos cu ei, nu vor uita acest lucru și te vor saluta cu un nechezat sau te vor lăsa să îi mângâi.
Un alt studiu arată că, un cal poate să își recunoască stăpânul după voce și miros. Astfel, dacă vor fi doi gemeni identici și doar unu va întâlni calul, acesta va putea să îl indentifice cu ajutorul mirosului sau al vocii pe respectivul individ.
Rudele cailor
Una dintre cele mai interesante curiozități despre cai – rinocerul se număra printre cele mai apropiate ”rude” Sună amuzant nu?
Muzeul american de Istorie Naturală, arată că ei aparțin unui grup de mamifere cu un număr impar de degete. Astfel, caii sunt mai apropiați ca specie de perisodactile, adică rinocerii și tapirii.
Deci? Un cal ar trebui să îi spună rinocerului, bunic?
Caii sunt cei mai curați
Spre deosebire de rudele sale – rinocerii, caii sunt foarte curați. Ei sunt singurele animale care nu beau apă după alte animale sau dintr-o găleată de apă murdară.
Având simțurile atât de bine dezvoltate, ei simt mirosurile altor animale în găleata cu apă.
Foto: outpostbuildings.co.nz
Cel mai mic cal din lume
Dacă în medie, un cal măsoară peste 1,47 m, cel mai mic cal din lume măsura doar 43 de centimetri.
Thumbelina a fost cel mai mic cal din lume afectat de nanism. Aceasta, avea la naștere greutatea unui bebeluș. Astfel, după nașterea Thumbelinei s-a înființat o fundație cu numele ei, ce se ocupă cu strângerea de fonduri pentru copiii aflați în situații grele.
Cel mai bătrân cal
Un cal sănătos în captivitate, trăiește în medie 20 – 30 de ani, însă Billy a trecut de mult de aceastră vârstă.
Billy a fost cel mai bătrân cal din lume, atingând vârsta de 62 de ani, aparținând rasei Mustang din nordul Americii.
Limbajul urechilor
Dacă calul este prietenul tău cel mai bun și ai o conversație cu el, îți vei da seama dacă acesta te ascultă, privind urechile lui.
Dacă calul tău flutură din urechi înseamnă că acesta este atent și te ascultă, iar dacă îi va plăcea ceea ce îi zici și va fi încântat, urechile lui vor fi ciulite și îndreptate înainte.
Poți vedea și stările mai puțin bune ale calului tău. Dacă urechile lui sunt lăsate pe spate, înseamnă că acesta este trist, supărat sau nervos, iar dacă ele sunt puțin aplecate spre exterior, calul este relaxat, plictisit sau nu se simte bine.
Sportul minții și al sufletului
Echitația este unul dintre cele mai frumoase și mai nobile forme de sport.
Orice om ce participă la o ședință de echitație se va îndrăgosti pe loc. Lăsând la o parte regulile de mișcare și de instruire, echitația este sportul ce va naște multe sentimente în sufletul fiecăruia. Sentimentele de libertate, control, sunt doar câteva dintre trăirile simțite la o plimbare prin aer liber și un spațiu verde.
Partea bună este că şi la Conacul Archia poţi face echitaţie!
Iubim caii! Ne-am îndrăgostit de ei de la primul cal ce a călcat în curtea conacului și de atunci tot am adus mai mulți.
Am creat spații special amenajate pentru ei și am adus oameni instruiți ce le pot oferi acestora toate condițiile necesare.
Puteți veni la lecții de echitații pe domeniul Conacului Archia, puteți lua cursuri sau puteți călări singuri.
P.S – Dacă vrei sa te relaxezi pe domeniul liniștit al conacului în timp ce faci echitație, click aici.
O vorbă spunea odată că a călări un cal înseamnă a călări cerul.
Care e părerea ta despre aceste curiozități? Pe care le știai deja? Ce alte curiozități despre cai mai știi?
Apreciem părerea ta! Scrie-ne un comentariu cu ideile tale!
La dispoziţia dumneavoastră,
Familia Szabo
Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog
Frumos şi pe-ndelete. În ritm de bun gust. Aşa începe… povestea noastră!
A fost odată ca niciodată…Conacul Archia! Pe 8 noiembrie 2008, frumoasa pensiune în stil boutique îşi deschidea porţile, în satul Archia (Deva) pentru iubitorii de frumos, de valori ale trecutului, de stilul de viaţă al boierilor de la început se secol XX.
Anii au trecut, iar zeci de mii de oameni ne-au călcat pragul şi au gustat din viaţa pe domeniul conacului, slow life ardelenesc, cum ne place să-i spunem…
Pe 8 noiembrie 2017 s-au împlinit fix nouă ani de când am lansat proiectul nostru de suflet-Conacul Archia.
