andrei, Author at Conacul Archia - Pagina 2 din 10 Skip to main content

#ArchiaCorporate: 5 idei pentru un team building de vară reușit

team building de vară

Reading time: 4 minutes

Team building de vară, acum e timpul tău! 🙂

Vremea frumoasă și soarele trimit fiecare membru al echipei tale cu gândul la vacanță. E posibil ca gândul lor să zboare departe și să le scadă și motivația profesională. De aceea, această perioadă este excelentă pentru un team building de vară, cu ajutorul căruia să:

-crești energia echipei tale

-reamintești și consolidezi valorile cheie și obiectivele companiei.

-combini munca cu învățarea, distracția și relaxarea.

-duci echipa spre nivelul următor de perfomanță.

team building de varăCu activități în aer liber de tip win – win, vei rezolva și problemele companiei și îi vei ajuta și pe membrii echipei tale să fie mai motivați și uniți.

În articolele trecute am vorbit despre 5 motive pentru care să organizezi mai des team building-uri pentru echipa ta și Cum să nu rămâi niciodată „în pană” de idei originale pentru team building-ul tău?

Astăzi ți-am pregătit ceva de sezon:

5 idei pentru un team building de vară reușit!

  1. Cuceriți un vârf montan

Dacă tot e vară, activitățile în aer liber sunt cele mai bine venite. Drumețiile sau cucerirea unui munte va fi un succes de bifat de către echipa ta.

Adună-i pe toți ce vor să participe la acest team building, dă-le instrucțiuni de umplere a rucsacurilor cu apă și provizii, creează un scop și porniți la drum împreună.

Călătoria ce o vor avea pe munte, drumul plin de încercări, obstacolele dar și peisajele, vor duce echipa în drumul spre succes.

Acest gen de drumeții va scoate la iveală liderul din echipă, iar obstacolele întâlnite pe drum îi va ajuta să se susțină și să se motiveze, pentru a atinge scopul final.

Lacul Bucura – Foto: DescoperaLocuri.ro

Noi îți propunem o excursie la Lacul Bucura – Punctul de plecare spre lacul glaciar Bucura este din Hațeg, unde se poate merge cu mașina până la Poiana Pelegii, urmând, de acolo un traseu de urcare pe jos, de maxim două ore jumătate, cu o intensitate medie. Spectacolul naturii, peisajele și ceea ce îi va aștepta în vârf pe membrii echipei tale, sigur îi vor face să se simtă mândrii că au reușit să ajungă.

Programul excursiei la Lacul Bucura îl găsești aici 

De asemenea, îți recomandăm să citești și articolele noastre din arhivă:

 3 vârfuri de cucerit in judetul Hunedoara.

Top 20 lacuri glaciare de vizitat în Munții Retezat-Partea I

Top 20 lacuri glaciare de vizitat în Munții Retezat- Partea a II-a

  1. Supraviețuitorii!

    Da, este exact ceea ce se aude și se vede- supraviețuitorii!

Provoacă echipa ta să supraviețuiască în sălbăticie. Ghidați de experți în acest domeniu, echipa ta va trebui să folosească resursele folosite de natură pentru a supraviețui în sălbăticie.

Creativitatea și inventivitatea lor va fi extrem de necesară. La fel ca în toate activitățile de team building, liderii vor ieși la iveală și iar participanții își vor dezvoltatea abilitatea de a lua inițiativa.

Foto: cartim.ro

Sună bine? Acestă activitate îi va scoate cu siguranță din zona de comfort, se vor cunoaște mai bine și vor deveni mai uniți ca echipă.

  1. Treasure hunt

Să înceapă căutarea de comori! O activitate distractivă în care comunicarea, creativitatea și lucrul în echipa sunt necesare.

Despre ”Cum să organizezi un treasure hunt de succes, la un team building?„ găsești detalii aici, în articolul nostru.

team building de vară

  1. Off Road

Un team building doar pentru echipa ta curajoasă și cu spirit de aventură. Având în vedere că într-o mașină de Off Road încap cel mult 4 persoane, acest tip de team building este mai selectiv.

Cei mai curajoși colegi din departamentele companiei tale se vor distra  într-un off road inedit.

La conac am dezvoltat tradiția de a organiza sesiuni de off road în Ținutul Pădurenilor.

Află mai multe pe: Off Road la Conacul Archia

Foto: teamevents.ro
  1. Împădurim

Compania ta are propria pădure plantată de către echipa ta?

Un team building de vară pentru echipa ta poate fi plantarea de noi copăcei într-un parc sau pădure din apropierea companiei tale.

Fiecare membru al echipei va ajuta la plantarea unor noi copaci. Îi poți îndemna să boteze fiecare copac cu nume cât mai creativ și odată la câteva luni să mergeți împreună să îi vizitați.

Împădurirea este o activitate relaxantă, care  întărește relațiile colegiale, spiritul civic și mai ales nu necesită o logistică complexă.

Acestea sunt doar câteva dintre activitățile pe care le poți pune în practică într-un team building de vară, alături de echipa ta.

Vara oferă posibilități nelimitate de petrecere a activităților în aer liber. Scoate echipa ta din birou, oferă-le o gură de aer proaspăt, un mediu propice pentru a crea noi legături cu ceilalți colegi și de a-și putea folosi abilitățile de comunicare, creativitate,leadership,lucru în echipă etc.

team building de vară
Foto: treepeople.org

 

 

Cultivă starea de bine a echipei tale într-un team building de vară de neuitat!

La Conacul Archia am dobândit multă experiență organizând astfel de activități. Află mai multe în acest articol:

De ce un teambuilding la Conacul Archia? Uite 7 motive!

 

Tu ce alte activități de team building ai creat pentru echipa ta? Ce ai învăţat/ ce ţi-a plăcut? Ce ai mai adăuga la această listă de activități de team building de vară?

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog   

 

5 idei simple, numai bune de aplicat pentru o nuntă de vară

Reading time: 3 minutes

A venit vara cu căldura ei ce te îmbrățișează și te binedispune.

Totul a înverzit, în timp ce florile și fructele au parfumat și colorat toate grădinile.

Un anotimp romantic, plăcut și foarte dorit pentru nunți.

Îți organizezi nunta în timpul verii?

În articolul de azi, noi avem pentru tine 5 idei simple, numai bune pentru o nuntă de vară! 🙂

 

1.Nuntă în aer liber sau înăuntru?

nunta de vis la conac archia

nuntă de vară

 

Ambele sunt două opțiuni perfecte pentru o nuntă de vară. Însă, ar fi câteva lucruri de care să ții cont.

Dacă îți organzezi nunta în aer liber, optează pentru o oră mai târzie a petrecerii, pentru ca soarele să mai coboare și să apară în scenă cerul înstelat aducând cu el și răcoarea. Desigur, e posibil ca sub influența băuturilor alcoolice și a dansurilor, invitații tăi să nu mai reziste de cald, așa că asigură-te că au ventilatoare plasate în apropierea ringului de dans sau al meselor acestora .

Poți organiza nunta și înăuntru, în restaurant sau la cort. Dacă alegi o astfel de locație, îți recomandăm ca aceasta să aibă și o terasă sau o curte interioară unde invitații să poată ieși să se răcorească. Plus că aparatele de aer condiționat vor fi musai!

Fii creativ/ă! Pentru a veni în ajutorul nuntașilor în a se răcori, poți transforma meniurile în evantaie. Sunt simpatice, nu?

Foto – Pinterest.com

2.Rochia de mireasă

Vara = haine vaporoase

Da! Această condiție se aplică și la nuntă. Rochia de mireasă trebuie să fie vaporoasă, din materiale ușoare, fluide. Materiale care să nu se lipească de tine și să te facă să transpiri.

Important e să te simți bine în ea și să poți dansa până în zori, fără să ți se facă rău de la căldură sau de la greutatea acesteia. Poți renunța și la trenă, să nu o mai târâi prin iarbă și să te chinui mereu să o ridici.

 

 

Foto - Pinterest.com

nuntă de vară
Foto – Pinterest.com

3. Hidratare

Apa și gheața sunt invitații speciali la o nuntă de vară. Fără ei, nuntașii  se vor deshidrata.

Păstrează apă rece cu gheață și diferite felii de fructe sau citrice pe masa invitaților. Reamintește ospătarilor să schimbe apa constant pentru ca invitații voștri să se bucure de apă rece și proaspătă mereu.

