Reading Time: 4 min
„Fiecare frunză imi şopteste fericirea, planând către pământ din copacul toamnei.” Emily Bronte
În septembrie, Răpciune sau Vinicer cum a fost denumită popular ne întoarcem la lucru, iar în această perioadă se culeg roadele pământului. În peisajele pline de verde se strecoară cu îndrăzneală culorile galben şi roşu.
Natura moare în aparenţă, dar ne cheamă spre ea, să o sărbătorim şi să ne încărcăm sufletele cu linişte, frumos şi admiraţie.
Septembrie devine o invitaţie către a găsi vreme pentru escapade, în care să ne bucurăm de darurile toamnei.
Judeţul Hunedoara este propunerea noastră pentru astfel de mici călătorii inserate printre săptămânile aglomerate de lucru. în articolul de azi îţi vom recomanda 3 obiective turistice din acest colţ de ţară, pentru un mini sejur de septembrie memorabil.
1. Sarmisegetusa Regia (zona turistică Geoagiu-Orăştie)
Capitala statului dac este cea mai mare dintre cele 6 cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Fortificaţia se află la 1200 m altitudine.
Când te vei plimba printre ruine, vei afla tainele centrului militar, economic şi spiritual al Daciei, vei inspira aerul proaspăt şi tare de munte şi vei simţi că pământul pe care păşesti are o energie specială.
În tot acest timp, natura îţi oferă spectacolul ei: culorile arămii, cântecul păsărilor şi vântul de toamnă care te face uneori să îţi strângi haina.
Mai poţi vizita în zonă: Cetăţile dacice Costeşti-Cetăţuie şi Costeşti Blidaru, Cetatea Orăştiei şi Arsenal Park.
Distanţă faţă de Conacul Archia: 62 km.
2. Staţiunea Parâng (Zona turistică Valea Jiului)
Se află în Zona Rusu, în apropierea oraşului Petroşani acolo unde pădurile de foioase se înghesuie unele în altele ca să vadă piscurile semeţe ale Munţilor Parâng.
Dacă vei lua telescaunul (pe locul 2 ca mărime în ţară) sau vei merge pe drumul forestier, până la ea, spectacolul va fi pe măsură. Pădurile se învelesc cu o mantie galben-roşiatică şi parcă încremenesc în timp pentru ca tu să le admiri frumuseţea. E o zonă perfectă pentru a petrece un timp de calitate alături de familie şi de cei dragi.
Din staţiune pornesc traseele montane către vârfurile Parângul Mic şi Parângul Mare sau spre numeroasele lacuri glaciare din Munţii Parâng (Roşiile, Gâlcescu etc).
Ce activităţi mai poţi face în septembrie în zonă: drumeţii, săritura cu parapanta, downhill sau off-road.
Ce mai poţi vizita în zonă: oraşul Petroşani cu muzeele sale inedite (Muzeul Mineritului, al Momârlanului şi al Instalatorului Român), Petrila (Muzeul Mamei, Casa I.D Sîrbu, etc.)
Distanţă faţă de conac: 99 km.
3. Alun- Satul de marmură (Ţinutul Pădurenilor)
Nu putem vorbi de luna septembrie în judeţul Hunedoara fără să-ţi povestim despre magicul Ţinut al Pădurenilor, plin de peisaje multicolore şi tradiţii populare.
Din punctele sale de atracţie vom alege azi Satul Alun, numit şi Satul de marmură. Aici vei descoperi o carieră de marmură, un drum de marmură de 10 km unic în ţară şi o biserică realizată complet din acelaşi material.
Te cuprinde o senzaţie stranie când te plimbi in acest locşor ascuns printre păduri, un stau doar câteva suflete. În rest e doar linişte şi natura care îşi spune povestea. 🙂
Ce mai poţi vedea in zonă: Lacul Cinciş, Furnalul de la Govăjdia, Biserica din Ghelari sau Muzeul Memorial Drăgan Muntean din satul Bunila.
Notă: un top 30,5 obiective turistice din judeţul Hunedoara îl găseşti aici.
Concluzie…
„Fiecare om trebuie să îşi găsească timp , să se aşeze şi să privească căderea frunzelor.” – Elizabeth Lawrence
În septembrie e vreme pentru plimbare, reflectare şi contemplarea măreţiei naturii. Judeţul Hunedoara îţi oferă cadrul perfect ca să te bucuri din plin de aceste lucruri.
Noi te aşteptăm cu drag la Conacul Archia, pentru a completa Bucket-list-ul de toamnă cu câteva experienţe:
-o şedere în camerele noastre tematice.
-relaxare în compania celor dragi.
– echitaţie pe domeniul de 10 ha al conacului.
-bunătăţi culinare din şpaiţul (cămara) sau restaurantul conacului.
-privelişti superbe de zi şi de noapte cu Cetatea Devei şi oraşul Deva.
-vinuri alese savurate încet şi pe-ndelete pe terasă.
-citit o carte bună sau pictat în natură.
La final în timp ce admirăm priveliştea domeniului conacului din mansardă te lăsăm cu acest gând:
Există o armonie în toamnă şi o strălucire în cerul ei, care nu poate fi regăsită de-a lungul verii, ca şi cum n-ar putea fi, ca şi cum n-ar fi fost vreodată. – Percy Bysshe Shelley
Şi suntem curioşi:
Care este experienţa ta preferată pe timp de toamnă? Pe care dintre cele 3 obiective de mai sus le-ai vizitat/îţi doreşti să le vizitezi ?
Până la următorul articol îţi dorim o toamnă plină de momente de neuitat şi îţi spunem că suntem aici…
La dispoziţia dumneavoastră,
Virginia, Horia, Sorin Szabo & Archia Team
Redactare Articol: Radu Dascălul-Blogger, Marketer şi Co-fondator Dar Media Marketing.