Am sărbătorit această zi specială, în echipă sau mai bine spus, în familie. La un pahar de prosecco am depănat amintiri şi ne-am gândit la ce anume sărbătorim de fapt.
9 idei au ţâşnit din inimile noastre, lucruri care ni s-au întâmplat în toţi aceşti ani. Despre ele îţi povestim mai departe, în articolul de azi!
9 lucruri pe care le sărbătorim la Conacul Archia după 9 ani de existenţă:
1. Rezultatele
Am pornit de la zero, fără experienţă în turism, în 2008, până la a primi în 2017, premiul de „Cea mai bună pensiune în stil boutique”, la gala Top Hotel Awards România.
2. Familia
Virginia şi Sorin Szabo!
Noi am început în 2008 acest proiect drag. Fiul nostru, Horia a venit la Deva şi în business-ul conacului în 2013. De atunci construim împreună, iar alături de noi îi avem şi pe părinţii noştri.
Ne place să spunem adesea că suntem 3 generaţii unite de acelaşi fir roşu.
3. Conacul
L-am crescut organic, cu răbdare şi multă implicare. După 9 ani, domeniul de la Archia a ajuns la 10 ha, camere tematice, piscină, restaurant, 3 pavilioane pentru evenimente şi grajduri cu nouă cai, doi ponei şi un mânz.
L-am gândit ca un mix între recuperarea valorilor trecute (obiecte, mobilier,principii, servicii etc) şi milenism (comunicare, marketing, tehnologie).
Dacă iniţial numele nostru în acte a fost Pensiunea Archia, anul acesta am obţinut şi numele final de la Ministerul Turismului: Conacul Archia.
4. Echipa
Suntem 26 de oameni asemenea conacului, un mix de vârste şi stiluri. Dar împreună lucrăm pentru acelaşi scop!
Avem colegi care sunt de 8 ani cu noi, de 7, de 6, 4, 3, 2 ani şi de aproape un an.
5. Comunitatea
Oamenii care ne vizitează, care ne urmăresc pe Facebook, Instagram, email sau blog sunt comunitatea noastră dragă de boieri contemporani.
Îţi mărturisim că voi ne-aţi ajutat foarte mult să luăm decizii, să ne alegem direcţia şi să o susţinem prin fapte, în timp.
6. Rebranding-ul
Spuneam mai sus că voi ne-aţi oferit mult feedback de-alungul timpului.
Tot voi ne-aţi inspirat să facem rebranding-ul în 2015- Pentru boieri contemporani, care întăreşte şi mai mult ceea ce începusem deja să construim la conac.
7. Moments Not Things
Mantra sau motto-ul nostru care ne-a călăuzit în tot acest timp.
Momentele frumoase pe care le-am creat de-a lungul timpului la toate nivelele… Camerele tematice atât de îndrăgite, caii, petrecerile tematice (white parties, petreceri aniversare, degustari de vin, petreceri de revelion), excursiile organizate prin judeţul Hunedoara…Toate acestea au creat amintiri de neuitat pentru oaspeţii noştri şi pentru noi implicit.
Mesajele de mulţumire primite de inspiră şi ne încurajează să facem lucrurile şi cu mai mult drag, la conac!
8. Prietenii
Conacul Archia ne-a oferit oportunitatea de a întâlni o mulţime de oameni frumoşi cu care am legat prietenii durabile. Ne place să păstrăm legătura şi să învăţăm de la oamenii pe care îi cunoaştem!
9. Viitorul
Dăruirea faţă de prezent ne aduce în faţă frânturi de viitor.
Anul 2017 a fost cel mai plin şi mai productiv an al nostru, dar în acelaşi timp ne-a inspirat să avem planuri noi.
Primul este organizarea Revelionului cu ştaif pentru boieri contemporani, unde am inclus multe experienţe interesante.
Apoi urmează să transformăm grajdurile într-o nouă pensiune cu 10-12 camere, cu noi teme şi poveşti.
Va fi un proces nu foarte simplu, dar în care ne vom implica cu ardoare.
Vom continua să inovăm la nivel de evenimente organizate, dar şi în ceea ce priveşte turismul. Recomandăm în continuare turismul cu ghizi în judeţul Hunedoara pentru că astfel vei înţelege şi savura mai bine darurile acestei zone. Noi vom organiza noi excursii tematice prin judeţ, în diverse perioade ale anului.
Iar poate unul dintre cele mai importante planuri este să menţinem şi să creştem calitatea serviciilor pe care le oferim per total.
9 ani de Conacul Archia!
Acestea sunt lucruri pe care am vrut să ţi le împărtăşim, cu ocazia sărbătorii noastre.
Îţi mulţumim pentru că faci parte din comunitatea noastră, pentru că ne vizitezi şi pentru că ne oferi feedback preţios care ne ajută să evoluăm.