Poți opta și pentru un bar cu limonadă, un bar de înghețată sau un fruit bar. Mai multe metode de hidratare, mai mulți invitați fericiți.

Foto – Pinterest.com

iti organizezi nunta primăvara4. Tortul

Știm că îți place ciocolata. Cui nu îi place? Dar cum ar fi să mănânci o felie întreagă de tort cu ciocolată în plină vară? Puțin cam greu, nu?

Poți alege pentru tortul de nuntă arome mai ușoare. Un tort plin cu fructe, cu iaurt sau înghețată nu va fi refuzat de nici un invitat, indiferent de vârstă.

Foto – Pinterest.com

5. Make-up și hairstyle

Nu lăsa machiajul sau părul să îți strice nunta și odată cu ea și fotografiile. Optează pentru cât mai puțin machiaj și asigură-te că este rezistent la apă, pentru că, cu siguranță vei transpira.

Cât despre păr, nu este nevoie să îl tai. Hairstylist-ul va ști cu siguranță cum să îl aranjeze, în așa fel încât să nu te deranjeze și să te facă să transpiri.

Foto – Pinterest.com

Nuntă de vară ? Să recapitulăm!

  • Haine ușoare și fluide,
  • Hidratare,
  • Make-up simplu și rezistent la apă,
  • Ventilatoare,
  • Haistyle ușor – părul prins.
  • Distracție maximă.

Acestea sunt lucrurile cele mai importante de care trebuie să ții cont atunci când îți organizezi o nuntă de vară.

A! Nu uita! Distrează-te și bucură-te de fiecare moment al nunții tale. Este unul dintre cele mai frumoase momente din viața voastră de cuplu, nu uitați să îl umpleți de iubire și zâmbete.

nuntă de varăP.S – Dacă îți organizezi nunta anul acesta sau anul viitor îți recomandăm și:

Oferta ALL INCLUSIVE pentru o nuntă la conac

nuntă de vară
Miri: Diana și Bogdan Juratoni
Foto: Daniel Budău Photography

Articole:

Cunoaşte-ţi invitaţii! – Poate cel mai important sfat de care sa ti cont cand iti organizezi nunta!

8 mituri care circulă despre nunţi

7 motive pentru care să-ți organizezi nunta la conacul Archia

La dispoziţia dumneavoastră,

Archia Team

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog  

Top 20 lacuri glaciare de vizitat în Munții Retezat- Partea a II-a

Lacul Bucura. Munții Retezat

Reading Time: 4 minutes

Bine ai revenit la o nouă poveste despre ”Tărâmul fermecat cu ochi albaștri”- Munții Retezat.

Notă: Dacă nu ai citit încă prima parte a topului nostru, îți recomandăm să o citești aici înainte de a merge mai departe cu lectura.

Gata? Super! 🙂

În articolul de astăzi continuăm să ne hrănim pofta de aventură și drumeții montane cu încă 10 lacuri glaciare de vizitat în Retezat.

Unde rămăsesem?

11.  Lacul Galeș (1990 m altitudine)

Lacul Gales lacuri glaciare Munții Retezat
Lacul Galeș văzut de pe Vârful Mare.
Copyright foto: Vladimir Roșulescu.

Este chiar sub podiumul celor mai intinse trei lacuri glaciare din Retezat. Un torent de apă care coboară de la Zănoagele Galeșului îl alimentează cu apă și îi menține volumul. Are o suprafață de 4,5 ha, o adâncime maximă de 10 m și are un prieten, Tăul dintre Brazi, de care se leagă prin Izvoarele Galeșului.

12.  Tăul Agățat (2208 m altitudine)

Taul Agatat lacuri glaciare Munții Retezat
Răsărit de soare, la Tăul Agățat. Copyright Foto: POD Photography

Este al doilea lac din circuitul lacurilor înșirate. Nu te impresionează prin mărime, dar știe să se facă remarcat: e alimentat de izvoare subterane, se înconjoară cu o haină albă până vara și mai ales îți oferă priveliști spectaculoase cu Munții Retezat.

13.  Tăul Păpușii (2150 m altitudine)

Taul Păpușii sau Tăul Adânc.
Foto: beready.ro

Te cucerește cu forma lui de fluture, dar ca să-l cucerești tu pe el ai nevoie de rezistență și răbdare căci accesul e dificil în zonă. Îl găsești la poalele vârfurilor Păpușa și Țapu. Merită să mai știi că aici se află unul din izvoarele râului Bărbat.

14.  Lacul Pietrele (1990 m altitudine)

Lacul Pietrele lacuri glaciare Retezat
Copyright foto: Vladmir Roșulescu

Dacă urci spre Lacul Bucura va fi chiar în drumul tău. Și va fi numai bun pentru un popas binemeritat înainte de merge mai departe spre cabana Pietrele sau vârfurile Bucura II și Stănișoara.

15.   Tăul Țapului (2130 m altitudine)

Tăul Țapului lacuri glaciare retezat
Copyright foto: Alexandru Terlea

E un lac ”mititel”, cu o întindere de 2,3 ha și 6 m adâncime, pitit între pereții stâncoși, de sub Porțile Închise.

Ce îl face să fie deosebit totuși?

Este populat cu păstrăvi, în jurul lui se află populații de marmote, iar pentru a-i fermeca pe călători și-a făcut o insuliță verde (formată de o avalanșă care a depus grohotiș în acel punct de pe lac).

16.  Lacul Ciumfu Mare (2040 m altitudine)

Foto: Ioan Todor

Chiar în căldarea glaciară de sub vârful Custura, pârâul Custurii alimentează lacul Ciumfu Mare și crează una din cele mai frumoase cascade din Munții Retezat. Cascada Ciumfu are câteva zeci de metri, iar apele ei dau naștere râului Bărbat.

muntii-retezat-cascada-ciumfu
Cascada Ciumfu
Foto: Alexander Edelweiss

17.  Lacul Ciumfu Mic (1910 m altitudine)

Lacul ciumfu mic
Copyright foto: Vladimir Roșulescu

Alături de vecinul mai mare îi permite vârfului Custura (2457 m) să se oglindească în apele sale. Imediat ce ai ajuns la Stâna de Râu, potecile ciobănești te vor conduce aici.

18. Tăul Custura Mare (2226 m altitudine)

Se află în căldarea Custurii și are o adâncime maximă de 9 m. Este ferit de razele soarelui și din acest motiv zăpada îl înconjoară până vara târziu. Ce îl face special este că pe parcursul unei zile apa își schimbă nuanțele și îți oferă un spectacol inedit.

Apele sale ajung în lacul vecin…

Cele două tăuri ale custurii.
Copyright: Marian Poară, via bandaroșie.ro

19. Tăul Custura Mică (2210 m altitudine)

Are 7,3 m adâncime maximă, iar pârâul acestuia își unește puterile cu alte mici pârâiașe pentru a forma Cascada Ciumfu.

Mai avem de povestit despre un ”camarad” din top 20 lacuri glaciare din Munții Retezat. 🙂

Dar în loc să facem asta îți vom povesti despre o aventură mai inedită de care poți avea parte. (pentru alpiniști și călători cu experiență)

20. Tăurile din Valea Rea

Taurile din Valea Rea- lacuri glaciare Retezat
Copyright foto: Adi Pițigoi

Nu vorbim de 2-3 lacuri glaciare ci de 7!

Valea Rea este cam cea mai sălbatică și dificil de parcurs din Retezat datorită etajelor glaciare.

I se spune așa pentru sălbăticia ei, dar și din poveștile ciobanilor care vorbesc despre comportamentele ciudate ale animalelor.

Dintre cele 7 tăuri cele mai importante sunt Lacul Mare, Tăul cu Pietriș și Lacul Mutătorii. Pietrele care le mărginesc conțin oxid de fier și de aceea apele lor au nuanțe roșiatice.

Traseul spre aceste lacuri glaciare nu este omologat, dar este delimitat: de la Lacul Galeș poteca duce printre jnepeni și stânci spre Șaua Zănoagele Galeșului care delimitează Valea Galeșului de Valea Rea.

De aici poți admira panorama superbă a Văii Rele și a celor 7 tăuri. Se coboară spre Lacul Mare, iar apoi te vei îndrepta spre Șaua Pelegii (recomandăm documentarea atentă înainte de a porni la drum).

Mai multe detalii despre traseu găsești aici!

Acestea sunt top 20 lacuri glaciare de vizitat în Munții Retezat!

Te vor încânta cu priveliști unice și te vor lăsa cu amintiri de neuitat! Fie că ai experiență sau nu, Retezatul are trasee montane superbe pentru fiecare nivel. Este cu adevărat un ”tărâm fermecat cu ochi albaștri”.

Iar când vii în județ ca să-i explorezi frumusețile te invităm la Conacul Archia să-ți încarci bateriile sau pentru un popas înainte de a porni pe meleagurile sale. Află mai multe despre o ședere la conac pe timp de vară aici!

Notă: topul este subiectiv, bazat pe experiențele noastre directe și documentare.

Bonus: Tăul dintre brazi-un lac superb care nu este de origine glaciară dar care merită vizitat. 🙂 E situat la 1710 m altitudine, în Valea Galeșului.

Copyright: romaniatravelguide.ro

Care dintre aceste 20 de lacuri glaciare ți-au plăcut cel mai mult? Pe care dintre ele le-ai vizitat și cum a fost experiența?

Hai să povestim mai multe în secțiunea comentariilor! 🙂

Îți dorim spor la călătorit și o vară memorabilă!

La dispoziția dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Documentare și redactare articol: Radu Dascălul, blogger,marketer la Dar Media Marketing și călător

 

De ce un teambuilding la Conacul Archia? Uite 7 motive!

Îți dorești ca teambuilding -ul pe care organizezi sau la care participi să fie o experiență memorabilă, educativă și distractivă în același timp?

Vrei ca participanții  să treacă prin toate fazele (formare, agitare, normare, eficientizare) până ajung să devină o echipă sudată, omogenă,  și capabilă de perfomanțe mai mari?

Între noi fie vorba, cam acestea sunt scopurile de bază ale unui teambuilding reușit.

Locația aleasă pentru activitate influențează decisiv atingerea sau ratarea obiectivelor stabilite de la bun început.

Cât despre Conacul Archia, noi credem că este o locație potrivită pentru activități corporate. De ce?

Tocmai despre asta îți povestim în articolul de azi, despre:

7 motive bine întemeiate, pentru un teambuilding la conac

1. Locația retrasă, dar accesibilă

conacul archia teambuilding
Conacul Archia. Foto: Cătălin Hladi

Primul avantaj vine din localizarea conacului-în satul  Archia, la aproximativ 3 km de intrarea în Deva și aprox. 6 km de centrul orașului.

Zona este retrasă, liniștită și are farmecul ei aparte, în orice anotimp-un mediu în care membrii echipei tale se pot deconecta, relaxa, distra dar unde se vor și concentra pe scopul principal al activității de teambuilding.

Al doilea avantaj vine din faptul că Deva se află la distanțe mai mult decât rezonabile față de marile orașe:

  • Bucuresti – 393 km (din care 240 km pe autostrada)- 5 h
  • Timisoara – 152 Km – (din care 50 km pe autostrada)-2h 10 min
  • Cluj Napoca – 177 km – (din care 44 km pe autostrada)- 2 h 30 min
  • Sibiu – 110 km – (din care 100 pe autostrada)- 1 h 10 min
  • Brasov – 240 km – (din care 120 pe autostrada)- 3 h 30 de min

*timpii sunt calculați pentru transportul cu mașina, în condiții normale de trafic. 

Mai multe detalii despre subiectul distanțelor găsești în acest articol:

Cât de departe sunt Deva şi judeţul Hunedoara pentru tine? + Motive ca să le vizitezi!

2. Camerele tematice

Camera Maci
camera hulubarie header archia
Camera Hulubărie

În ideea în care teambuilding-ul tău se întinde pe mai mult de o zi suntem pregătiți! 🙂

Îți punem la dispoziție 15 camere (9 camere care pot fi twin sau matrimoniale, 5 camere doar matrimoniale si 2 camere doar twin).

Iar cum punem mare preț pe experiența pe care o ai la noi, fiecare cameră are o anumită temă/poveste.

Notă: Pe www.conacularchia.ro la secțiunea camere le poți vedea în detaliu pe fiecare în parte.

Dacă este nevoie putem adăuga 10 paturi suplimentare sau se poate închiria toată proprietatea în întregime.

3. Facilități pentru orice tip de eveniment corporate

teambuilding archia

teambuilding conacul archia piscina

echitatie grajduri cai archia teambuildingVorbim aici atât de un teambuilding outdoor cât și indoor.

Îți punem la dispoziție:

-domeniul de 10 ha al conacului pentru diverse activități.

-4 săli de conferință (una în conac de 25 de persoane) și 3 pe domeniul conacului (între 25-400 de persoane).

Toate sălile sunt dotate cu proiector, ecran de proiecție și flipchart

-grajdurile și manejurile pentru activități de echitație.

-piscina exterioară (mai-septembrie)

-masă biliard

-saună

Află mai multe despre evenimentele corporate de la Conacul Archia, aici!

4. Diversitatea de activități de teambuilding

teambuilding Conacul archiaNe dorim să poți organiza toate activitățile de care echipa ta are nevoie ca să ajungă la nivelul următor.

Ce îți sugerăm din start sunt:

-echitație și plimbări ecvestre în natură

-treasure hunt tematic

-tir cu arcul și paintball

-petreceri tematice

-team cooking și degustări de vinuri

-excursii organizate, la obiectivele turistice din județul Hunedoara.

Castelul Corvinilor județul Hunedoara
Foto: Mircea Șerban via Muzeul Castelul Corvinilor

Notă: Am realizat un top cu cele mai importante 30,5 obiective turistice hunedorene, pe care îl poți vedea aici!

-excursii off road (max 50 de persoane), cu ghid profesionist.

Desigur, suntem pregătiți și deschiși pentru orice altă activitate personalizată de care echipa ta are nevoie.

5. Experiența

În cei aproape 10 ani de activitate am peste 150 de evenimente corporate personalizate.

Am învățat din reușite (dar și eșecuri) ce, când cum și în ce ordine funcționează. Astfel îți punem la dispoziție toată experiența acumulată pentru a organiza teambuilding-ul potrivit pentru echipa ta.

Clienții noștri

6. Restaurantul Carol, aflat în incinta conacului

Un teambuilding nu reușește pe deplin dacă participanții au stomacul gol. 🙂  Sau nu sunt mulțumiți de mâncare.

De aceea îți punem la dispoziție restaurantul nostru (cu o capacitate de 40-50 de persoane).

restaurant conac archia slide 2Meniul este unul variat, pregătit special de maestrul bucătar Antonio Passarelli. Dacă în echipa ta sunt colegi care preferă mâncarea vegană, vegetariană, fără gluten etc nu e nicio problemă! Le putem pregăti meniuri personalizate.

Nu în ultimul rând, punem pe listă acest motiv! 🙂

7. Echipa noastră

teambuilding la Conacul Archia. Vom veni cu expertiza, dedicarea și răbdarea necesară pentru ca teambuilding-ul să iasă exact așa cum vă doriți. Ne vom păstra mintea deschisă și vom personaliza evenimentul în funcție de necesități și obiective.

BONUS

Pe lângă toate aceste motive mai este unul: periodic scriem pe blogul nostru articole despre teambuilding și evenimente corporate.

Vei primi idei și resurse utile pentru ca echipa ta și activitatea profesională să atingă perfomanțe înalte. 🙂

În acest sens, uite câteva articole pe care merită să le citești:

Cum să nu rămâi niciodată „în pană” de idei originale pentru team building-ul tău?

Cum să organizezi un treasure hunt de succes, la un team building?

10 filme inspiraţionale pe care să le vezi cu echipa ta!

Acestea fiind zise…

Ai toate motivele pentru care merită să organizezi sau să participi la un teambuilding la conac. 

Dacă vrei să îți facem o ofertă personalizată, apasă click pe cuvântul Team Building din imagine, completează datele tale și un coleg din echipa noastră te va contacta în cel mai scurt timp.

teambuilding conacul archia

Tu ai participat la un teambuilding la conac? Dacă da, cum a fost experiența?

Care dintre aceste motive contează cel mai mult pentru tine în alegerea locației pentru o astfel de activitate?

Ne-am bucura să aflăm părerea ta. Scrie-ne un comentariu și hai să povestim! 🙂

La dispoziția dumneavoastră,

Archia Team

7 motive ca să organizezi un teambuilding la Conacul Archia

1. Locatia cu beneficiile sale

2. Camerele tematice-cazare

3. Diversitatea de activitati

4. Experienta
Peste 150 de teambuildinguri personalizate (arat foto cu clientii)

5. Restaurantul

6. Accesibilitatea

7. Echipa noastra si disponibilitatea de a-ti oferi un teambuilding personalizat exact asa cum iti doresti

Top 9 cărți musai de citit pentru un boier contemporan

Reading time: 7 minutes

Seria Boieri Contemporani.