Îţi mai putem spune că ce am făcut până acum în privinţa conacului este aproximativ 2/3 din proiectul la care noi ne-am gândit. Urmează încă o treime, plină de provocări frumoase, iar noi vom fi aici să-ţi povestim despre ele!
Te aşteptăm cu drag la conac, să creăm tot mai multe momente de neuitat! 🙂
Dacă vrei să petreci câteva zile pe domeniul de la Archia, uite propunerea noastră aici!
PS: De cât timp ai auzit de Conacul Archia? Ce îţi place cel mai mult la acest concept?
Ai o sugestie de viitor pentru noi?
Scrie-ne un comentariu mai jos! Ne-am bucura să aflăm părerea ta!
La dispoziţia dumneavoastră,
Familia Szabo
Redactare articol: Radu Dascălul, blogger şi content marketer la Dar Media Marketing.
Am dat crezare vorbelor lui Gheorghe Iancovici și am lăsat tablourile de toamnă, de la Conacul Archia şi din tot județul Hunedoara să ne impresioneze.
Toamna pictează fiecare frunză, dând naturii imaginea unui tablou desprins din basme. Ea a colorat și județul nostru în nuanțe romantice, galbene, portocalii și arămii.
Dacă vrei să surprinzi culorile tablourilor pictate de toamnă și să le admiri împreună cu jumătatea ta sau cu prietenii, ori să îți bucuri ochii sau să le imortalizezi în fotografii superbe, judeţul Hunedoara este locul în care trebuie să fii, la final de octombrie.
În articolul de azi îţi sugerăm 3 variante sau mai bine zis, 3 experienţe:
1. Fundătura Ponorului
Fundătura Ponorului sau ”Palma lui Dumnezeu” este locul în care timpul stă în loc, în care simplitatea și frumusețea naturii îți taie răsuflarea.
Aici te vei simți acasă și vei vrea să rămâi o viață. Aerul curat, minunățiile naturii, peisajele străjuite parcă de munții înalți, dealuri acoperite de păduri de conifere și foioase constituie cadrul perfect pentru denumirea de ”Palma Lui Dumnezeu”.
Foto Marius Schmidt
2. ȚARA MOȚILOR
La granița dintre Județul Hunedoara și Județul Alba se întinde rezervaţia naturală Buceş – Vulca.
Rezervația este și ea colorată de toamnă. Peisajele pitorești sunt cele ce bucură fiecare suflet ce trece pe aici.
Moții ce trăiesc în zonă, se spune că ar fi urmașii direcți ai dacilor, unii susținând că, de fapt, ar fi descendenții unor triburi celtice.
Istoria moților se pierde în timp, lăsând în urma ei un loc plin de mister, simplitate și dragoste de natură.
Fotografii: Ioan Benea Jurca
3. Parcul Național Defileul Jiului
Aria protejată Defileul Jiului este situată în Sud – Vest pe teritoriul Județelor Gorj și Hunedoara.
Parcul este o adevărată operă de artă, toamna. Culorile copacilor se dau în spectacol în razele calde ale soarelui.
Într-o proporție de 80% din parc, sunt păduri de fag și gorun dar și carpenul sau frasinul îl găsim aici.
Bogată din punct de vedere al florei, fauna și-a găsit repede loc aici. Mamifere, păsări, amfibieni, pești, insecte și reptile pe toate le găsim în Parcul Național Defileul Jiului.
Acestea sunt cele 3 tablouri de toamnă din judeţul Hunedoara pe care ţi le propunem să le vezi la final de octombrie!
Iar pe durata acestor drumeţii sau după ele, te aşteptăm cu drag la Archia să continui explorarea toamnei sau să te relaxezi pe domeniul conacului cu şedinţe de echitaţie, lectură, plimbări în natură, mese delicioase cu specific tradiţional sau internaţional şi multe altele.
În loc de final…
Marii autori și filosofi au spus că:
Toamna este o simfonie, artă vie, în mii de culori. – Valeria Mahok
Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare. – Albert Camus
„În afară de poeţi toamna cântă, Câteva zile mai prozaice Un pic această parte a zăpadă şi de faptul că partea de ceata.” – Emily Dickinson
Nici frumuseţea primaverii şi nici cea a verii nu are graţia/ Pe care am zărit-o în al toamnei obraz. – John Donne
Noi spunem că toamna este specială în județul Hunedoara și că aceste peisaje merită fotografiate cu ochii, trăite cu inima, iar amintirile acestor momente ținute în suflet peste ani.
Care din cele 3 tablouri ți-a plăcut cel mai mult? Ce peisaje/activităţi obişnuieşti să cauţi an de an, pe timp de toamnă?
Scrie-ne un comentariu mai jos şi hai să continuăm discuţia!
La dispoziţia dumneavoastră,
Familia Szabo
Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog
Natură, tradiţii, zimbri sau fosilele dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului…
Sunt câteva subiecte care îţi crează repede mai multe variante de trasee turistice.