Marii boieri de altădată s-au școliți în străinătate, iar principala lor preocupare era să învețe permanent lucruri noi, utile și practice. Credem că (auto)educația este esențială și pentru noi, cei din prezent care aspirăm să fim ”boieri contemporani”, din toate punctele de vedere.

De aceea astăzi am creat pentru voi un articol tare drag nouă despre:

9 cărți musai de citit pentru un boier contemporan

În acest articol vei găsi cărți despre bunele maniere, de bucate, dar și de leadership și afaceri. Pentru că a fi cu adevărat un #BoierContemporan înseamnă  a te preocupa de bunele maniere, a mânca bine și a fi un leader desăvârșit, un exemplu demn de urmat pentru cei din jurul tău.

Să începem:

  1. Codul bunelor maniere astazi (Ed. de lux) – de Aurelia Marinescu (o găsești aici)

Prima noastră recomandare este o carte a bunelor maniere, o carte ce scoate la lumină întrebările cele mai arzătoare ale românilor din Bucureștiul Interbelic.

„Codul bunelor maniere astăzi” (Ed. de lux) – de Aurelia Marinescu este un bestseller național, fiind vândută până acum în nu mai puțin de 300 000 de exemplare, semn că boierii noștri contemporani au devenit din ce în ce mai interesați de bunele maniere.

Un adevărat boier contemporan trebuie să țină seama de bunele maniere, cum să se comporte în restaurant, la teatru sau să vorbească cu o doamnă. Această carte musai de citit, deși a apărut acum 20 de ani, a fost de curând actualizată și readusă în vremurile noastre.

cărți musai de citit

  1. Carte de bucate boieresti – 200 rețete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti de Mihail Kogalniceanu și Kostache Negruzzi (o găsești aici)

Ca de la boier la boier contemporan, Mihail Kogălniceanu și Kostache Negruzzi au creat cea dintâi carte de bucate boierești. Apărută în anul 1841, în Iași, ea cuprinde 200 de rețete încercate, prăjituri și alte treburi gospodărești.

Aceasta nu este o carte de bucate ca oricare alta! În afară de rețetele specifice vremii, te vei delecta și îndulci cu texte pline de farmec desuet ale scriiturilor mai vechi.

Preparatele prezentate în carte nu au denumiri banale, ele par desprinse din literatura de avangardă și te introduc în atmosfera boierească de pe la 1841. Bou de modă, tort de lenţi cu gratii, brânză zburată sau buciume prăjite în unt, sunt doar câteva dintre denumirile ”trăznite” ale preparatelor ce așteaptă a fi descoperite de tine, boier contemporan. O carte musai de citit și de experimentat! 🙂

cărți musai de citit

  1. Familiile boierești române – Octav-George Lecca – (Găsești cartea aici)

Pentru a fi cu adevărat un boier contemporan, trebuie să știi istoria marilor boieri ai României. Asta pentru că de aici vei extrage portretul lor, alături de multă inspirație și ințelepciune aplicabile în vremurile prezente.

Cartea lui Octav George Lecca, apărută pentru prima dată în anul 1899 este un rezumat a jumătate de mileniu de istorie a Țării Românești și Moldovei, familii ce au luat decizii la nivel politic și nu numai.

Vei merge pe firul interesant al istoriei, printre ramuri și încrengături ale marilor familii boierești, vei da de sutele de povești ale marilor familii, despre cum și-au schimbat numele și cum au trecut peste perioadele grele aduse de sistem.

  1. Limbajul trupului în mediul de afaceri de Allan și Barbara Pease (Găsești cartea aici)

Allan și Barbara Pease sunt recunoscuți pentru nenumăratele lor cărți precum, ”Abilitati de comunicare”, „Afla raspunsul! Cum să-ți iei viața în propriile mâini și să devii omul care-ți dorești să fii.”, ”Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri”, etc.

Allan Pease este recunoscut pe plan internațional ca un expert al limbajului trupului, fiind supranumit ”Mr. Body Language”. În această carte, cei doi soți te vor învăța cum să folosești limbajul trupului pentru a transmite și influența părerea interlocutorului despre tine, sau despre afacerea pe care i-o propui. Pentru că totul începe cu prima impresie, această carte te va ajuta să o faci memorabilă.

Cartea ”Limbajul trupului în mediul de afaceri” explică detaliat limbajul trupului, în contextul modern al afacerilor secolului XXI.

Nu degeaba a fost bestseller și a devenit ușor ”Biblia comunicării” pentru organizații din lumea întreagă.

  1. Confesiunile unui vorbitor public de Scott Berkun – (Găsești cartea aici)

Dacă întrebi oamenii care este metoda cea mai bună de a vorbi în public, probabil mulți dinte ei îți vor spune să îți imaginezi că publicul tău este dezbrăcat. Un mit fals și demontat de către Scott Berkum în cartea sa, ”Confesiunile unui vorbitor public”.

O carte ușor de citit ce te va captiva de la primele pagini. Indiferent că va trebui să ții conferințe întregi, să fii un speaker motivațional sau doar să prezinți un proiect  în fața colegilor, în această carte vei afla multe metode pentru a o duce la capăt cu un succes răsunător.

Cartea este prezentată ca o călătorie unică, distractivă și plină de învățăminte, acumulate și trăite de către autor, de-a lungul celor peste 15 ani în care a ținut discursuri noi în fața unor categorii diferite de public.

  1. Biblia vanzarilor de Jeffrey Gitomer – (Găsești cartea aici)

”Biblia vânzărilor” este fără dar și poate o carte de referință a agenților de vânzări. Indiferent că lucrezi în domeniul vânzărilor sau cel al marketingului, te va ajuta să îți îmbunătățești modul de lucru și  de abordare al clienților.

O carte musai de citit, practică, cu  idei concrete, care puse în practică cu perserverență, vor face din tine următorul cel mai bun om de vânzări, din domeniul tău.

„Una din cele zece cărți pe care orice persoană care lucrează în domeniul vânzărilor ar trebui să le aibă și să le citească!”

– Dale Carnegie – Sales Advantage Program 

  1. Triburi. Avem nevoie de tine să ne conduci de Seth Godin – (Găsești cartea aici)

Într-o lume cu destul de mulți ”șefi” autoritari care dau ordine și manageri docili care le execută temător, avem nevoie de lideri care să ne conducă, să ne inspire…Avem nevoie de lideri adevărați care să își  asume , să își exercite acest rol, să ne motiveze, conecteze și să formeze triburi în jurul unor idei mărețe cu care se identifică.

Despre asta este vorba în cartea lui Seth Godin. O carte pe cât de mică, în ediție de buzunar, pe atât de inspirațională și revelatoare.

Autorul spune că ”Marii lideri creează mișcări oferindu-le oamenilor posibilitatea de a comunica. Le oferă instrumentele necesare pentru a intra în legătură, în loc să le solicite să-i urmeze.”

Noi credem că un boier contemporan trebuie să fie un lider ce va forma triburi. Un lider ce îi va inspira pe toți cu aptitudinile lui și comportamentul demn de urmat, așa că, această carte este sigur pentru tine. 

  1. Liderii mănâncă ultimii de Simon Sinek – (Găsești cartea aici)

În continuarea ideii din cartea lui Seth Godin, de mai sus, ”Liderii mănâncă ultimii” este ideală pentru tine, dacă te afli într-o poziție de conducere, indiferent că e într-o mini echipă, o organizație, comunitate sau chiar în familia ta.

Ca lider este important să construiești un mediu bazat pe încredere, un mediu în care membrii echipei tale vor lucra în voie și vor prospera. Simon Sinek vobește despre nevoile fiecărui membru al echipei, procesul prin care vei deveni un lider, timpul pe care îl petreci cu echipa, curajul de care trebuie să dai dovadă, plus multe alte  aspecte pe care le vei descoperi numai dacă vei lectura această carte.