Dar, ce îţi oferă în plus judeţul Hunedoara?
O istorie bogată, deghizată sub multe forme: Situri arheologice, cetăţi, fortificaţii,conace şi…castele. De fapt…
Simbolul judeţului este un castel, iar dacă privim mai atent, în Hunedoara sunt câteva castele deosebite, care merită a fi vizitate.
Castelul Corvinilor în 1902. Foto:monumenteuitate.blogspot.ro
Până acum nu a mai fost creat un top al castelelor hunedorene, aşa că ne-am gândit să creăm noi unul. 🙂
Merită să ştii că judeţul Hunedoara are 12 castele declarate monumente istorice (conform Wikipedia). O parte dintre ele sunt în ruină sau într-o stare avansată de degradare.
De aceea în acest articol vom crea un top cele mai frumoase 5 castele hunedorene, care s-au păstrat cel mai bine. Ca să fie mai uşor la orientare, am inclus la fiecare zona turistică din care face parte şi distanţa până la conac.
Notă: Dacă vrei să explorezi mai mult subiectul castelelor dn judeţ, le vom menţiona şi pe celelalte 7.
Hai să începem numărătorea, în ordine inversă!
Îţi plac castelele înconjurate de grădini imense? Acesta e unul dintre ele:
Castelul Bela Fay din Simeria
Datează din secolul XIX, iar în jurul lui a fost creat iniţial un parc ce a devenit mai târziu Parcul Dendrologic Arboretum (Locul 3 în Europa şi 11 în lume, cu 70 ha + peste 2165 de plante şi arbori din toată lumea)
Castelul a fost deţinut de mai multe familii nobilare (Gyulay, Kun, Ocskay sau Fay), care şi-au transmis moştenirea pe linie feminină. Din 1918, intră în proprietarea naturalistului Bela Fay, iar din 1954 devine sediul Staţiunii de Cercetări şi Experimentări Forestiere Simeria).
O vizită la castel îţi va fi răsplătită evident cu o plimbare prin parcul dendrologic, care în funcţie de anotimp va avea mai multă sau mai puţină culoare. 🙂
Zonă turistică: Valea Mureşului
Distanţă faţă de Conacul Archia: 11,5 km
Şi acum puţină varietate…
Castelele de la Ilia-Bastionul Roşu, Bornemisza şi Rappaport
Aici ne-a fost mai greu să ne decidem asupra unuia pentru că toate 3 sunt în aceeaşi localitate şi sunt cumva parte integrantă din istoria ei.
În castelul construit în cetatea de apărare a Iliei, cunoscut acum ca Bastionul Roşu s-a născut în 1580 Gabriel Bethlen, care mai târziu a fost principe al Transilvaniei (1613-1629).
Copyright Foto: Radu Harton (Facebook)
O legendă spune că de aici plecau tuneluri subterane spre Castelul Corvinilor, Cetatea Devei sau Castelul din Zam.
Zidurile cetăţii au fost demolate, iar ruinele ei distruse de inundaţii. Bastionul Roşu a fost restaurat şi este acum un muzeu, aflat în curtea spitalului…
Aici începe altă poveste pentru că în secolul XVIII, domeniul de la Ilia a intrat în proprietatea familiei Bornemisza, care după mai multe modificări a construit un castel (în sec. XIX)devenit ulterior spital.
Castelul Bornemisza din Ilia Copyright foto: Comuna Ilia
Ceva mai târziu, în 1878, o familie de evrei bogaţi au construit la Ilia aşa numitul Castel Rappaport. Pe domeniul lor mai funcţionau o cafenea, un restaurant şi o popicărie.
Copyright foto: Dan Orşa
Este un frumos monument de arhitectură, construit în stil Ludovic al XIV-lea. În prezent se află în proprietatea unei societăţi turistice româno-italiene, aşadar nu poate fi vizitat decât din exterior.
Zona turistică: Valea Mureşului
Distanţa faţă de Conacul Archia: 29 km
Castelul Kendeffy din Sântămăria Orlea
Copyright: Dragoş Dibla
A fost construit în 1782, în stil baroc, de către contele Elek, din veche familie nobiliară transilvăneană Kendeffy.
Între 1870-1874, Arpad urmaşul lui Elek, a renovat castelul schimbându-i şi stilul, în neo-gotic.
Comuniştii au naţionalizat frumosul monument, iar ulterior a fost tranformat în hotel (Din 1982, până în 2006). În prezent castelul este din nou în proprietate privată şi nu poate fi vizitat la interior. Cu toate acestea când vii în Ţara Haţegului merită să te opreşti să-l admiri, împreună cu priveliştea Munţilor Retezat , din îndepărtare.
Zona turistică: Ţara Haţegului
Distanţa faţă de Conacul Archia: 45 km.