”Liderii mănâncă ultimii este o carte care se citește cu bucurie, până la capăt, o carte pe care știi ulterior unde ai pus-o pentru că, instinctiv, simți că vei mai avea nevoie de ea. Un ghid util pentru a înțelege alegerile pe care le ai de făcut, ca actual sau viitor lider și consecințele acestora asupra oamenilor pe care îi ai în grijă, asupra organizației, dar și asupra propriei tale stări de bine.” – Gabriel Crețu CEO – Adwisers Financial IFN 

  1. Grit. Puterea pasiunii si a perseverentei de Angela Duckworth – (Găsești cartea aici)

Puterea, pasiunea și perseverența sunt câteva dintre caracteristicile unui boier contemporan. Această carte răspunde la dilemele cu care se confruntă în zilele noastre, educatorii, managerii, antreprenorii sau chiar simpli oameni.

Avem talent, dar ce ne împiedică să ajungem mari oameni de succes?

Autoarea înlocuiește termenul de ”talent” cu cel de ”grit” care e un termen de specialitate în arta științelor psihologice, ce răspunde mai bine la întrebarea  ”ce se află la baza succesului într-un anumit domeniu.”

Grit = înzestrare naturală + pasiune + perseverență

Este o carte musai de citit. 🙂

”Grit este o replica fascinanta si convingatoare data cultului fundamentalist al IQ-ului. Duckworth ne reaminteste ca perseverenta si pasiunea sunt singurele care ii diferentiaza pe oamenii de succes de restul.” – Malcolm Gladwell

Aici se termină topul nostru din Seria boieri contemporani: 9 cărți musai de citit pentru un boier contemporan.

Am adunat pentru tine 9 cărți care îți vor fi de folos în călătoria ta de a deveni un boier contemporan desăvârșit. 9 cărți ce te vor ajuta să ajungi acolo unde îți dorești, te va ajuta să fii un model pentru cei din jurul tău, să îi inspiri și să le fii un lider bun.

De ce ne-am oprit la 9 cărți  musai de citit și nu am completat până la 10?

Pentru că ne dorim ca a 10 carte din acest top să fie cartea ce te-a ajutat să ajungi unde ești acum. O carte ce merită împărtășită și cu ceilalți boieri contemporani și va face parte dintr-un alt top de al nostru.

Cartea ta musai de citit de către noi toți! 🙂

Scrie-ne în comentariu despre o carte demnă de un boier contemporan, care te-a impresionat! Sau mai multe. 🙂

PS: Din seria ”Boieri contemporani” îți mai recomandăm:

Bunele maniere ale boierilor de altădată, pentru boieri contemporani!

 Cum se distrau boierii de altădată?

Echitația: un sport nobil pentru boierii altădată și boieri contemporani

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro   

Top 20 lacuri glaciare de vizitat în Munții Retezat- Partea I

Lacul Bucura

Reading time: 5 minutes

E timpul verii să facă spectacolul acum în Munții Retezat!

În județul Hunedoara, căldura se resimte tot mai mult, dar asta nu ar trebui să țină departe de aceste meleaguri superbe…

68 % din suprafața lui este acoperită de munți. Asta înseamnă că în timpul verii ai tot mai multe locuri în care te poți bucura de aer curat, răcoare, liniște, sălbăticie și minunile naturii.

Lac Glaciar Zanaoaga
Munții Retezat-Lacul Zănoaga
© imagine: Lazar Ioan Ovidiu

Dacă într-un articol trecut ți-am povestit despre 3 vârfuri montane pe care le poți cuceri în județul Hunedoara acum e momentul pentru o aventură și mai îndrăzneață! 🙂

Fie ca ești pasionat de drumețiile montane,

sau pur și simplu vrei să-ți testezi limitele într-un mod foarte plăcut, acest articol e pentru tine!

Îți vom oferi un top 20 de lacuri glaciare din Munții Retezat și te provocăm să vizitezi cât mai multe dintre ele. 🙂

Iar ca să-l poți ”digera” mai ușor îl vom împărți în două articole, fiecare povestind despre 10 lacuri.

Dar de ce top 20? Și de ce tocmai Munții Retezat?

În județul Hunedoara există multe grupe alte montane fascinante…Parâng, Șureanu, Poiana Ruscă, Vâlcan etc.

Să spunem întâi că Munții Retezat ne-au intrat la suflet! 🙂

Parcul Național Retezat, cu aproape cele 40 000 de ha ale sale ”găzduiește” 80 de  lacuri de origine glaciară.

Nu întâmplător zona a fost numită în folclorul turistic Tărâmul fermecat cu ochi albaștri- unde nu găsești doar lacuri impresionante dar și pajiști pline de verdeață și flori, peșteri sau păduri virgine.

Noi am ales doar 20 dintre ele, pe cele mai importante din punct de vedere turistic. Celelalte pot fi o provocare viitoare! 🙂

Top 20 lacuri glaciare de vizitat în Munții Retezat

Să începem cu superlativele:

1. Lacul Bucura (situat la 2040 m altitudine)

Lac Glaciar
Photo: fichim.deviantart.com

Cartea lui de identitate?

Are o lungime de 550 m, o lățime de 160 m, adâncimea de 15,5 m și se întinde pe o suprafață de aprox 9 ha. Asta îl face să fie cel mai întins lac glaciar din România.

Se poate campa pe marginea lui, iar priveliștile de aici vor umple sufletul (dar și cardul aparatului foto sau al telefonului mobil).

Lacul Bucura. Munții Retezat
Lacul Bucura. Munţii Retezat.
Foto: Zig Zag prin România

Este de asemenea un loc ideal în care să te odihnești, înainte de porni mai departe, la pas, pe potecile din Retezat.

2. Lacul Zănoaga Mare (2000 m altitudine)

Lacul Zănoaga Munții Retezat

Este un lac de circ glaciar care se abate de la regulă (lacurile de acest tip sunt de mici dimensiuni și adâncimi). Cu cei 29 m adâncime ai săi, Zănoaga Mare devine cel mai adânc lac glaciar din țară.

De Bucura îl despart aproximativ 5 km stâncoși, abrupți și anevoioși în unele porțiuni, pe care îi parcurgi cam în 3h și jumătate.

3. Lacul Tăul Porții (2260 m altitudine- situat la cea mai mare altitudine din Munții Retezat.)

Lacul Tăul Porții Munții Retezat
Foto: alpinet.org

Este primul lac din ”circuitul lacurilor înșirate” și are doar 5 m adâncime. Dar ce îl face interesant este faptul că suprafața lui este acoperită cu gheață mai tot timpul anului. Doar căldurile de august din unii ani o mai topesc.

Atunci când se întâmplă asta, în oglinda de apă poți admira măreția Vârfului Judele sau a Porții Bucurei.

4. Lacul Peleaga (2122 m altitudine)

Lacul Peleaga Munții Retezat
Foto: www.trecator.ro

Am putea spune că acest ”ochi albastru” nu e așa corpolent (1,8 ha), dar își privește și el ”frații” de la înălțime, fiind situat sub Peleaga și Păpușa, cele mai înalte vârfuri din Munții Retezat.

Asta îl face și vedetă pentru că este inclus în majoritatea traseelor montane din zonă.

5. Lacul Lia (1910 m altitudine)

Lacul Lia Munții Retezat
Foto: www.locuridinromania.ro

Este cel mai ”scund” camarad din ”circuitul lacurilor înșirate”, dar știe să se facă remarcat! Lacul are formă de triunghi, din vârful căruia își aruncă apele pe stânci și formează izvorul Bucura.

De asemenea este și cel mai bogat în păstrăvi, iar împrejurimele sale sunt bogate în vegetație montană.

Următoarele lacuri glaciare nu doboară recorduri, dar asta nu le răpește câtuși de puțin din frumusețe! 🙂

6. Lacul Ana (1990 m altitudine)

Lacul Ana Munții Retezat

Alimentează cu apă Lacul Lia și la rândul lui primește apă printr-un pârâu cu multe cascade, de la Lacul Viorica.

Este cel mai mare coechipier din ”circuitul lacurilor înșirate” cu o suprafață de 3 ha și 11,5 m adâncime. Păstrăvii își găsesc și ei adăpost în apele sale.

7. Lacul Florica (2090 m altitudine)

Lacuri Glaciare Munții Retezat
© foto: Stefan Hutu

Este al treilea la rând în ”circuitul lacurilor înșirate” și are o adâncime de 6 m. ”Vecina Viorica” se află în apropiere. Le desparte o cascadă de 20 m.

8. Lacul Viorica (2070 m altitudine)

Lacul Viorica Munții Retezat
Foto: Dula Dragoș

Are doar 2,15 m adâncime și 1,3 ha suprafață, dar ce îl face interesant sunt forma de corn și ochiul de apă din apropiere acoperit 75% cu turbă.

Și acum că am terminat cu lacurile cu nume feminine hai să vorbim despre:

9. Lacul Stânișoara (2000 m altitudine)

© photo by Eduard Moise

Îl găsești undeva în căldarea Retezatului, acolo unde orizontul e dominat de falnicul vârf Retezat, iar pajiștile din jur sunt ”pictate” multicolor cu flori și vegetație montană.

Este un bun loc de odihnă înainte de a merge mai departe spre Șaua Retezat.

10. Lacul Ștevia (2070 m altitudine)

Lacul Stevia Munții Retezat
Foto: Munții Carpați

Dincolo de numele simpatic acest lac situat într-o căldare pitită la baza peretelui nordic al Vârfului Retezat are cu ce să te surprindă!

Zăpada se topește greu , dar când se întâmplă asta apa lacului (adâncime de 10 m) devine verzuie și apoi cristalină. Este un loc ferit, în care ecoul vocii se aude spectaculos, iar păstrăvii își găsesc și ei locul aici.

Zona nu este marcată direct, dar marcajul cu bandă roșie care duce spre Vârful Retezat este aproape.

Gata! Ai primele 10 alegeri ale noastre pentru top 20 lacuri glaciare din Munții Retezat!

Important: Nu uita însă să păstrezi locurile prin care mergi curate (inclusiv lacurile-fără detergent și alte substanțe care le-ar polua). Apoi, chiar dacă vremea e caldă, Administrația Parcului Național Retezat recomandă să nu înoți în lacuri din simplul motiv pentru că apa fiind foarte rece poate conduce la șoc termic și apoi la înec.

Sperăm că ți-am făcut poftă de călătorit pe munte! 🙂

Lacuri Glaciare Retezat
Copyright Adrian Petrisor

Te invităm să explorezi ”Tărâmul fermecat cu ochi albaștri” și să te bucuri din plin de minunățiile pe care natura ți le-a pregătit.

Uite celelalte 10 lacuri glaciare din Retezat în acest articol.

Iar dacă plănuiești să vii câteva zile prin județ te așteptăm cu drag la Archia. Uite o variantă de sejur la conac, aici!

La dispoziția dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Redactare articol: Radu Dascălul– blogger, călător și marketer la Dar Media Marketing

Pentru boieri contemporani: Cum se distrau boierii de altădată?

Reading time: 3 minutes

În ultimul articol din seria Boieri contemporani, am vorbit despre Mari familii boierești din Romania: familia Cantacuzino.

Pentru că a venit vremea frumoasă, cu soare, aer curat, flori și zile libere, cu gândul la vacanță, ne-am gândit să-ți povestim despre boierii de altădată – cum se distrau și cum își petreceau timpul liber.

Distracția și serile cu prietenii au fost dintotdeauna activitățile lor preferate.

Încă de la început e important să menționăm asta: Boierii de altădată erau deschiși la inovație/tehnologie, dar în același timp obișnuiau să socializeze mult și să petreacă timp prețios împreună.

Hai să vedem…

Cum se distrau boierii de altădată?

  1. Balurile

Una dintre cele mai frecvente forme de distracție a boierilor au fost, fără dar și poate balurile. Ele se țineau la casele marilor familii boierești și aici erau invitate marele personalități ale vremii.

Săli mari, somptuoase, decorate cu mobilier luxos, vitrine pline cu veselă adusă de la Paris, bufet încărcat cu porțelan, tablouri și covoare aduse toate din Occident..Așa arătau marile săli de bal!

În funcție de familia de boieri ce organiza aceste baluri, ele variau în tematică, însă scopul lor era clar – distracție, socializare și educație.

Fie că era bal mascat, bal de sezon, bal cu spectacol de teatru sau cu muzică clasică, boierii le iubeau și petreceau de cele mai multe ori până dimineața.

De exemplu, în Bucureștiul de odinioară se remarcau: balul lui Ion Marghiloman, balul de la Palatul Șuțu sau balul mascat de la Operă.

Foto: www.historia.ro

  1. Activități în aer liber

Boierii, oameni cu drag de natură, iubeau sporturile. Activitățile în aer liber se numărau prin modalitățile lor de petrecere a timpului liber și de distracție. Patinajul sau  plimbarea cu sania erau activitățile de iarnă tipice pentru aceștia.

Vara, boierii plecau din orașe, pe moșiile de la țară, unde se delectau cu aruncatul de săgeți sau darts-ul de astăzi.

boierii de altădată

Foto: wikiwand.com

  1. Cursele cu cai și plimbările cu cai

Multe dintre filmele vechi înfățișează imaginea nobilimii participând la curse de cai și pariind. Prin anii 1880 era la modă acest gen de curse cu cai. Ele erau organizate în special duminica de către cluburile de echitație, adunând un număr mare de boieri ce pariau pe calul favorit.

Pe atunci, caii reprezentau simbolul boierilor. Plimbările cu caii prin marile parcuri erau printre activitățile favorite.

De exemplu, prin anii 1880, în București erau la modă cursele de cai, organizate în fiecare duminică la hipodromul de lângă parcul Herăstrău.

Notă: Despre echitație, în vremuri trecute și actuale am scris mai multe în articolul nostru – Echitația: un sport nobil pentru boierii altădată și boieri contemporani

  1. Concerte și piese de teatru

Din articolele trecute, știm că pentru boieri educația era un lucru foarte important. Ei se școleau în afară și puneau mare accent pe bunele maniere.

Datorită plimbărilor în străinătate și a școlilor pe care le făceau, ei gustau din frumusețea marelor concerte și a teatrului. Însă, reîntorși în orașul de proveniență, boierii aduceau de peste granițe gustul, rafinamentul și plăcerea pentru spectacolele adevărate.

Astfel, concertele și teatrul au devenit destul de repede activitățile preferate ale acestora. Îmbinau perfect educația, distracția și socializarea într-un mediu rafinat și elegant.

De exemplu, la început de secol XIX, în casa boierului moldovean Alecu Balș, marele pianist Franz Liszt a fost invitat să susțină un concert.

boierii de altădatăFoto: Teatru de Artă Deva – http://orasuldeva.ro

Acestea sunt doar câteva dintre metodele prin care se distrau vechii noștri boieri.

Pentru tine, dragul nostru boier contemporan, te încurajăm să le urmezi exemplul, să combini distracția cu educația și socializarea. Folosește avantajele tehnologiei, dar în același timp relaxează-te precum o făceau boierii de altădată.

P.S – La Conacul Archia punem mare preț pe echitație și plimbările călare. Găsești mai multe detalii despre serviciile noastre de echitație  aici.

Îți mulțumim pentru că ai ajuns la finalul articolului! 🙂 

Dar ție #BoierContemporan, cum îți place să te distrezi?

Scrie-ne un comentariu cu gândurile tale. Suntem nerăbdători să le aflăm și să povestim mai multe! 

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog   

Documentare pentru datele istorice: Historia.ro

Wedding tips: 5 idei simple pentru un candy bar de nuntă WOW

Reading time: 3 minutes

Candy bar- ul este din ce în ce mai prezent la nunțile din străinătate și din România, cu diverse teme și culori atrăgătoare.

Dar ce este un candy bar?

Este acel colț magic dintr-un eveniment care va uimi orice invitat, indiferent de vârstă, le va da energie și îi va transforma din oameni mari în copii, datorită multitudinii de culori și arome dulci.

Această masă va fi cu siguranță atracția serii. Un candy bar conține prăjituri în miniatură cu sau fără blat, jeleuri și bomboane.

Sau stai! O definiție mai scurtă sună așa:  o ”insulă” unde se adună toate dulciurile cu scopul de a bucura fiecare invitat. 🙂

Un candy bar wow trebuie să fie mai mult decât o masă pe care sunt puse diferite tipuri de dulciuri. Pentru ca planul ”diabolic” al prăjiturilor să își atingă scopul, avem pentru tine:

5 idei simple pentru un candy bar de nuntă wow.

  1. Elementul copilăriei

Sigur vor veni la nunta ta prietenii cu care ai petrecut serile în copilărie.

Prietenii aceia alături de care ai mâncat aceste bomboane tip lațuri.

Știm că îți amintești de ele; și noi ne-am amintit.

Noi îți propunem să le introduci în candy bar-ul tău de la nuntă. Prietenii tăi își vor aduce aminte cu drag de ele și vor rememora amintirile petrecute alături de tine.