Castelul Magna Curia din Deva
Palatul Magna Curia Sursa foto: www.mcdr.ro
Mai este cunoscut şi sub numele de Castelul Bethleen, fiind cea mai veche clădire momument istoric din oraş şi sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.
A fost construit iniţial în stil renascentist (1621), este modificat în repetate rânduri, până la început de secol XVIII, când rezultă un castel în stil baroc.
Se află în parc, la poalele dealului Cetăţii şi te va încânta atât cu arhitectura exterioară cât mai ales cu nepreţuitul tezaur din interior care conţine exponate diverse, din preistorie, până în prezent (arme, monede, ceramică, tablouri, mobilier, inscripţii etc.).
Acest castel îţi va oferi sentimentul de boier contemporan, căci aduce în prezent multe elemente din epoci deja trecute şi uitate.
Zona Turistică: Deva-Valea Mureşului
Distanţă faţă de Conac: aprox 6 km.
Mai avem un castel în top, care nu e tocmai greu de ghicit! 🙂
Castelul Corvinilor, din Hunedoara
Foto: Zig Zag prin Romania
Este numit Legenda Vie a Transilvaniei.
Se clasează printre cele mai importante monumente de arhitectură gotică, din Europa şi unul din cele mai frumoase castele medievale din lume. Simbolul judeţului nostru a fost inclus în top 10 castele de basm din lume, realizat de huffingtonpost.com
Castelul a fost construit în sec XV de Iancu de Hunedoara, pe o stâncă, pe locul unei vechi fortificaţii.
De-a lungul timpului şi-a schimbat „veşmintele” fiind modificat şi infrumuseţat de către nobilii care l-au avut în stăpânire.
În prezent este muzeu, spaţiu cinematografic, artistic şi cultural care îţi va oferi o experienţă memorabilă.
Castelul Corvinilor: câteva puncte forte
-arhitectura
Castelul Corvinilor, Sala Dietei Foto: Zig Zag prin România
Printre cele mai interesante puncte de vizită se numără Sala Dietei, Sala Domniţelor, Turnul Capistrano, Galeria, Turnul Neboisa, Turnul Buzdugan, Logia Matia, Palatul Mare, Palatul Administrativ etc
-legendele: legenda corbului, a fântânii , a construcţiei castelului etc
-Muzeul Terorii, inaugurat în august 2017.
-concertele, expoziţiile şi evenimentele care au loc aici regulat.
O vizită la Castelul Corvinilor este o experienţă care merită pusă pe bucket list-ul tău personal şi apoi bifată. 🙂
Acesta este topul nostru cu cele mai frumoase 5 castele din judeţul Hunedoara.
Fiecare din ele are poveşti să-ţi spună despre vremurile în care au fost construite.
În sfârşit, dacă vei vrea să explorezi şi celelalte 7 castele hunedorene, uite câteva informaţii succinte despre fiecare:
Castelul Nopcea de la Zam (sec XVIII-XIX, proprietate publică-spital)
Castelul Gulay Ferenc de la Mintia (Sec XVII, stil neoclasic, în prezent proprietate privată, unde periodic se organizează evenimente culturale
Castelul Nalatzi-Fay din Nălațvad (Sec XIX, în stare avansată de degradare)
Castelul Nopcsa din Săcel (construit în 1872, în stare avansată de degradare)
Castelul Veress din Bobâlna ( a aparţinut contelui Veress, sec XVIII)
Castelul Pogány din Păclișa (anul 1800, stil baroc, în prezent spital)
Castelul Jósika din Brănișca (reconstruit în sec XVIII, stil clasic, în prezent se află în proprietate privată)
Puncte cheie din acest articol
Judeţul Hunedoara are un „tezaur” de 5 castele care merită toată atenţia!
Castelul Corvinilor este cel mai popular şi mai mare dintre ele.
Altele aşteaptă să fie atinse de bagheta magică a restaurării pentru a putea fi pe deplin integrate în circuitul turistic.
Fiecare castel are în preajmă şi alte obiective turistice. Astfel îţi poţi crea mai uşor diverse trasee turistice.
Pe blogul Conacului Archia vor urma curând şi alte topuri, cu alte categorii de atracţii turistice.
Până atunci te invităm să ne spui cum ţi se pare acest top? Ce castele ţi-au plăcut cel mai mult? Pe care le-ai vizitat? Sau îţi doreşti să vizitezi prima dată?
Scrie-ne un comentariu şi hai să continuăm discuţia! 🙂
La dispoziţia dumneavoastră,
Familia Szabo
Articol scris de Radu Dascălul – blogger, călător şi marketer
„Spune-mi şi o să uit, arată-mi şi poate îmi amintesc, implică-mă şi sigur o să înţeleg!” – proverb chinezesc
Un teambuilding reuşit se bazează pe a treia activitate descrisă în citat: implicarea participanţilor.
Sunt foarte multe modalităţi de a-ţi implica echipa şi de a-i transmite valorile sau tacticile de care are nevoie.
Astăzi o să vorbim doar despre una dintre ele, mereu la îndemâna noastră: filmele.
Până la sfârşitul articolului îţi vom recomanda şi 10 filme potrivite pentru a suda echipa şi a o ajuta să evolueze.
Dar întâi de toate…
Foto: baltimoresportsandlife.com
De ce sunt filmele potrivite pentru teambuilding?
Spre deosebire de discursuri, prezentări powerpoint sau diverse materiale informative (cărţi, cursuri etc) care ne stimulează intelectual (dar ne şi plictisesc uneori), filmele ne influenţează la un nivel profund emoţional. Deşi aparent stăm comod şi nu facem nimic, suntem implicaţi direct în experienţă cu toate simţurile.
Mai exact, este mai uşor să le araţi colegilor de echipă un film despre colaborare, decât să le explici importanţa colaborării în echipă. Practic, are loc o învăţare experenţială şi nu doar intelectuală.
Care e ultima poveste faină pe care ţi-o aminteşti? Ce ţi-a plăcut cel mai mult la ea?
Filmul nu este altceva decât o poveste, iar oamenii (de la copii până la adulţi) le iubesc şi învaţă mult mai uşor prin intermediul lor.
Foto: imgur.com
În sport, antrenorii folosesc filmele pentru a le transmite jucătorilor valori de viaţă, concepte şi idei practice. În acelaşi fel te poţi folosi de acest instrument, la teambuilding, pentru a-ţi consolida echipa, într-un mod plăcut şi interactiv.
Notă: Pe lângă vizionatul filmului este foarte utilă o discuţie ulterioară în care să povestiţi împreună despre ideile din film, cum v-au influenţat ele şi cum le-aţi putea implementa în echipa voastră.
În continuare am ales 10 filme pentru tine despre teambuilding, leadership şi comunicare pentru ca tu şi echipa ta să fiţi inspiraţi de idei şi valori înalte. Domeniile sunt variate de la sport, război, istorie sau filme poliţiste.
The Great Escape (1963)-Marea Evadare
The Great Escape. Foto: Wikipedia.org
Se bazează pe întâmplari reale, din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Mai mulţi soldaţi din tabăra aliaţilor sunt luaţi prizonieri de război într-un lagăr nazist. Filmul prezintă evadarea lor, în ciuda tuturor condiţiilor potrivnice, prin încredere reciprocă, curaj şi muncă de echipă.
Notă IMDB: 8.2
Remember the titans (2000)- Titanii
Foto: Imdb.com
Un film remarcabil care spune povestea adevărată a unui antrenor de fotbal de culoare, Herman Boone (interpretat de actorul Denzel Washington) . În anul 1971 acesta este angajat să antreneze echipa de fotbal a unui liceu recent integrat rasial, din Virginia, SUA. Oraşul era dominat în acele timpuri de prejudecăţile rasiale.
Datorită antrenorului şi al antrenamentelor complexe la care acesta îi spune, jucătorii ajung să se înţeleagă, să devină prieteni şi în cele din urmă ajung să câştige campionatul naţional de fotbal.
Fimul ilustrează foarte bine ce înseamnă munca asiduă, dedicarea şi leadership-ul.
Nota IMDB: 7,8
Thirteen days (2000)- Războiul celor 13 zile
Foto: wikipedia.org
Este un thriler politico-istoric ce prezintă Criza Rachetelor din Cuba, din 1962, din perspectiva preşedintelui SUA de atunci, John F Kennedy. De ce merită văzut? Pentru că ilustrează cum un lider şi echipa lui se confruntă cu o situaţie de criză, cum comunică în aceste condiţii şi cum reuşesc să-şi păstreze concentrarea pe obiectivul lor.
Nota IMDB: 7:3
Invictus (2009)- Neînfrânt
Foto: wikipedia.org
Prezintă modul în care Nelson Mandela şi-a consolidat poziţia ca preşedinte al Africii de Sud imediat după abolirea apartheidului (separarea raselor albă şi neagră), respectiv prin echipa naţională de rugby Springboks. Filmul ilustrează cum se construieşte o echipă puternică în vremuri instabile şi punctează calităţile de lider ale lui Mandela.
Nota IMDB: 7:4
Ocean’s Eleven (2001)-Faceţi Jocurile
Foto: imdb.com
Un film care spune povestea lui Danny Ocean, un condamnat carismatic care este eliberat condiţionat din închisoare. Alături de cei 11 complici ai lui acesta pune la cale un plan de a jefui cele mai vestite cazinouri din Las Vegas.