Acest element mic al candy barului le va răscoli amintiri și sigur nu îl vor uita.

Sau poți înlocui aceste bomboane cu un element al copilăriei tale, gumele Turbo sau poate suc la dozator? Fii inventiv și reamintește-le prietenilor tăi de momentele frumoase petrecute împreună.

Foto: pinterest.com

 

Bucuriile copilăriei, într-un candy bar, la conac.
  1. Înlocuiește clasica masă

Dacă vrei un Candy Bar diferit, noi îți sugerăm să înlocuiești clasica masă cu față de masă apretată într-o masă nonconformistă.

O ”masă” care va face candy barul tău o mică piesă de artă.

Cum ar fi:
Scara candy bar?

Butoaiele candy bar

Sau, de ce nu, candy bar cu roți!

 

Candy Bar conacul Archia
Candy bar în formă de scară, la Conacul Archia. 🙂
Fruit bar la conac 🙂 

 

Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com
  1. Decor

Un candy bar wow trebuie să aibă numeroase elemente de decor care să combine prăjiturile cu vibe-ul și tematica nunții.

Boluri mari de sticlă, piramide de macarons, vase înalte pline cu bombane sau vată de zahăr, acadele și multe flori.

Așa e că aceste creații sunt wow?

Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com
  1. Mesaje

Oferă-le invitaților tăi un Candy bar la care se vor distra. Adaugă mici mesaje drăguțe prăjiturilor și fă-i să se simtă parte din poveste.

Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com

 

  1. Crează o operă de artă

O miresă din prăjiturele și prăjiturele ce se dau în carusel? De ce nu? Invitații tăi cu siguranță vor zice „wow!” când vor vedea asemenea idei de aranjare a prăjiturilor.

Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com

 

Acestea au fost doar 5 dintre ideile pe care le avem pentru voi. Însă, înainte de a le aplica, țineți cont de:
– tematica nunții și paleta cromatică,
– preferințele voastre în materie de dulciuri,
– stilul vostru clasic sau nonconformist,
– elementele cheie din relația voastră ce pot fi folosite în decorare(un obiectiv turistic pe care l-ați vizitat împreună sau țara în care v-ați decis să deveniți soț și soție)

– preferințele invitaților voștri.

 

Orice alegere ați face în materie de Candy bar, asigurați-vă că alegerea este a voastră și că vă veți bucura de el la propria nuntă.

Care idee ți-a plăcut cel mai mult? Mai ai și alte idei care să creeze efectul WOW?

Hai să povestim mai multe, în secțiunea comentariilor! 🙂

 

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelenablog  

 

 

 

 

Mari familii boierești din Romania: familia Cantacuzino

Reading time: 4 minutes

Bine ai revenit pe blogul nostru! Ne bucurăm că îți place seria de articole „Boieri contemporani”.

Dacă în articolele trecute am vorbit despre Bunele maniere ale boierilor de altădată, pentru boieri contemporani! și am povestit despre Radu Miclescu , astăzi îți povestim despre Cantacuzini și mai ales despre Constantin Cantacuzino – un Boier contemporan care ne inspiră.

De ce familia Cantacuzino ?

Pentru că, așa cum spune genealogia acestei familii, este una dintre cele mai vechi din Europa. Nu e de mirare că prima atestare istorică datează încă din anul 1094.

De proveniență, familia Cantacuzino a luat naștere în Bizanț, iar astăzi are descendenți nu doar în România, ci și în Europa și America.

familia Cantacuzino

Sună interesant, nu?
În istoria acestei familii stă scris că au pătruns în Valahia odată cu marele postelnic, Constantin Cantacuzino, în anul 1675. Constantin a fost cel ce a adus României un mare voievod și anume, pe Ștefan, nepotul său (1714 – 1715) și al cărui nepot de pe soră a fost însuși Constantin Brâncoveanu  (1688 – 1714).

familia Cantacuzino

Foto: Portretele familiei Cantacuzino: Constantin Postelnicul, Elina, soţia lui, şi fiii lor, în ordinea vârstei: Drăghici Spătar, Şerban-vodă, Constantin Stolnicul, Mihai Spătarul, Matei Aga, Iordachi. Sursa: „Albumul familiei Cantacuzino“, Tiparul Institutului de Arte Grafice „Minerva“, 1902 – http://adevarul.ro

Ca orice familie de boieri, familia Cantacuzino a dat țării, drept mulțumire multe nume grele ce și-au lăsat puțin câte puțin amprenta.

Numele a adus multe realizări și clădiri lăsate istoriei. Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Colțea și Mănăstirea Cotroceni, ctitorite de familia Cantacuzino, Spitalul Colțea, ridicat de aceștia și altele.

O familie cu un nume ce răsună în inimile oricărui român, dar cu o istorie la fel de grea și dureroasă ca a oricărei familii de boieri din România.

Constantin Cantacuzino – Un boier contemporan care ne inspira

Constantin Cantacuzino sau cum îi spun prietenii, Dinu Cantacuzino, este descendent al domnitorului Țării Românești, Șerban Cantacuzino. El s-a născut în orașul Vulcan din județul Hunedoara, singurul loc în care tatăl său a primit permisiunea să muncească. El povestește că, atunci când angajatorii se uitau pe dosarul tatălui său și îi auzeau numele greu pe care îl purta, locul lui de muncă nu mai devenea sigur și mai mult de o lună de zile nu îl țineau angajat.

Teama de regimul comunist i-a oprit pe părinții lui Constantin să povestească despre istoria familiei și i-a constrâns să se prezinte cu prenumele și nu cu numele de familie.

Astăzi, inginerul Constantin Șerban Cantacuzino a salvat de la distrugere Conacul Cantacuzinilor de la Râfov și a recuperat şi reabilitat, după ani de procese, cunoscutul Han al lui Manuc din Bucureşti.

familia Cantacuzino

Foto: Conacul Cantacuzinilor de la Râfov –  http://monumenteuitate.org

Foto: Hanul lui Manuc

Valorile pe care le-a învățat Constantin Șerban Cantacuzino de la părinții și bunicii săi.

  • Educația, dragostea pentru carte și pentru frumos trebuie să fie mereu pe primul plan,
  • Indiferent de vremuri, cinstea, onoarea, modestia și dragostea pentru muncă sunt valori ce trebuie să definească un Cantacuzino,
  • Indiferent de bucatele ce urmează a fi puse pe masă, aceasta trebuie așezată corect. Dragostea pentru bunele maniere este una dintre multele valori ale familiilor boierești ce este păstrată și de către Cantacuzini.
  • Mereu trebuie păstrată ținuta și limita bunului simț.

În prezent, familia Cantacuzino este răspândită peste tot în lume. Ei se întâlnesc și discută despre vremurile bune, împărtășind astfel valorile și tradițiile vechilor familii boierești.

Constantin Șerban Cantacuzino este unul dintre boierii care ne inspiră și pe care îi apreciem, aici la Conacul Archia.

Dar tu? Ce te inspiră la ultimii boieri ai României?

Despre ce familie de boieri vrei să discutăm în următorul articol din seria #BoieriContemporani?

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team

Familia Szabo Conacul Archia boieri contemporani

Redactare articol: Adelina Elena Ababei, marketer şi blogger, la Dar Media Marketing şi Adelena.ro 

3 obiective turistice pe care să le vezi în județul Hunedoara, în aprilie!

Biserica Densus Judetul Hunedoara.jpg 2

Reading time: 4 min

În tradiția populară, luna aprilie este denumită Prier.

Cuvântul vine de la primăvară, iar semnificația lui este că primăvara își intră în drepturi pe deplin.

După ce iarna a atacat din nou furioasă la sfârșit de martie, în aprilie apar mugurii, frunzele, florile, cântecul păsărilor, vremea frumoasă și multe altele.

Județul Hunedoara devine îmbietor pentru călătorii și de aceea, azi vom vorbi despre:

3 obiective turistice de văzut în județul Hunedoara în aprilie

1. Biserica Densuș

Biserica Densus Judetul Hunedoara.jpg 2
Foto: Zig Zag prin România

Începutul lunii aprilie înseamnă sărbătoarea Paștelui. Astfel turismul spiritual-religios este un punct de luat în seamă în județul nostru.

Iar oferta turistică nu e deloc de neglijat: Mănăstirile Prislop, Colț sau Crișan, Bisericile Densuș, Sântămărie Orlea, Schitul Straja etc.