Filmul arată foarte bine cum se formează leadershipul în situaţii extreme şi valoarea muncii de echipă pentru a atinge un obiectiv măreţ.
Nota IMDB: 7,8
Miracle (2004) – Miracolul
foto: wikipedia.org
Inspirat din realitate, filmul prezintă povestea lui Herb Brooks, jucătorul devenit antrenor. În 1980 la Jocurile Olimpice reuşeşte să conducă la victorie echipa de hochei SUA, în ciuda tuturor condiţiilor potrivnice.
Valori prezentate: munca de echipă, stabilirea de ţeluri înalte, perseverenţă, curaj.
Nota IMDB: 7,5
The Great Debaters (2007)- La început a fost cuvântul
Foto: imbd.com
Este unul din filmele de top ale actorului Denzel Washington care îl reprezintă pe Melvin B. Tolson, profesor la Colegiul Wiley din Texas. În 1935 acesta îşi convinge studenţii să formeze prima echipă de dezbateri care ajunge să se bată cu Harvard, în campionatul naţional.
Aici vei găsi îmbinate excelent chestiunile sensibile ale separării rasiale, leadershipul, puterea educaţiei şi a cuvintelor atent folosite.
Nota IMDB: 7,6
Coach Carter (2005)- Antrenorul Carter
foto: wikipedia.org
Se bazează pe povestea reală a lui Ken Carter, un jucător american de baschet de top, care revine la liceul unde a învăţat odinioară. Provocarea lui este să antreneze o echipă disfuncţională marcată de agresivitate, lipsă de disciplină, probleme familiale şi şcolare. Filmul prezintă felul extraordinar în care se poate transforma un om care lucrează în echipă, pentru o cauză mai mare decât propriul interes.
Nota IMDB: 7,3
Reservoir Dogs (1992)- Profesioniştii Crimei
foto: wikipedia.org
Un film despre munca în echipă, de cealaltă parte a legii, în regia lui Quentin Tarantino.
6 pistolari sunt angajaţi de un infractor mai vechi să dea o mare lovitură: un furt de diamante. Bărbaţii nu se cunosc între ei şi n-au voie să-şi dezvăluie adevărata identitate. În timpul operaţiunii sunt prinşi în flagrant de poliţişti, iar cei care scapă au ca unic scop să găsească poliţistul sub acoperire dintre ei.
Nota IMDB: 8,3
Shackleton (mini serial, 2002)
Foto: wikipedia.org
Un film de aventură, inspirat din povestea reală a expediţiei lui Sir Ernest Shackleton la Polul Sud, în 1914. Provocarea lui a fost să-şi salveze echipa de 28 de oameni, după ce nava lor „The Endeavour” este prinsă în gheaţă. O poveste extraordinară despre supravieţuire în condiţii extreme, datorită muncii de echipă.
Nota IMDB: 7,7
Mai sus ţi-am prezentat 10 filme bune despre teambuilding.
Acum ai 10 experienţe din care să extragi valorile şi ideile necesare pentru succesul echipei tale.
Bonus: Menţiuni Notabile
-Apollo 13
-The Dirty Dozen
-Bridge on The River Kwai
-12 Angry Men
-A few good Men
Sigur lista este deschisă…
De aceea te invit să adaugi alte filme despre/pentru teambuilding care te-au inspirat! 🙂
Redactare articol: Radu Dascălul, blogger, marketer, călător.
Care dintre aceste filme ţi-au plăcut cel mai mult şi care va fi următorul ?
Ai folosit până acum filmele pentru activităţile de teambuilding?
Ne bucurăm să aflăm mai multe despre experienţa ta, într-un comentariu!
Îţi dorim să ai teambuildinguri reuşite şi o echipă puternică!
„Fiecare frunză imi şopteste fericirea, planând către pământ din copacul toamnei.” Emily Bronte
În septembrie, Răpciune sau Vinicer cum a fost denumită popular ne întoarcem la lucru, iar în această perioadă se culeg roadele pământului. În peisajele pline de verde se strecoară cu îndrăzneală culorile galben şi roşu.
Natura moare în aparenţă, dar ne cheamă spre ea, să o sărbătorim şi să ne încărcăm sufletele cu linişte, frumos şi admiraţie.
Septembrie devine o invitaţie către a găsi vreme pentru escapade, în care să ne bucurăm de darurile toamnei.
Judeţul Hunedoara este propunerea noastră pentru astfel de mici călătorii inserate printre săptămânile aglomerate de lucru. în articolul de azi îţi vom recomanda 3 obiective turistice din acest colţ de ţară, pentru un mini sejur de septembrie memorabil.
Capitala statului dac este cea mai mare dintre cele 6 cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Fortificaţia se află la 1200 m altitudine.
Când te vei plimba printre ruine, vei afla tainele centrului militar, economic şi spiritual al Daciei, vei inspira aerul proaspăt şi tare de munte şi vei simţi că pământul pe care păşesti are o energie specială.