Fiecare are frumusețea și unicitatea ei, dar ne vom opri la la Biserica de piatră Sfântul Nicolae din Densuș.

De ce merită să o vizitezi?

– este una dintre cele mai vechi biserici de rit bizantin din România, cu peste 7 secole de existență

– are o arhitectură unică

A fost construită din blocuri de piatră aduse din capitala Daciei romane- Ulpia Traiana Sarmisegetusa (care se află la 11 km distanță).

Nu întâmplător Nicolae Iorga a numit-o ”biserica fără pereche din toată românimea”. 🙂

Biserica Densus Judetul Hunedoara
Foto: Zig Zag prin România

– biserica se află într-un cadru natural superb și e învăluită într-o aură de mister

În aprilie vei vedea cum livezile și pășunile din jurul ei vor înverzi, vei admira Munții Retezat care stau cuminți la orizont, învăluiți încă de zăpadă.

De asemenea de vei bucura de aerul proaspăt, de liniștea locului și de legendele sale. Se spune că înainte de a deveni o biserică de rit creștin ortodox ar fi fost un templu al dacilor și apoi unul roman unde se aduceau sacrificii zeului Marte.

Mai multe despre povestea micuțului lăcaș de cult vei afla direct de la preotul Alexandru Gherghel care slujește la biserică și care este și ghid pentru turiștii ce vin aici.

densus
În fiecare an de Paște, ne place să ne ducem oaspeții în vizită la Biserica Densuș. 🙂

Distanță față de Conacul Archia: 56 de km

Mai poți vizita în zonă: Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Legendarium, Muzeul de Arheologie Sarmisegetusa, Tăul fără fund din Peșteana, Căsuța Vulcanilor, Rezervația de Zimbri Hațeg.

2. Parcul Dendrologic Arboretum Simeria

Parcul Dendrologic-Doru Paiusan. 2jpg
Magnolii înflorite-Parcul Dendrologic din Simeria
Foto: Doru Păiuşan

În aprilie, acesta este darul naturii pentru județul Hunedoara. Și pentru toți cei care vin să-l viziteze! 🙂

Parcul Dendrologic Simeria Județul Hunedoara
Foto: Zig Zag prin România

Este cel mai mare parc dendrologic din România, cu o suprafață de peste 70 de ha, al treilea din Europa și pe locul 11 în lume.

Foto: www.Ghiocel07.wordpress.com

În a doua lună de primăvară cele peste 2165 de specii de plante și arbori (autohtone și exotice) vor crea o explozie de culori, verdeață și parfum-o experiență ce merită savurată încet și pe-ndelete! 🙂

Parcul Dendrologc Simeria
Foto: Facebook Parcul Dendrologic Simeria

Distanță față de Conacul Archia: 12 km

Mai poți vizita în zonă: Castelul Corvinilor, Lacul Cinciș, Biserica din Strei, Arsenal Park Orăștie, Băile Romane din Călan.

Tradiții, spiritualitate, natură…Stai! Județul Hunedoara mai are un atu la nivel de turism: istoria.

3. Palatul Magna Curia/ Castelul Bethleen/Muzeul Civilizației dacice și romane 

Palatul Magna Curia
Palatul Magna Curia
Sursa foto: www.mcdr.ro

Situat la poalele Cetății Devei, acest mândru edificiu cu 3 nume simultan, te va cuceri cu stilul arhitectural (baroc), cu povestea lui, cu priveliștea Cetății Devei care se ridică deasupra lui și mai ales tezaurul imens pe care îl găzduiește.

Când spunem tezaur imens ne referim la:

  • Secțiunea de științe ale naturii (cu multiple colecții precum paleontologie, fluturi, minerale, insecte, păsări, reptile, etc)
  • biblioteca: peste 30 000 de volume (carte rară românească, manuscrise religioase, cărți străine etc)
  • Colecția de Numismatică și Tezaur
  • lapidarium-ul: în jur de 100 de blocuri de piatră inscripționate, din vremurile dacilor și romanilor.
Mcdr Lapidarium
Foto: www.mcdr.ro
  • secțiunea de istorie și artă (283 de gravuri și desene, 432 de piese de artă decorativă, 38 de lucrări de sculptură și altele)

Dar, nu se poate vizita în orice perioadă a anului? De ce l-ați trecut pe lista obiectivelor turistice de vizitat în aprilie?

Ai putea să ne spui…

Da, se poate vizita oricând. Totuși în toată luna aprilie, la Palatul Magna Curia vei putea admira o expoziție temporară formată din mai multe piese din Tezaurul descoperit în Peștera Cioclovina cu Apă.

cioclovina1-2
Foto: www.zhd.ro

Sunt mărgele din sticlă chihlimbar, staniu și piese de bronz cu o vechime de 3200-3350 de ani, de o rară frumusețe.

Așadar dacă vizitezi muzeul în aprilie, pe lângă tezaurul imens amintit primești la pachet și această expoziție. 🙂

Distanță față de Conacul Archia: 6 km.

Mai poți vizita în zonă: Cetatea Devei, Casa Memorială Dr. Petru Groza, Aqualand Deva, Măgura Uroiului etc.

3 obiective turistice. 3 experiențe de neuitat.

Aceasta este propunerea noastră în materie de obiective turistice în aprilie, cu sugestiile suplimentare pentru fiecare.

Ce putem să-ți mai spunem este că pe măsură ce începi să le descoperi obiectivele turistice hunedorene îți vor arăta tot mai multe lucruri unice și interesante.

paste conacul Archia

Deși în perioada Paștelui suntem sold-out te așteptăm cu mare în cursul lunii la conac pentru un sejur relaxant și odihnitor de primăvară, sub deviza #slowLifeArdelenesc pentru #boiericontemporani! 🙂

Îți dorim un Paște Fericit, momente de neuitat alături de cei dragi și o lună aprilie ca-n povești!

La dispoziția dumneavoastră,

Familia Szabo & Archia Team 

Redactare articol: Radu Dascălul, blogger, călător și specialist în marketing online la Dar Media Marketing.

Camera superioara dubla

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 73,00 €
Double : 81,50 €

Vineri - Duminica

Single : 78,30 €
Double : 86,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 82,00 €
Double : 90,50 €

Vineri - Duminica

Single : 88,20 €
Double : 96,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Vineri - Duminica

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

suita executive

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 115,50 €
Double : 115,50 €

Vineri - Duminica

Single : 116,80 €
Double : 116,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 195,50 €
Double : 195,50 €

Vineri - Duminica

Single : 201,70 €
Double : 201,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 190,00 €
Double : 190,00 €

Vineri - Duminica

Single : 190,00 €
Double : 190,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Tarife vila

Preturi pentru perioada 01.10.2021 - 31.12.2021

Single: 210,00 €
Double: 210,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Camera Standard

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 53,00 €
Double : 61,50 €

Vineri - Duminica

Single : 58,30 €
Double : 66,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 62,00 €
Double : 70,50 €

Vineri - Duminica

Single : 68,20 €
Double : 76,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 56,00 €
Double : 65,00 €

Vineri - Duminica

Single : 56,00 €
Double : 65,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Camera superioara Twin

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 73,00 €
Double : 81,50 €

Vineri - Duminica

Single : 78,30 €
Double : 86,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 82,00 €
Double : 90,50 €

Vineri - Duminica

Single : 88,20 €
Double : 96,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Vineri - Duminica

Single : 76,00 €
Double : 85,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

suita deluxe

Preturi pentru perioada 02.12.2021 - 31.12.2021

Duminica - Joi

Single : 91,50 €

Double : 91,50 €

Vineri - Duminica

Single : 96,80 €

DOUBLE : 96,80 €

Preturi pentru perioada 01.01.2022 - 15.01.2022

Duminica - Joi

Single : 160,50 €

Double : 160,50 €

Vineri - Duminica

Single : 166,70 €

DOUBLE : 166,70 €

Preturi pentru perioada 15.01.2022 - 31.03.2022

Duminica - Joi

Single : 155,00 €

Double : 155,00 €

Vineri - Duminica

Single : 155,00 €

DOUBLE : 155,00 €

Pentru sederile mai lungi de 3 nopti se ofera o reducere de 5% din tarif.

*Plata se face in RON la cursul valutar al Bancii Nationale din ziua de luni a saptamanii in care se face check-out-ul

Cerere de Rezervare

Cerere de rezervare

  • Date Format: DD slash MM slash YYYY
  • Date Format: DD slash MM slash YYYY
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.