În tot acest timp, natura îţi oferă spectacolul ei: culorile arămii, cântecul păsărilor şi vântul de toamnă care te face uneori să îţi strângi haina.
Mai poţi vizita în zonă: Cetăţile dacice Costeşti-Cetăţuie şi Costeşti Blidaru, Cetatea Orăştiei şi Arsenal Park.
Distanţă faţă de Conacul Archia: 62 km.
2. Staţiunea Parâng (Zona turistică Valea Jiului)
Foto: Octavian Andrei Ivanov
Se află în Zona Rusu, în apropierea oraşului Petroşani acolo unde pădurile de foioase se înghesuie unele în altele ca să vadă piscurile semeţe ale Munţilor Parâng.
Dacă vei lua telescaunul (pe locul 2 ca mărime în ţară) sau vei merge pe drumul forestier, până la ea, spectacolul va fi pe măsură. Pădurile se învelesc cu o mantie galben-roşiatică şi parcă încremenesc în timp pentru ca tu să le admiri frumuseţea. E o zonă perfectă pentru a petrece un timp de calitate alături de familie şi de cei dragi.
Din staţiune pornesc traseele montane către vârfurile Parângul Mic şi Parângul Mare sau spre numeroasele lacuri glaciare din Munţii Parâng (Roşiile, Gâlcescu etc).
Ce activităţi mai poţi face în septembrie în zonă: drumeţii, săritura cu parapanta, downhill sau off-road.
Ce mai poţi vizita în zonă: oraşul Petroşani cu muzeele sale inedite (Muzeul Mineritului, al Momârlanului şi al Instalatorului Român), Petrila (Muzeul Mamei, Casa I.D Sîrbu, etc.)
Distanţă faţă de conac: 99 km.
3. Alun- Satul de marmură (Ţinutul Pădurenilor)
Drumul de marmură din Alun. Foto: Marian Poară – bandaroşie.ro
Nu putem vorbi de luna septembrie în judeţul Hunedoara fără să-ţi povestim despre magicul Ţinut al Pădurenilor, plin de peisaje multicolore şi tradiţii populare.
Din punctele sale de atracţie vom alege azi Satul Alun, numit şi Satul de marmură. Aici vei descoperi o carieră de marmură, un drum de marmură de 10 km unic în ţară şi o biserică realizată complet din acelaşi material.
Biserica de marmură din Alun. Foto: Zig Zag prin România
Te cuprinde o senzaţie stranie când te plimbi in acest locşor ascuns printre păduri, un stau doar câteva suflete. În rest e doar linişte şi natura care îşi spune povestea. 🙂
Ce mai poţi vedea in zonă: Lacul Cinciş, Furnalul de la Govăjdia, Biserica din Ghelari sau Muzeul Memorial Drăgan Muntean din satul Bunila.
Notă: un top 30,5 obiective turistice din judeţul Hunedoara îl găseşti aici.
Concluzie…
„Fiecare om trebuie să îşi găsească timp , să se aşeze şi să privească căderea frunzelor.” – Elizabeth Lawrence
În septembrie e vreme pentru plimbare, reflectare şi contemplarea măreţiei naturii. Judeţul Hunedoara îţi oferă cadrul perfect ca să te bucuri din plin de aceste lucruri.
Noi te aşteptăm cu drag la Conacul Archia, pentru a completa Bucket-list-ul de toamnă cu câteva experienţe:
-o şedere în camerele noastre tematice.
-relaxare în compania celor dragi.
– echitaţie pe domeniul de 10 ha al conacului.
Foto: joellemagazine.ro
-bunătăţi culinare din şpaiţul (cămara) sau restaurantul conacului.
-privelişti superbe de zi şi de noapte cu Cetatea Devei şi oraşul Deva.
-vinuri alese savurate încet şi pe-ndelete pe terasă.
-citit o carte bună sau pictat în natură.
La final în timp ce admirăm priveliştea domeniului conacului din mansardă te lăsăm cu acest gând:
Există o armonie în toamnă şi o strălucire în cerul ei, care nu poate fi regăsită de-a lungul verii, ca şi cum n-ar putea fi, ca şi cum n-ar fi fost vreodată. – Percy Bysshe Shelley
Şi suntem curioşi:
Care este experienţa ta preferată pe timp de toamnă? Pe care dintre cele 3 obiective de mai sus le-ai vizitat/îţi doreşti să le vizitezi ?
Până la următorul articol îţi dorim o toamnă plină de momente de neuitat şi îţi spunem că suntem aici…
La dispoziţia dumneavoastră,
Virginia, Horia, Sorin Szabo & Archia Team
Redactare Articol: Radu Dascălul-Blogger, Marketer şi Co-fondator Dar Media Marketing.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.